Ovidiu a venit…la Ovidiu! Mijlocașii Generației de Aur s-au reunit la Farul
Farul a câștigat titlul în Superliga, Cupa României și va evolua în Champions League în acest sezon. Nu e un vis utopic pentru fanii clubului de la malul mării, ci o realitate, doar că este vorba de fotbalul feminin. În schimb, în competiția masculină echipa a traversat una dintre cele mai complicate perioade de la înființarea din urmă cu mai mult de un secol. Campioana din 2023 a fost foarte aproape de o retrogradare rușinoasă. Naufragiul a fost evitat în urma unui baraj câștigat la lovituri de departajare.
Prăpastia apărută în trei ani, de la titlul cucerit în premieră, la situația dramatică din 2026
În sezonul 2022-2023, Farul era echipa care punea capăt hegemoniei de cinci ani a clujenilor de la CFR. Și o făcea într-o manieră entuziasmantă. Cu patru eșecuri în sezonul regular și unul singur în play-off, gruparea condusă de antrenorul-patron , Gică Hagi, câștiga 25 de meciuri din 40, avea cea mai lungă serie de succese la rând (cinci), dădea portarul (Aioani) cu cele mai multe ‘’clean sheets’’ (13), obținea cea mai clară victorie din campionat (8-0 cu FC Botoșani) și era implicată în duelul cu cele mai multe goluri marcate, 7-2 cu Rapid. Marinarii se încoronau campioni cu un punct în plus față de CFR și îi lăsau mult în urmă pe cei de la FCSB, Craiova și Rapid.
Prima prezență ‘’adevărată’’ în competițiile continentale (după două în ‘’defuncta’’ Intertoto, cu optimi în 1995 și tur trei în 2006) a fost decentă. Eiminare în primul tur (după prelungiri) din Champions în fața lui Sheriff și play-off în Conference, 2-3 la general cu HJK Helsinki.
Cu Winmasters primești până la 600 RON gratis după prima depunere. Nimic mai simplu!
Hagi, Zicu, Stoican
A urmat un mic recul în sezonul 2023-2024, cu o calificare în play-off, dar cu un loc cinci ocupat la final, în afara cupelor europene. Iar în Cupa României, constănțenii nu depășeau faza grupelor. Declinul începea să devină evident un an mai târziu. Sezonul regular a fost încheiat pe poziția a zecea, iar în play-out nu au lipsit emoțiile. Constănțenii au avut doar trei puncte peste prima echipă care a susținut barajul de menținere în Superliga. În schimb, parcursul din Cupă a fost bun, stopat în semifinale de echipa care avea să cucerească trofeul, CFR Cluj.
Alunecarea pe tobogan a fost și mai evidentă sezonul trecut. În care Gică Hagi i-a lăsat locul pe bancă lui Ianis Zicu. Nu a fost singurul antrenor al constănțenilor pe parcursul campionatului. În aprilie, când echipa era pe locul 11, a fost adus Flavius Stoican. După ce a avut al cincilea cel mai mare număr de înfrângeri în sezonul regular, Farul s-a prăbușit pur și simplu în play-out, unde a reușit să câștige un singur meci din zece. Chiar și așa, constănțenii aveau nevoie de un singur punct cu deja retrogradata Metaloglobus pentru a se salva direct. Nu l-au reușit și s-a ajuns la dubla decisivă cu Chindia.
Chiar dacă a întâlnit un adversar cu un parcurs catastrofal în play-off-ul ligii secunde (beneficiar al interzicerii dreptului de promovare al celor de la Steaua și FC Bihor), Farul s-a chinuit teribil și cu târgoviștenii. Supraviețuirea în Superliga a avut nevoie de o loterie a loviturilor de departajare.
Cauzele unei prăbușiri neașteptate
Deloc întâmplător, declinul constănțenilor a început odată cu decizia celui care a inițiat cel mai important proiect din fotbalul romînesc de după Revoluție. Aceea de a renunța la statutul de antrenor al echipei. Gică Hagi a mizat pe Zicu. Un constănțean get-beget, născut la malul mării și care a plecat în fotbalul mare chiar de la Farul. Alegerea nu a fost întâmplătoare și pentru că Zicu mai antrenase echipa (2019-2021), iar în sezonul 2024-2025 a furnizat o mare și plăcută surpriză, promovarea în premieră în Superliga cu micuța Metaloglobus. Doar că lucrurile nu au mers așa cum și-r fi dorit fostul jucător al Interului. Aventura pe banca echipei de suflet s-a încheiat după un 0-1 cu Hermannstadt.
Plecarea lui Hagi sau transferurile ratate?
Depărtarea și mai mare a lui Hagi de club (prin plecarea la națională) și preluarea pachetului majoritar ce către Gică Popescu au avut, de asemenea, un impact negativ. Deloc inspirat, fostul căpitan al naționalei a luat o decizie neașteptată și controversată. Numirea ca antrenor a lui Flavius Stoican l-a adus în conflict cu unul dintre acționari, Ciprian Marica. În plus, Popescu a fost contestat vehement de fani după ce ‘’experimentul’’ propus a echivalat cu ajungerea Farului la baraj. Până la urmă, a ieșit bine pentru Stoican și elevii săi.
Cauzele declinului trebuie căutate și în altă parte. După ce ani la rând Academia de la Ovidiu a produs talente pe bandă rulantă și, implicit, în contul clubului au intrat sume consistente în urma transferurilor, s-a instalat ‘’seceta’’. Iar de la ultimul transfer important, cel al lui Louis Munteanu la Fiorentina, a trecut ceva vreme. Astfel, bugetul a devenit din ce în ce mai limitat Lotul a trebuit de multe ori improvizat, iar tradiționala ‘’grădiniță’’ a fost înlocuită cu jucători trecuți de prima tinerețe, venți din toate colțurile lumii. Aleși, de cele mai multe ori, neinspirat.
De ce Ioan Ovidiu Sabău?
Gică Popescu a vrut să-și ia revanșa după ce, și din cauza deciziilor sale mai puțin inspirate, clubului i-a trecut glonțul pe la ureche. Și a mizat, probabil și după o consultare cu Hagi, pe Neluțu Sabău. O alegere care de această dată nu mai surprinde. În primul rând pentru că trio-ul Hagi, Popescu, Sabău s-a consolidat în cea mai bună perioadă a fotbalului românesc, așa numita ‘’Generație de Aur’’. Însă, ar fi superficial să se considere că doar acest aspect a contat. Pe Sabău îl recomandă și rezultatele ca antrenor. Este tehnicianul care a readus Universitatea Cluj în cupele europene după o pauză de 53 de ani. Iar în 2023 a fost foarte aproape de cucerirea Cupei României. ‘’Șepcile roșii’’ pierdeau dramatic finala cu Sepsi, la lovituri de departajare.
Sabău este un antrenor care impune respect, dar și un excelent pedagog. Iar faptul că știe să reconstruiască o echipă (iar la Farul se impune acest lucru) a fost dovedit pe banca ‘’studenților’’ clujeni. ‘’Există toate condițiile la Farul. Sper ca relația cu Hagi și Popescu să rămână la fel și după acest proiect, bazată pe respect și apreciere. Indiferent de ceea ce se va întâmpla cu mine ca antrenor la Farul’’, spune a ‘’Moțul’’ la scurt timp de la instalare. După o pauză de 12 ani, Sabău începe prima aventură la o altă echipă în afara Universității Cluj. Entuziasmul a rămas același, rămâne de văzut dacă va fi dublat și de un mandat de succes.
Farul merge pe ‘’filiera franceză’’
Constănțenii au reluat pregătirile pe 15 iunie. Au plecat de la echipă Iancu, Ramalho și Markovic, iar la capitolul veniri s-a ales, deocamdată, filiera franceză. Este vorba despre Eddy Silvestre ( mijlocaș ofensiv, ultima oară la Dunkerque) și Tony Njike (mijlocaș defensiv, liber de contract după despărțirea de Quevilly). Ultimul nu se află la prima experiență în România. A evoluat la FC Argeș în sezonul 2022-2023. Cel mai bun ‘’transfer’’ al Farului s-ar putea dovedi a fi Alibec. Aflat la final de contract, atacantul de 35 de ani și-a dat acordul pentru a continua în tricoul marinarilor. Denis a bifat 126 de meciuri pentru Farul. A marcat 41 de goluri și a oferit 28 de pase decisive.
Până la începerea noului sezon, constănțenii au programate patru partide amicale. Două dintre ele cu adversari din Bulgaria, ambii din Varna, Fratria (liga a doua) și Cernomore (prima ligă). Din România, au fost alese Oțelul Galați și Dinamo.
Citește și alte astfel de articole pe site înainte de reluarea Superligii. Vezi, de pildă, materialele noastre despre nou-promovatele Corvinul, Sepsi sau FC Voluntari. Citește și despre noul antrenor de la CFR Cluj, Antonio Folha sau despre ce a însemnat Darius Olaru pentru FCSB! Vezi și articolul pentru Corvinul, dar și pe cel pentru FK Auda, Petrolul sau Oțelul.






