petrolul

Petrolul Ploiești, între faliment și speranța unui viitor mai bun

Autor: Tibi Demeter
Ultimul update pe: iunie 22, 2026
Rate this post

Petrolul Ploiești este fără îndoială unul dintre cluburile din România cu un bazin de fani important și totodată un club cu o tradiție uriașă. Prahovenii au avut însă mari probleme financiare în ultima perioadă și echipa este din nou la un pas de faliment.

Petrolul are datorii de aproximativ 9 milioane de euro și a fost deschisă procedura de insolvență,dar oficialii clubului nu își fac probleme și sunt convinși că echipa o să continue în Superliga și va duce la capăt sezonul 2026/2027.

„Am cerut intrarea în insolvență a clubului la Tribunalul Prahova. Falimentul nu bate la ușă. Avem un plan bine gândit, aveam nevoie de a intra în insolvență pentru a-l putea pune în aplicare. Știu că lucrurile nu sună foarte bine, dar insolvența nu este un lucru negativ, este benefică pentru continuitatea clubului. Totul depinde de planul de insolvență care urmează să fie aprobat”, a spus Cristian Fogarassy, într-o intervenție pentru Fanatik.Ro.

Bonus de Bun Venit Winmasters de 600 RON

Cu Winmasters primești până la 600 RON gratis după prima depunere. Nimic mai simplu!

Italienii, salvarea celor de la Petrolul

Situația financiară a celor de la Petrolul a fost una dificilă pe toată durata sezonului trecut, jucătorii echipei au avut în permanență restanțe salariale. Totuși, prahovenii au și mici speranțe înainte de noul sezon și anume un grup de investitori italieni.

Claudiu Tudor, președintele celor de la Petrolul, s-a arătat foarte încântat de această variantă de colaborare și speră ca până la începutul sezonului viitor echipa să ajungă într-o situație mai bună din punct de vedere financiar.

„Da, este adevărat. Sunt aproape de un parteneriat cu niște oameni de afaceri italieni, din anturajul clubului Napoli. Au fost aici, au asistat la meciul cu FC Hermannstadt și le-a plăcut atmosfera. Sunt interesați să investească și să ne ajute. Nu este vorba de o preluare a clubului, cel puțin nu în primă fază, ci de un parteneriat”, a declarat Claudiu Tudor.

Petrolul a schimbat toată echipa – Lot Petrolul 2026/2027

Petrolul Ploiești a operat modificări importante în această vară la nivelul lotului și vom vedea o cu totul altă echipă. Problemele financiare și diminuarea salariilor a făcut ca mulți jucători să plece de la formația prahoveană. Cea mai importantă plecare a fost a lui Gicu Grozav, un jucător care în ultimii ani s-a identificat cu Petrolul.

Krell, Rodrigues, Dongmo, Bălbărău, Ricardinho, Roche, Guilherme, Prce, Ignat, Marian, Pop, Jyry, Mateiu, Dulca, Boateng, Gheorghe, Rafinha, Aymbetov și Gicu Grozav sunt fotbaliștii care și-au realizat contractele cu Petrolul.

Pentrul sezonul 2026/2027, Petrolul a anunțat și câteva transferuri. Cea mai importantă mutare este revenirea lui Lukas Zima. Portarul revine la Ploiești, după o scurtă aventură la Ploiești.

Pe lista venirilor mai notăm următorii fotbaliști: Mark Țuțu de la UTA, Robert Jerdea de la CSM Reșița, Lucho Vega de la Leiria, Calal Huseynov de la Arda Kardzhali, Leo Teixeira de la Felgueiras, Rodrigo Martins de la Lourosa sau Alejandro Bran de la Alajuelense.

Petrolul are un antrenor portughez pentru noul sezon

Petrolul Ploiești  a avut mari probleme la nivelul băncii tehnice, fiind una dintre echipele din Superliga cu cele mai multe modificări la nivelul antrenorilor.

În sezonul viitor, ploieștenii vor fi antrenați de Ricardo Sousa, un antrenor de 47 de ani, care a antrenat în cea mai mare parte a carierei în ligile inferioare din Portugalia. Cele mai sonore nume din cariera lui Sousa au fost Mafra, Feirense și Vizela.

Concluzii

Petrolul Ploiești este într-un moment deosebit de important, iar următoarele luni pot fi decisive pentru viitorul echipei. „Lupii galbeni” au reușit performanțe excelente și au reprezentat România chiar și în cupele europene. Din păcate, echipa nu este într-un moment foarte bun din punct de vedere financiar, iar tot mai mulți fani iau în calcul varianta falimentului. Speranța celor de la Petrolul Ploiești este grupul de investitori italieni care sunt așteptați la Ploiești în această vară. Rămâne de văzut cum vor gestiona Cristian Fogarassy și Claudiu Tudor sezonul 2026/2027 la Ploiești!

Citește și alte astfel de articole pe site înainte de reluarea Superligii. Vezi, de pildă, materialele noastre despre nou-promovatele Corvinul, Sepsi sau FC Voluntari. Citește și despre noul antrenor de la CFR Cluj, Antonio Folha, despre ce a însemnat Darius Olaru pentru FCSB sau despre omul care trebuie să conducă reconstrucția Rapidului, Daniel Pancu! Vezi și articolul pentru Corvinul, dar și pe cel pentru FK Auda.

Superbet
Unibet
Toto Gaming
NetBet
Scor: 9.7
Profită acum!
Scor: 9.4
Profită acum!
Scor: 9.7
Profită acum!
Scor:
Prinde oferta
Ponturi
Și
Oferte
CM2026