Lot FCSB 2026 / 2027 – Roș-albaștrii își propun revenirea în play-off
Descoperă din articolul nostru ce lot va avea FCSB în sezonul 2026/2027. Roș-albaștrii au practicat un joc sub așteptări în stagiunea precedentă din Superliga, evoluând în play-out. Totuși, bucureștenii au câștigat barajul contra lui Dinamo și evoluează în preliminariile din Conference League.
FCSB nu-și mai permite încă un sezon la fel de slab. Roș-albaștrii au evoluat în premieră în play-out, dar vor ca în noua stagiune să reintre în lupta pentru titlu. Evident, prima dată trebuie să participe în play-off. Noul tehnician cu care vor aborda top șase este Marius Baciu, pus în funcție pe finalul sezonului trecut.
Winmasters te răsplătește la prima depunere cu un bonus de 100% până la 600 RON pentru pariurile tale. Nimic mai simplu!
Lot FCSB – Jucătorii transferați în mercato de bucureșteni
Roș-albaștrii se pregătesc de un nou sezon dificil în Superliga. Totuși, speranțele par să fie mai bune decât în stagiunea precedentă. FCSB vizează un loc în play-off mai întâi.
Din lot FCSB face parte fundașul dreapta Ronny Labonne, de la Caen, transferat pentru suma de 100.000 de euro. De asemenea, clubul l-a adus și pe Eddy Gnahore, liber de contact după despărțirea de Dinamo. Au semnat cu roș-albaștrii și atacantul Aymen Boutoutaou, dar și fundașul central Dylan Batubinsika. Iar Arnold Garita a ajuns în sfârșit la FCSB, momentan doar pentru o perioadă de 4 luni, sub formă de împrumut.
La capitolul reveniri din împrumuturi se remarcă Ricardo Pădurariu, un fundaș stânga talentat și care va fi jucătorul U-21 titular în viitorul sezon.
Pe scurt, iată care sunt fotbaliștii transferați de FCSB în mercato din vară:
- Eddy Gnahore – mijlocaș defensiv, 32 de ani, de la Dinamo, liber de contract
- Ronny Labonne – fundaș dreapta, 28 de ani, de la SM Caen pentru 100.000 de euro.
- Aymen Boutoutaou – atacant central, 25 de ani, venit de la FC Sochaux pentru 1 milion de euro.
- Dylan Batubinsika – fundaș central, 30 de ani, venit liber de la AE Larisa
- Luca Stancu – fundaș dreapta, 21 de ani, venit liber de la Hermannstadt
- Ricardo Pădurariu (Corvinul, încheiere împrumut).
- Dennis Politic (Hermannstadt, încheiere împrumut).
- Arnold Garita – atacant, 31 ani, împrumutat pentru 4 luni de la Shenzen Juniors
Ce jucători au plecat? Lot FCSB
Din lotul celor de la FCSB au plecat câțiva jucători cu nume. În primul rând, căpitanul Darius Olaru. Mijlocașul ofensiv a dorit o nouă provocare în străinătate și a fost lăsat să plece. Belgienii de la Union SG, vicecampioana din Belgia, au plătit în schimbul său 3 milioane de euro.
De asemenea, din lot nu mai fac parte jucători experimentați precum portarul Zima, fundașul central Graovac, mijlocașii Lixandru și Alhassan sau atacantul Mamadou Thiam. În plus, FCSB a decis să-i împrumute pe Cercel la Farul, dar și pe Pantea, la Levadiakos, echipă antrenată de Elias Charalambous.
Listă completă de jucători care au părăsit lotul FCSB-ului în vară:
- Darius Olaru – transferat la Union SG.
- Alexandru Pantea – împrumutat la Levadiakos.
- Lukas Zima – transferat la Petrolul Ploiești.
- Ionuț Cercel – împrumutat la Farul Constanța.
- Daniel Graovac – transferat la Rapid.
- Alexandru Maxim – transferat la Universitatea Craiova.
- Mihai Lixandru.
- Baba Alhassan.
- Mamadou Thiam.
- David Kiki.
- Vlad Chiricheș – retras.
- Laurențiu Vlăsceanu – transferat la Steaua;
Lot FCSB pentru sezonul 2026/2027
Iată în continuare cum arată lotul celor de la FCSB pentru sezonul 2026/2027:
- Portari: Ștefan Târnovanu, Matei Popa, Mihai Udrea.
- Fundași: Siyabonga Ngezana, Joyskim Dawa, Andre Duarte, Mihai Popescu, Andrei Dăncuș, Ricardo Pădurariu, Risto Radunovic, Ronny Labonne, Valentin Crețu, Dylan Batubinsika, Luca Stancu.
- Mijlocași: Ofri Arad, Joao Paulo, Juri Cisotti, Mihai Toma, Florin Tănase.
- Atacanți: Daniel Bîrligea, Alexandru Stoian, David Miculescu, Octavian Popescu, Dennis Politic, David Popa, Aymen Boutoutaou, Arnold Garita
Rezultate din amicale și așteptări pentru noul sezon
Fanii roș-albaștrilor sunt nemulțumiți și pe bună dreptate. Acest lot FCSB nu este suficient de bun pentru a te bate la un nou titlu. Totuși, perioada de transferuri durează până în toamnă, deci probabil că bucureștenii vor mai aduce și alți jucători până la începutul lunii septembrie.
FCSB a disputat în cantonamentul din Olanda două amicale. Primul, împotriva lui Union SG, a fost pierdut la scor de neprezentare, 4-0. Al doilea s-a jucat contra lui Al Jazira, formație antrenată de Cosmin Olăroiu. Confruntarea s-a terminat cu scorul de 1-0 în favoarea bucureștenilor. Golul a fost marcat de Octavian Popescu.
Realist vorbind, FCSB va spera la un loc în play-off. Contracandidatele pare că s-au întărit mai bine în mercato. Totuși, roș-albaștrii sunt capabili de surprize. Pe lângă o clasare în play-off, bucureștenii speră și la o calificare în faza ligii din Conference League.
Concluzii
Ai descoperit din articolul nostru cum arată lot FCSB pentru sezonul 2026/2027. Roș-albaștrii nu s-au întărit așa de bine în mercato, iar șansele la titlu sunt mici. Momentan, obiectivul echipei va fi să ajungă din nou în play-off. Te invităm să arunci un ochi și peste alte articole interesante din lumea sportului de pe site-ul nostru.
Vezi ce loturi au pregătit și alte echipe din Liga 1: lot Farul, lot U Cluj, lot CFR Cluj, lot Rapid, lot Dinamo sau lot Universitatea Craiova. Nu în ultimul rând, rămâi la curent cu toate transferurile din Liga 1 în această vară. Spor(t) în toate!






