Polonia – Argentina | Ponturi Campionatul Mondial | 30.11.2022
Dacă cineva ar fi spus înainte de Cupa Mondială că Messi și colegii săi vor depinde de ultimul meci pentru calificare, nimeni nu l-ar fi crezut. Polonia – Argentina e un meci de calificare pentru optimi în Qatar 2022, un meci de care pe care. Un duel fabulos între trecutul și prezentul Barcelonei: Messi vs Lewandowski.
Polonia conduce grupa cu 4 puncte, urmată de Argentina și Arabia saudită cu 3, iar Mexicul are doar un singur punct. Orice este posibil în Grupa C, unde bomba detonată de Arabia Saudită în prima rundă a dat peste cap toate calculele. Ne reamintim că asiaticii au întors scorul cu formația din Țara Tangoului de la 0-1 la 2-1 în doar 5 minute în repriza a doua.
În contrapartidă, Polonia nu a convins nici cu Mexic, nici cu Arabia Saudită, dar totuși conduce grupa. Ne uităm în continuare la statistici pentru a ști ce să pariem în jocul decisiv dintre Polonia și Argentina. Meciul se dispută pe 30 noiembrie, de la ora 21:00, pe Stadionul 974 din Doha. La aceeași oră se dispută meciul Arabia Saudită – Mexic. Cine crezi că se califică în optimi din această grupă complicată?
Statistici interesante la meciul decisiv din Grupa C
- Leo Messi e omul momentul pentru sud-americani, fiind pe locul 2 în clasamentul marcatorilor. Jucătorul de la PSG are 2 goluri, cu unul mai puțin decât Mbappe și Valencia de la Ecuador, Tot 2 goluri au marcat deja iranianul Taremi, olandezul Gakpo, francezul Giroud, brazilianul Richarlison, englezul Saka și spaniolul Ferran Torres.
- Robert Lewandowski a marcat golul 77 la națională la selecția cu numărul 136. Cel mai bun marcator al Poloniei a spart gheața la un Campionat Mondial, după ce ratase un penalty în jocul cu Mexicul.
- Leo Messi va mai bate un record la meciul cu Polonia. Va depăși numărul de meciuri la Cupa Mondială al legendei Diego Armando Maradona. Messi are 6 meciuri consecutive cu minim 1 gol marcat în partidele Argentinei. De asemenea, căpitanul Argentinei a marcat al 8-lea gol la Cupa Mondială în jocul cu Mexic. Ce va aduce nou Polonia – Argentina pentru fostul jucător de la FC Barcelona?
- Polonia are 3 jucători care au 100 sau aproape 100 de selecții la Națională. Lewandowski are 136, Kamil Glik (Benevento) 101, iar Grzegorz Krychowiak (Al-Shabab) 96.
Ponturi Polonia – Argentina – Campionatul Mondial 2022
- Primul gol marcat în intervalul 1-30 la jocul Polonia – Argentina? Avem o cotă de 1,79 de la FavBet România;
- Gol marcat de Messi în partida de pe Stadionul 974 din Doha? Betano Pariuri Online îți oferă o cotă de 1,95. Vrei să o încerci și tu?
Polonia – Argentina: cum au ajuns europenii lideri
Cu un joc economicos și fără să strălucească, Polonia a adunat 4 puncte din 6 posibile. Cu o posesie de doar 36% în jocul cu Arabia Saudită și cu doar 3 șuturi pe poartă, est-europenii au reușit să câștige cu 2-0 prin golurile marcate de Zielinski (Napoli) și Lewandowski (FC Barcelona). Saudiții au ratat și un penalty la 1-0, ceea ce i-a ținut pe polonezi în față pe tot parcursul reprizei a doua.
Posibil prim 11 pentru Polonia în fața Argentinei
Antrenorul Czesław Michniewicz nu va aduce mari modificări în primul 11 din meciul decisiv. O înfrângere ar putea duce la eliminarea polonezilor, care nu au mai ieșit din grupă de 36 de ani, de la Cupa Mondială din Mexic 1986. Iată o schiță de prim 11 pentru europeni în Polonia – Argentina:
Szczesny – Zalewski, Kiwior, Glik, Bednarek, Cash – Szymanski, Krychowiak, Zielinski – Lewandowski, Milik.
Polonia – Argentina: renașterea din finalul reprizei a doua
După o primă repriză ternă, anostă și plină de tensiune, Argentina a renăscut prin momentele de geniu ale lui Leo Messi (minutul 64) și Enzo Fernandez de la Benfica (minutul 87). Practic, acest 2-0 dintre Argentina și Mexic le dă o șansă sud-americanilor de a evita un meci dificil în optimi cu Franța. Totuși, Messi și Scaloni nu au altă soluție decât victorie în jocul Polonia – Argentina.
Posibil prim 11 pentru Argentina în fața Poloniei
Lionel Scaloni a schimbat sistemul de joc dintr-un 4-2-3-1 într-un mai clasic 4-4-2, în care Messi a fost jolly-joker pe tot terenul. Fostul jucător de la Lazio, Atalanta, Deportivo ar putea merge pe o echipă asemănătoare și în meciul cu Polonia. Primul 11 al Argentinei în fața Polonia ar putea să arate astfel:
E. Martinez – Montiel, Otamendi, Li. Martinez, Acuna – De Paul, Rodriguez, MacAllister; Messi, L. Martinez, Di Maria.
Dueluri H2H Polonia vs Argentina
Cele două echipe au disputat 3 jocuri în mai mult de 40 de ani de istorie, iar Polonia este echipa în ușor avantaj. Aceștia au câștigat în 1974, la Cupa Mondială din Germania de Vest. Atuncia fost 3-2 pentru est-europeni. Argentina și-a luat revanșa în 1978, când a și devenit campioană mondială cu echipa lui Kempes. A fost 2-0 atunci. Mai recent, în 2006, Polonia vs Argentina s-a încheiat 2-1 în 2011. Szczesny și Lewandowski s-au aflat și atunci pe teren, în partida respectivă.
Pronosticuri Polonia – Argentina – Cupa Mondială 2022
- Încerci un NG (nu marchează ambele echipe) în jocul de pe Stadionul 974 din Doha? Ai 1,65 pentru acest bet de la partida Polonia vs Argentina de la bookmakerul pe val, Winner România. Găsești și alte pariuri interesante în catalogul acestei case de pariuri.
Concluzii
Cupa Mondială devine din ce în ce interesantă, cu cât înaintăm înspre fazele eliminatorii. Polonia – Argentina este clar un cap de afiș pentru etapa a treia din faza grupelor. Se văd tot mai clar echipele care se pregătesc să-și facă bagajele spre casă, dar și cele care se duc spre optimi, sferturi și chiar mai sus. Ziua de miercuri, 30 noiembrie, ne mai propune următoarele meciuri la Qatar 2022:
- Australia – Danemarca (Grupa D, ora 17:00);
- Tunisia – Franța (Grupa D, ora 17:00);
- Arabia Saudită – Mexic (Grupa C, ora 21:00).
În Grupa F vom avea parte de Canada – Maroc și Croația – Belgia! Rămâi alături de experții Beturi.ro pe toată durata Cupei Mondiale din Qatar 2022. Urmărește pronosticurile și ponturile noastre și pe grupul de Telegram Beturi, unde găsești cele mai bune idei de pariuri pentru fiecare zi de Cupă Mondială din Qatar 2022. Te așteptăm și-ți dorim spor(t) în toate!