Concluziile Cupei Mondiale

cupa mondialaCupa Mondială s-a încheiat și acum nu ne rămâne decât să tragem concluziile. A fost un Campionat Mondial cu meciuri foarte frumoase care au ținut întreaga planetă cu sufletul la gură. La fiecare atingere de balon sau la gol unii s-au bucurat, alții s-au întristat dar cel care a câștigat a fost regele Fotbal. Rusia s-a dovedit a fi o gazdă primitoare atât pentru echipe, dar și pentru milioanele de fani care au făcut deplasarea. Rusia a fost țara cu cea mai mare suprafață care a găzduit o ediție a Cupei Mondiale.

Franța s-a încununat din nou Campioană Mondială după 20 de ani de la precedentul succes în turneul pe care l-au organizat. La Paris pe Champs Elysee a fost o mare sărbătoare. Acest success a venit la doar o zi după ziua Franței sărbătorită și ea cu mare fast de către francezi. Les Bleus a obținut acest succes la capătul unui turneu final foarte bun. Ei nu au suferit nici o înfrângere și așa cum era de așteptat, fiind principala favorită a turneului, au câștigat marele trofeu. Eroii sunt ei acum: Pogba, Griezmann, Varane și alții care sunt pe buzele copiilor din toată lumea.

Statistica

Așa cum am spus am asistat la unul dintre cele mai frumoase turnee finale de Campionat Mondial iar președintele FIFA, Giani Infantino a spus că ,, a fost cea mai bună Cupă Mondială”. Unele păreri sunt împotrivă dar ceea ce este sigur este faptul că o lună fotbalul a fost rege.

FIFA a introdus pentru această Cupa Mondială pentru prima dată VAR (arbitrajul video). Acest nou sistem implementat la această Cupa Mondială a fost folosit aproape în fiecare meci. Ceea ce este sigur este faptul că au fost acordate 10 lovituri de la 11 metri în urma consultării arbitrajului video. În Rusia au fost acordate nu mai puțin de 29 de penalty-uri dintre care 22 au fost transformate în gol. Putem considera și VAR-ul un factor pentru că, s-au înscris 169 de goluri la acest mondial.

Acest mondial ne-a arătat că fotbalul este din ce în ce mai tacticizat, chiar dacă a fost înregistrat un singur 0-0. Acest scor alb a fost în partida dintre Franța și Danemarca din faza grupelor. Faptul că fotbalul este din ce în ce mai tactic ne arată faptul că la acest mondial 43% din goluri au fost marcate în urma unor faze fixe.

În finala pe care am așteptat-o cu toții s-au înregistrat câteva recorduri. Mario Mandzukic de la croația a devenit primul jucător care își marchează un autogol într-o finală de campionat mondial. Putem spune că el și-a spălat din păcate după ce a și reușit să marcheze în aceatsă finală. Didier Deschamps a reușit să câștige Cupa Mondială atât ca jucător cât și ca antrenor fiind al treilea care reușește această performanță după Mario Zagallo și franz Beckenbauer.

Surprize neplăcute

Am ales să începem cu surprizele neplăcute deoarece sunt mai multe. Așa cum am fost impresionați de foarte mulți jucători și echipe la acest mondial, era clar că trebuie să apară și dezamăgirile. Cele mai mari dezamăgiri de la Mondial au fost Argentina și Germania. Cele două formații au jucat în finala precedentului Campionat Mondial, unde s-a impus Germania. Nemții au început cu stângul mondialul și au fost învinși de Mexic, chiar în meciul de debut. A urmat victoria cu Suedia și toată lumea credea că lucrurile au revenit la normal. Meciul cu Coreea de Sud a însemnat o înfrângere pentru Manchaft și totodată și elimarea. Să nu uităm că Germania a fost eliminată din postura de Campioană Mondială. Aceasta a fost cea mai slabă prestație a panzerelor germane la un mondial.

O altă dezamăgire s-a numit Argentina dar și Leo Messi. Pumele au ajuns până în optimile de finală unde au fost învinși de Franța. Până atunci Messi și compania au obținut doar o remiză cu Islanda, au pierdut fără drept de apel cu Croația și au câștigat destul de greu și dicutabil cu Nigeria. Leo Messi nu s-a ridicat deloc la nivelul la care îl cunoaște toată lumea.

Surprize plăcute la Cupa Mondială

Surprizele plăcute au fost foarte multe la acest mondial. Pentru început trebuie să remarcăm finalistele Franța și Croația care au mers foarte bine și au impresionat la foarte multe capitole. Dacă la Franța ne așteptam să fie în aceatsă postură, cei care le dădeau șanse croaților erau destui de puțini.

Islanda, Rusia, Belgia sunt trecute și ele pe lista suprizelor plăcute. Rusia a trecut dintr-o grupă foarte grea pentru ca mai apoi în optimile de finală să elimine pe Spania.

Islanda a făcut trei meciuri foarte bune și chiar dacă au fost eliminați din faza grupelor, islandezii au obținut un rezultat de egalitate cu Argentina scor 1-1 care nu poate fi trecut cu vederea.

Belgienii au încheiat Mondialul pe poziția a treia și astfel au reușit să își adjudece medaliile de bronz. Dracii roșii au obținut cea mai mare performanță a  lor la o Cupa Mondială. Nu trebuie să uităm faptul că au eliminat pe Brazilia, naționala cu cele mai mari performanțe.

Suedia a fost la doar câteva minute de faza semifinalelor dar au fost eliminați de Anglia. Totuși suedezii au atins faza sferturilor de finală și trebuie să îi notăm și pe ei la capitolul surprize plăcute.

Despre premiile individuale o să vorbim în alt articol de pe site-ul Beturi.ro. Sunt foarte mulți jucători care ne-au atras atenția și pe care îi vom mai vedea în prim plan.

Concluzia de la acest mondial este că a fost un turneu foarte reușit și abia așteptăm următoarele lupte ale acestor jucători.

Adio Rusia 2018 – bine ai venit Qatar 2022!