campionatul mondial de fotbal 1970

Campionatul Mondial de Fotbal 1970 – O scurtă retrospectivă

Autor: Andrei Serban
Ultimul update pe: noiembrie 1, 2022
5/5 - (1 vote)

Campionatul Mondial de Fotbal 1970 este considerat a fi unul dintre cele mai frumoase turnee finale de CM din istorie. Atât pentru fotbalul românesc, cât și în general. Brazilia lui Pelé a fost din nou marea câștigătoare, într-o competiție în care România s-a calificat pentru prima dată după 32 de ani.

În 1938 reușeau „tricolorii” să ajungă anterior la CM. Generația lui Mircea Lucescu, Cornel Dinu sau Nicolae Dobrin nu doar că a ajuns la Mondialul din 1970, dar a reușit să țină piept și Braziliei. A fost o înfrângere cu 2-3 în grupe. Sud-americanii îi aveau atunci în teren pe Pelé, Gérson, Jairzinho, Rivellino sau Carlos Alberto. Brazilia 1970 este considerată a fi cea mai bună formație care a participat vreodată la Cupa Mondială.

Cupa Mondială din 1970 a adus al treilea triumf din istorie pentru brazilieni, care au putut păstra definitiv trofeul Jules Rimet. În continuare, poți citi o retrospectivă a competiției din Mexic 70. Pe site-ul BETuri, găsești o analiză a turneelor finale CM 2018, CM 2014, CM 2010, dar și a Mondialelor de poveste din anii ’90: CM 90, CM 94 sau CM 98. Te invităm să arunci o privire și peste retrospectiva făcuta pentru CM 1974!

Mexic, prima gazdă din America de Nord a Mondialului

Mexicul a fost ales să organizeze Campionatul Mondial de Fotbal 1970 la congresul FIFA de la Tokyo din 1964. Argentina a fost contracandidată, dar sud-americanii au primit în cele din urmă turneul final din 1978. CM 70 a fost primul turneul final de CM găzduit în afara Europei sau Americii de Sud.

Doar cinci stadioane din cinci orașe au fost alese pentru disputarea meciurilor de la Cupa Mondială 1970. Pe Azteca Stadium din Ciudad de Mexico au avut loc 10 partide, inclusiv finala mare, dar și jocul pentru locul 3.

Echipele calificate la Cupa Mondială 1970

16 echipe naționale au evoluat la Campionatul Mondial de Fotbal 1970. 68 de selecționate au participat în calificări, pentru cele 14 locuri disponibile. Anglia (campioana en-titre) și Mexic (țara gazdă) au fost din oficiu prezente la CM 1970. El Salvador, Israel și Maroc s-au aflat pentru prima dată la un turneu final de Cupă Mondială. România a disputat primul CM după 1938. Peru evoluase doar în 1930. Belgia nu se mai calificase din 1954, iar Suedia – din 1958, turneu final găzduit chiar de ei. CM 70 a fost ultimul turneu final la care Argentina nu a fost prezentă.

Din Europa (UEFA) au obținut calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 nouă echipe: Belgia, Bulgaria, Cehoslovacia, Anglia (campioana en-titre), Italia, ROMÂNIA, Uniunea Sovietică, Suedia și Germania de Vest.

America de Sud (CONMEBOL) a trimis trei selecționate la CM 1970: Brazilia, Peru și Uruguay.

America de Nord, Centrală și Caraibe (CONCACAF) a avut două naționale calificate: El Salvador și Mexic (țara gazdă). 

Africa (CAF) a avut o reprezentantă: Maroc.

Tot o selecționată a trimis și Asia (AFC) la Cupa Mondială 1970: Israel.

Faza grupelor – Campionatul Mondial de Fotbal 1970

Având în vedere exclusivitatea turneului final CM 70, am avut parte de grupe foarte interesante și echilibrate. Țara gazdă a obținut cinci puncte într-o grupă cu Uniunea Sovietică și Belgia. Suedia a ratat calificarea în dauna Italiei și Uruguayului. Noi am încheiat pe 3 o grupă cu Brazilia, Anglia și Cehoslovacia. Germania de Vest și Peru au fost echipele ajunse în fazele eliminatorii din grupa a patra.

Grupa 1 – Campionatul Mondial de Fotbal 1970

  1. UNIUNEA SOVIETICĂ 5 puncte
  2. MEXIC 5 puncte
  3. Belgia 2 puncte
  4. El Salvador 0 puncte

Grupa 2 – CM 1970

  1. ITALIA 4 puncte
  2. URUGUAY 3 puncte
  3. Suedia 3 puncte
  4. Israel 2 puncte

Grupa 3 – România 1970

  1. BRAZILIA 6 puncte
  2. ANGLIA 4 puncte
  3. România 2 puncte
  4. Cehoslovacia 0 puncte

Grupa 4 – Mexic 1970 World Cup

  1. GERMANIA DE VEST 6 puncte
  2. PERU 4 puncte
  3. Bulgaria 1 punct
  4. Maroc 1 punct

Rezultate faze eliminatorii Cupa Mondială 1970 – Mexic 70

S-a trecut direct în sferturile de finală. Cel mai strâns duel de aici a fost cel din Germania de Vest și Anglia, câștigat de nemți după prelungiri. În derby-ul sud-american dintre Brazilia și Peru s-au înscris nu mai puțin de șase goluri. Italia a trecut cu 4-1 de Mexic. Uruguay a ajuns în semifinale după 1-0 împotriva Uniunii Sovietice.

Sferturi de finală – Campionatul Mondial de Fotbal 1970

Uniunea Sovietică – URUGUAY 0-1

BRAZILIA – Peru 4-2

ITALIA – Mexic 4-1

GERMANIA DE VEST – Anglia 3-2 (după prelungiri)

Semifinale – CM 1970

Semifinalele au fost asemănătoare unor finale de conferințe din sporturile americane. Asta pentru că am avut parte de un duel european și de un altul sud-american. Brazilienii au câștigat cu 3-1 împotriva rivalilor din Uruguay, pentru o revanșă mult așteptată după cele întâmplate 20 de ani mai devreme. În cea de-a doua semifinală, Italia a trecut de Germania de Vest după o partidă cu șapte reușite.

Uruguay – BRAZILIA 1-3

ITALIA – Germania de Vest 4-3 (după prelungiri)

Finala mică – Cupa Mondială 1970

Germania de Vest s-a consolat cu ultima treaptă a podiumului la CM 70, obținută după 1-0 în finala mică contra Uruguayului.

Uruguay – GERMANIA DE VEST 0-1

Finala mare – Campionatul Mondial de Fotbal 1970

Brazilia lui Pelé a cucerit ultimul CM al acelei generații și al treilea din istorie. A fost una dintre cele mai frumoase finale de Cupa Mondială. Pelé a deschis scorul în minutul 18. Roberto Boninsegna a egalat pentru italieni. Scorul a rămas 1-1 până în minutul 65, când Gérson i-a readus pe „auri-verzi” în avantaj. Jairzinho și Carlos Alberto au consolidat avantajul și au risipit orice emoție pe finalul de meci.

BRAZILIA – Italia 4-1

Statistici și informații interesante Mexic 1970

România 1970 – Parcursul „tricolorilor” în Mexic 70

Generația lui Nicolae Dobrin, Cornel Dinu, Florea Dumitrache, Ion Liță Dumitru sau Rică Răducanu a reușit prima calificare a noastră la un turneu final de Campionat Mondial după 1938. Am avut ghinion la tragerea la sorți și am nimerit într-o grupă imposibilă, cu Brazilia lui Pelé, Anglia (campioana mondială en-titre) și Cehoslovacia. Meciul de referință rămâne înfrângerea cu 2-3 contra sud-americanilor, ce aveau să câștige turneul final din Mexic. „Tricolorii” au obținut o victorie contra cehoslovacilor (2-1). Meciul cu englezii a fost pierdut cu scorul de 0-1. Aveau să treacă alți 20 ani până la următoarea prezență a României la Cupa Mondială, în Italia 90.

Premii acordate – Cei mai buni jucători – Pelé 1970

Pelé a fost din nou liderul unei generații formidabile a Braziliei și a adus un nou titlu pentru selecționata sa. A fost ultimul moment de glorie al legendei Seleção. Totuși, titlul de golgheter nu i-a revenit acestuia. Germanul Gerd Muller a marcat nu mai puțin de 10 goluri în Mexic 70. L-a urmat Jairzinho (Brazilia), cu șapte reușite. Peruvianul Teófilo Cubillas, care a fost desemnat și cel mai bun tânăr jucător, a înscris de cinci ori. Pelé a avut patru goluri, la egalitate cu Anatoliy Byshovets (Uniunea Sovietică).

Golden Boot (Gheata de Aur): Gerd Muller (Germania)

Best Young Player (Cel mai bun tânăr jucător): Teófilo Cubillas (Peru)

FIFA Fair Play Trophy: Peru

Mexic 70 – Concluzii

Am avut parte de o Cupă Mondială incredibilă în 1970. Brazilia lui Pelé a dominat autoritar Mexic 1970. România a pus însă ceva probleme „auri-verzilor”. Acea generație a sud-americanilor este considerată cea mai bună selecționată din istoria CM. Care este momentul tău favorit de la Campionatul Mondial de Fotbal 1970?

Te invităm să arunci o privire peste articolul cu privire la cariera fabuloasă pe care a avut-o Gerd Muller. Nu rata retrospectivele pentru CM 1978 și CM 1982!

Până la următoarele materiale din fotbalul internațional, rămâi alături de echipa BETuri și pariază pe cele mai spectaculoase evenimente sportive. Nu uita că ai alte ponturi bune pentru tine pe site, dar și pe canalul de Telegram BETuri. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!