Lot U Cluj – Sezonul 2026/2027
În acest articol îți vom prezenta ce lot va avea U Cluj pentru sezonul 2026/2027 din Superliga. Gruparea ardeleană a terminat pe locul secund ediția precedentă și a fost finalistă în Cupa României. Acum, „studenții” se gândesc la următorul pas, adică să câștige titlul de campioană.
U Cluj s-a numărat printre surprizele plăcute și ale stagiunii precedente din prima ligă a României. „Șepcile roșii” s-au calificat în play-off pentru al doilea an la rând. Iar performanța din acea fază a campionatului a fost peste așteptări, ardelenii terminând pe locul secund la final.
Cu Winmasters primești până la 600 RON gratis după prima depunere. Nimic mai simplu!
Lot U Cluj – Ce jucători au adus „șepcile roșii”
Așa cum era de așteptat, lot U Cluj a fost completat cu mai mulți jucători de valoare în acest mercato. Cristiano Bergodi a solicitat mai mulți jucători cu care să atace titlul în viitorul sezon. Iar conducerea i-a făcut pe plac, aducându-i mai mulți fotbaliști cu experiență în Superliga.
Aproape toți fotbaliștii aduși au venit gratis. Bani s-au plătit doar pe transferul definitiv al lui Andrei Coubiș – circa 125.000 de euro Sampdoriei. Dar fundașul central a evoluat sezonul trecut sub formă de împrumut. Ceilalți noi jucători sunt:
- Pedro Pinho – mijlocaș central defensiv, 26 de ani, de la Chaves.
- Florent Poulolo – fundaș central, 29 de ani, de la UTA Arad.
- Alibek Aliev – atacant central, 29 de ani, de la CFR Cluj.
- Friday Adams – fundaș dreapta, 23 de ani, de la FC Botoșani.
- Neofytos Michail – portar, 32 de ani, de la Pafos.
- Ibuchi Chukwu – mijlocaș de bandă stângă, 20 de ani, de la Gloria Bistrița.
- Marius Ștefănescu – mijlocaș de bandă dreaptă, 27 de ani, liber de contract.
Ce jucători au plecat? Lot U Cluj
Dacă lotul celor de la U Cluj a fost întărit cu mai mulți jucători care au evoluat în Superliga, sunt destule plecări în această vară din tabăra vicecampioanei României. „Studenții” s-au despărțit de mai multe nume importante, precum portarul Gertmonas sau mijlocașii Artean și Fabry.
Lista completă de jucători care au părăsit lotul clujenilor este următoarea:
- Edvinas Gertmonas – transferat gratis la FC Servette, în Elveția.
- Andrej Favbry – plecat la Corvinul Hunedoara.
- Andrei Artean – transferat la Poli Timișoara, în liga secundă.
- Ștefan Opriș – plecat la Dinamo.
- Omar El Sawy – întors la Rapid după încheierea împrumutului.
- Alex Bota – împrumutat un an sezon la FC Bihor.
- Alessandro Murgia.
- Alin Toșca.
- Jasper van der Werff.
- Raji Ayomide și Quadri Taiwo – ambii împrumut la Popești Leordeni
- Ioan Bârstan – ?
- Miguel Silva – Oțelul
UPDATE/ Andrei Coubiș a fost cedat în Championship, la Lincoln City, pentru o sumă în jurul a 3 milioane de euro!
Lot U Cluj pentru sezonul 2026/2027
Iată cum se prezintă în acest moment lotul celor de la Universitatea Cluj pentru sezonul 2026/2027:
- Portari: Ștefan Lefter, Neophytos Michail, Denis Moldovan, Tudor Coșa.
- Fundași: Iulian Cristea, Florent Poulolo, Jonathan Cisse, Elio Capradossi, Tudor Pojar, Alin Techereș, Alexandru Chipciu, Friday Adams, Dino Mikanovic, Alin Chinteș
- Mijlocași: Dorin Codrea, Pedro Pinho, Gabriel Simion, Mouhamadou Drammeh, Ovidiu Bic, Eduard Moga, Antonio Suciu, Andrei Gheroghiță, Dan Nistor, Oucasse Mendy, Matei Moraru, Luca Nagy, Issouf Macalou, Jug Stanojev, Marius Ștefănescu
- Atacanți: Jovo Lukic, Alibek Aliev, Virgiliu Postolachi, Atanas Trică, Ibuchi Chukwu Goodnews
Rezultate din amicale și așteptări pentru noul sezon
La prima vedere, lot U Cluj este unul destul de solid și „studenții” pot face față cu brio pe mai multe planuri. Există mai multe „dubluri” pe cam toate compartimentele – atât defensive, cât și ofensive.
Totuși, jocul ardelenilor n-a convins în amicale. Echipa antrenată de Cristiano Bergodi a scos un egal contra lui Ujpest, după care a pierdut cu 0-3 contra Vojvodinei, vicecampioana din Serbia. De asemenea, „studenții” au suferit un alt eșec și contra unei formații din Ungaria, Nyiregyhaza, scor 0-3.
Obiectivul lui U Cluj pentru noul sezon va fi, cu siguranță, titlul de campioană. „Studenții” au progresat de la an la an și își propun să obțină primul loc. Desigur, ca bonus se va încerca și câștigarea Cupei, cum s-a întâmplat și sezonul trecut.
Concluzii
Din articolul nostru ai aflat componența acestui lot U Cluj pentru sezonul 2026/2027. „Studenții” au reușit câteva achiziții foarte bune în vară. Obiectivul în noul sezon este unul măreț – titlul de campioană.
Te invităm să arunci un ochi și peste alte articole interesante din lumea sportului de pe site-ul nostru. Vezi ce loturi au pregătit și alte echipe din Liga 1: lot FCSB, lot CFR Cluj, lot Rapid, lot Dinamo sau lot Universitatea Craiova. Nu în ultimul rând, rămâi la curent cu toate transferurile din Liga 1 în această vară. Spor(t) în toate!






