Cine câștigă Champions League în 2020

Liga Campionilor la fotbal este și în acest sezon principala atracție pentru microbiști și pariori. Finala Champions League 2020 se va desfășura pe 30 mai pe Stadionul Olimpic Atatürk, arena pe care își desfășoară partidele İstanbul Başakşehir FK, dar și naționala Turciei. Ca și în ultimele ediții, și în acest an favoritele Champions League 2020 sunt echipele din Anglia (Liverpool, campioana din 2019 și Manchester City, eterna pretendentă), dar și Barcelona, Bayern München sau Juventus Torino. Un cuvânt important ar avea putea să aibă și echipele germane Borussia Dortmund și RB Leipzig, dar și Atletico Madrid, dublă finalistă. 

champions league 2020

Champions League 2020 – cum stăm în acest moment

Deși plecau cu șanse mari, prin prisma palmaresului anterior (Real Madrid, 13 trofee ale Ligii câștigate) sau datorită lotului solid (PSG), prima manșă a optimilor a arătat că cele două echipe au încă dificultăți în a atinge faza sferturilor în acest sezon. Dacă Paris SG a pierdut în deplasare la Dortmund cu 2-1 (șansele de calificare sunt încă la nivel înalt), Real Madrid a trebuit să se recunoască învinsă pe teren propriu cu același scor de Manchester City.

Figuri frumoase au făcut în faza optimilor din Champions League 2020 și echipe precum RB Leipzig, antrenată de tânărul tehnician Julian Nagelsmann (nemții s-au impus la limită la Londra în fața lui Tottenham), Borussia Dortmund (victorie cu 2-1 pe teren propriu cu francezii de la PSG), dar și Atletico Madrid, care a câștigat cu un joc extrem de pragmatic primul meci împotriva lui Liverpool, deținătoarea trofeului (1-0 pe Wanda Metropolitano). De asemenea, Lyon a învins pe Juventus în primă manșă, însă torinezii sunt imbatabili pe teren propriu.

Singura echipă care pare scoasă definitiv din lupta pentru trofeu este Chelsea, elevii lui Frank Lampard fiind învinși categoric de Bayern pe Stamford Bridge. Poți aplica o strategie pariuri, gândindu-te la echipele care vor juca finala Champions League 2020. Dar să analizăm pe rând șansele favoritelor, iar în acest material vom vorbi despre primele patru, conform cotelor de la pariuri. Acestea sunt Manchester City, Bayern München, FC Barcelona și Liverpool.

 Ultima șansă pentru Manchester City?

Betano România vede echipa lui Pep Guardiola drept principală favorită la câștigarea Ligii Campionilor. Cota este de 3.50 și vine în contextul în care Cetățenii au reușit să ia o opțiune serioasă pentru sferturile de finală, după ce au trecut de Real Madrid pe Santiago Bernabeu. Totuși, acest rezultat vine în contextul în care Manchester City, campioana din Premier League, a primit o suspendare de doi ani din Cupele Europene, pe motivul nerespectării fairplay-ului financiar. Decizia a fost luată de UEFA, nu este definitivă și poate fi atacată la  Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Ce înseamnă această decizie? Indiferent de poziția pe care o va ocupa la finalul campionatului din Anglia (și probabil va fi locul al doilea), echipa lui Guardiola nu va evolua nici în Liga Campionilor și nici în Europa League pentru următoarele două sezoane. Vestea cade cum nu se poate mai prost, mai ales că Manchester City se află la o distanță considerabilă de rivala Liverpool și nu va recâștiga titlul/

Un scenariu perfect plauzibil spune că echipa lui Jürgen Klopp își va asigura coroana de campioană până la sfârșitul lunii martie, poate chiar în meciul direct cu elevii lui Guardiola. Pentru City nu rămâne decât miza trofeului Champions League 2020, care ar putea închide un ciclu la această super-putere din campionatul britanic.

Poate Bayern să ajungă în finală fără starul Lewandowski? 

Mașina de fotbal germană a început să se rodeze, atât în campionat (ultima ispravă. 0-6 pe terenul lui Hoffenheim), dar și în Ligă, unde Bayern a distrus Chelsea cu un sec 3 la 0 la Londra. Au marcat pentru bavarezi Serge Gnabry de două ori și polonezul Lewandowski. Acesta din urmă s-a și accidentat și va lipsi o lună. În acest interval, Bayern va disputa o singură partidă europeană, returul cu Chelsea, dar va avea multe meciuri interne, care pot determina campiona din Bundesliga, unde lupta se dă în trei. Bavarezii se află în luptă directă pentru campionat cu RB Leipzig și cu Borussia Dortmund.

Practic, cum putem traduce cota de 5 oferită de Betano pentru Bayern la câștigarea Champions League 2020? Dacă echipa antrenată de Hans-Dieter Flick reușește să treacă cu bine de meciurile cu Schalke (deplasare, în Cupa Germaniei), Augsburg (acasă), Union Berlin (deplasare), Chelsea (acasă, UEFA Champions League) și Eintrach Frankfurt (acasă), atunci absența lui Lewa nu va afecta parcursul eruopean. Un rezultat bun fără polonez ar fi calificarea mai departe în Cupă și cel puțin păstrarea distanței din clasament față de Leipzig și Borussia.

Va conta foarte mult și tragerea la sorți din sferturi și cât de repede va putea să intre atacantul polonez în ritmul echipei. Ne reamintim că ultima finală de Champions League pentru Bayern a fost în 2013, când am avut parte de o afacere 100% germană. Bavarezii se impuneau cu 2-1 în fața Borussiei Dortmund. Să fi venit din nou momentul lor? Rămâne de văzut!

Eterna Barcelona

Dacă este să asociem trofeul suprem european cu o echipă, deși nu are cele mai multe succese, aceasta este mai mult ca sigur Barcelona lui Messi. Asta chiar dacă echipa nu a mai atins finala de cinci sezoane. În 2015, echipa blau-grana dispunea de Juventus în ultimul act disputat la Berlin, scor 3-1. Au urmat sezoane în care Leo Messi și colegii săi s-au oprit ba în sferturi, ba în semifinale, având parte de răsturnări de situație aproape ireale. În 2018, în sfertul cu Roma, după 4-1 pe Camp Nou, spaniolii au reușit contraperformanța de a pierde cu 3-0 pe Olimpico.

Și pentru că asta nu era destul, anul următor Liverpool i-a eliminat în semfinale după 0-3 pe Camp Nou, cu un categoric 4-0 pe Anfield. Finala Champions League 2020 e un deziderat foarte important pentru campioana Spaniei, care nu-și mai permite să rateze cupa cea mare, într-un sezon în care rivala Real Madrid se află în reconstrucție. Cota Barcelonei la câștigarea UCL este tentantă la Betano, 8. Tot ce-și poate dori Messi este să nu dea peste echipe care să piardă turul la trei goluri diferență pe terenul spaniolilor, pentru ca returul să fie de coșmar.

Liverpool, echipa momentului

Ce a realizat Jürgen Klopp în mai puțin de cinci ani la Liverpool este absolut remarcabil. Dintr-o simplă echipă de locurile 2-4, Cormoranii au jucat o finală de Champions League în 2018, au câștigat alta în 2019, s-au impus în Supercupa Europei și la Campionatul Mondial al Cluburilor (tot în 2019). Mai mult, Liverpool este foarte aproape să câștige primul campionat din ultimii 30 de ani, primul pe formatul Premier League, având mai mult de 20 de puncte avans față de rivala Manchester City.

Ecuația pare destul de simplă pentru Salah, Mane și Firmino, tripleta ofensivă de vis a antrenorului german. La o cotă de 8.50, nu mai rămâne decât un focus pe Champions League 2020, unde returul cu Atletico Madrid se anunță dificil, însă nu imposibil. Mai rămâne și Cupa Angliei, unde Liverpool va da piept cu Chelsea, dar miza nu pare să fie aici.

Favorite Champions League 2020 – care sunt cei mai buni marcatori

Un alt pariu antepost interesant pe Liga Campionilor este acela pe cel mai bun marcator din competiție. Bătălia se dă între accidentatul Robert Lewandowski de la Bayern cu 11 goluri și starul adolescent de la Borussia Dortmund, Erling Haaland, care a marcat 8 goluri pentru RB Salzburg și două pentru actuala echipă. Raportul de forțe/cote este 1.35 pentru polonez și 3.50 pentru norvegian. Cu șanse matematice sunt și Mbappe de la PSG (cota 35), Gnabry de la Bayern (cota 35) sau Leo Messi (cota 50). Vom mai vorbi despre Champions League și în articolele următoare

 Rămâneți aproape de BETuri pentru întreg sezonul de Champions League 2020.