Grupele Europa League | Sezonul 2020-2021

Grupele Europa League, Sezonul 2020-2021

CFR Grupe Europa League – Sorți blânzi pentru campioana României!

Astăzi s-au tras la sorți grupele Europa League . CFR Cluj, singura reprezentantă a României în această competiție, nu a picat tocmai într-o grupă grea, cel puțin comparativ cu sezonul trecut. Mai sus și alte grupe interesante, unele care mai implică și alți fotbaliști români și altele care chiar arartă foarte bine. Le-am purtat noroc ceferiștilor cu ponturile noastre câștigătoare de la meciul cu KuPS și sperăm să o mai facem și în grupe! Să vedem așadar ce au decis sorții pentru sezonul 2020/2021, pe care sperăm să-l vedem neîntrerupt și cu spectatori pe viitor, dacă se poate!

Meciuri Europa League – Grupa A, bună pentru CFR Cluj

Grupele Europa League din acest sezon încep chiar cu campioana României. Așadar, CFR Cluj a picat într-o grupă relativ accesibilă, cu AS Roma, Youngs Berna și ȚSKA Sofia. Vișinii au făcut parte din a treia grupă valorică și, pe hârtie, au șanse mari de calificare într-o nouă primăvară europeană, după ce au fost la un VAR distanță să o elimine pe Sevilla în sezonul precedent.

AS Roma, o amintire frumoasă

Cine sunt adversarele CFR-ului în grupele Europa League ? Pe AS Roma o știe toată lumea. Chiar și campioana României. Cele două formații s-au întâlnit de două ori în grupele Champions League. A fost o victorie mare a CFR-ului la Roma, un egal, dar și două succese pentru trupa giallorossa. Echipa antrenată de Paulo Fonseca s-ar putea să nu fie atât de concentrată pe meciurile din grupele Europa League, lucru de care CFR ar putea profita. Pe de altă parte, însă, giallorossi au un nou patronat, iar ambițiile clubului capitolin ar putea crește.

Cât despre jucătorii din lotul Romei, nici aceștia nu mai au nevoie de prezentări. Liderul echipei este atacantul bosniac Edin Dzeko, dar acesta ar putea drumul către o altă echipă din Peninsulă, cel mai probabil Juventus. Apoi, nume ca Mkhitaryan, Zaniolo sau Patrick Kluivert sau Pastore ar putea fi alte vedete care să ajungă în vizită în Gruia.

Europa League Grupe Lui Petrescu nu-i plac tinerii, dar a dat de Young Boys!

Apoi, în grupa lui CFR a mai nimerit și Young Boys Berna, reprezentanta Elveției. O echipă tânără, după cum îi spune și numele, ea nu a reușit să treacă de preliminariile Ligii Campionilor și a trebuit să se mulțumească doar cu grupele Europa League , după un succes cu 3-0 în fața albanezilor de la KF Tirana, în playoff.

Pe hârtie, lotul elvețienilor este mai valoros, fiind cotat de Transfermarkt la 59 de milioane de euro, cel mai important jucător fiind atacantul camerunez Jean-Pierre Nsame, cotat undeva la 7 milioane.

ȚSKA Sofia, una dintre surprizele din această ediție!

Ultimii, dar poate nu cei din urmă, din grupa lui CFR Cluj sunt bulgarii de la ȚSKA Sofia. Aceștia au reușit o mare surpriză în playoff, eliminând-o pe FC Basel, printr-o victorie chiar pe terenul echipei elvețiene. Interesant este că mai ales victoria celor de la ȚSKA a ajutat-o pe CFR să urce într-o urnă valorică superioară.

Puțină lume credea în șansele echipei antrenate de Stamen Belchev după ce echipa armatei din Bulgaria s-a chinuit serios cu maltezii de la Siren în primul meci din preliminarii. ȚSKA a crescut însă de la meci la meci și, după ce au eliminat-o și pe BATE Borisov, bulgarii au dat lovitura printr-o victorie cu FC Basel, pentru a ajunge acolo unde doar Ludogoreț a mai reușit în ultimii ani, ca reprezentantă a fotbalului bulgar.

Dintre toți adversarii pe care îi putea întâlni CFR în grupele Europa League, dintre cei din urna a patra, bulgarii erau printre cei mai accesibili, comparativ mai ales cu Lille, de pildă. Cu un lot cotat la puțin peste 17 milioane de euro și (mult) mai tânăr decât cel al campionilor României, pare, la prima vedere, că soarta calificării se joacă mai ales în „dubla” cu Young Boys Berna.

Grupele Europa League Ediția 2020/2012

Iată componența grupelor UEL din acest sezon. Se remarcă mai ales grupa din care face parte AC Milan, cea care a reușit calificarea ieri după un adevărat roller-coaster emoțional în meciul cu Rio Ave, dar și grupa din care face parte Rangers nu arată deloc rău. Meciuri numai bune pentru biletul zilei :

Grupa A

AS Roma

Young Boys Berna

CFR Cluj

ȚSKA Sofia

Grupa B

Arsenal

Rapid Viena

Molde

Dundalk

Grupa C

Bayer Leverkusen

Slavia Praga

Hapoel Beer-Sheva

OGC Nice

Grupa D

Benfica Lisabona

Standard Liege

Glasgow Rangers

Lech Poznan

Grupa E

PSV Eindhoven

PAOK Salonic

Granada

Omonia Nicosia

Grupa F

SSC Napoli

Real Sociedad

AZ Alkmaar

Rijeka

Grupa G

SC Braga

Arsenal Londra

AEK Atena

Zorya Lugansk

Grupa H

Celtic Glasgow

Sparta Praga

AC Milan

Lille

Grupa I

Villarreal

Qarabag

Maccabi Tel-Aviv

Sivasspor

Grupa J

Tottenham

Ludogoreț

LASK Linz

Royal Antwerp

Grupa K

ȚSKA Moscova

Dinamo Zagreb

Feyenoord

Wolfsberg

Grupa L

Gent

Steaua Roșie

Hoffenheim

Slovan Liberec

Grupele Europa League Organizare

Meciurile din grupe se vor desfășura între 22 octombrie și 10 decembrie, în zilele tradiționale de joi.

Pe lângă CFR Cluj, România va mai fi reprezentată în această competiție de: Ciprian Tătătrușanu (AC Milan), Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Florin Niță (Sparta Praga), Claudiu Keșeru, Dragoș Grigore și Cosmin Moți (Ludogoreț).

Tot cu ocazia acestor trageri la sorți pentru grupele Europa League , s-au acordat și premii individuale pentru jucători. Cel mai valoros jucător al sezonului trecut de UEL a fost considerat atacantul lui Inter, Romelu Lukaku. El a marcat 7 goluri în 6 meciuri, inclusiv în finala Europa League.

Favoritele acestui sezon de Europa League

După ce am văzut cum arată grupele Europa League și până ca bookmakerii să dea cotele, putem spune că favoritele la câștigarea ediției din acest an sunt, la prima vedere, echipele londoneze Arsenal și Tottenham, urmate de „italienele” Napoli și AS Roma. Dar nici fotbalul german, cu Bayer Leverkusen și Hoffenheim, nu este de lepădat. Sigur, această discuție își are rostul până la a vedea de fapt care sunt intențiile acestor echipe în această competiție, știut fiind faptul că ea este considerată una de rang inferior.

Grupele Europa League Ce-și poate propune CFR Cluj?

Dacă a reușit calificarea în primăvara Europa League în sezonul trecut, dintr-o grupă mai grea, cu Celtic, Lazio și Rennes, de ce nu ar repeta CFR Cluj isprava și în acest sezon? La cum arată grupele Europa League acum, nu ar fi de mirare, dar echipa feroviară are nevoie de două lucruri. În primul rând, campioana are nevoie de încă 2-3 jucători de valoare măcar, pentru a face față pe mai multe fronturi. Apoi, CFR-ul nu trebuie să trateze de sus meciurile cu ȚSKA Sofia, mai ales. Dar de asta se va ocupa cu siguranță Dan Petrescu. În rest, sigur că ar fi foarte frumos, dacă nu chiar obligatoriu pentru fotbalul românesc, dar și pentru viitorul clubului, ca feroviarii să mai bifeze o „primăvară europeană”. Fii informat, fii inspirat, pariază alături de echipa BETuri!