Corvinul, renașterea unei legende. Revelația ultimilor ani urcă pe prima scenă
Corvinul Hunedoara a fost fără îndoială una dintre surprizele fotbalului românesc din ultimii ani. O echipă renăscută din propria cenușă, care a ajuns să bată la porțile Europei încă dinainte de a urca pe prima scenă a fotbalului românesc. Promovarea a avut puțin de așteptat, dar inevitabilul s-a produs, iar Corvinul este acum gata să ia cu asalt Superliga.
Acesta este exemplul lucrului bine făcut – o construcție sănătoasă, care dă în cele din urmă roadele promise. Aceasta este povestea Corvinilor!
Anii de glorie pentru Corvinul
Înființat în 1921, Corvinul Hunedoara a luat primul contact cu Divizia Națională abia în 1954. A fost o prezență trecătoare, după numai un sezon s-a întors în eșalonul secund.
Corvinul a revenit pe prima scenă abia în 1980, dar cu o forță de nestăvilit. Sub comanda lui Mircea Lucescu, hunedorenii au reușit cea mai bună clasare din istorie – un loc 3 care le-a oferit și ocazia debutului în cupele europene.
Corvinul nu a obținut trofee importante, dar jocul spectaculos din perioada ei de glorie a fost extrem de apreciat. Și a ajuns să lanseze legende uriașe ale fotbalului românesc: Michael Klein, Ioan Andone, Radu Nunweiller, Florea Dumitrache, Mircea Rednic, Dorin Mateuț…
O perioadă tumultoasă
Căderea comunismului în România a însemnat sfârșitul perioadei de glorie pentru Corvinul. Nu s-a întâmplat imediat, dar totul a început cu retrogradarea din Divizia A, în 1992. Corvinul nu avea să se mai întoarcă în primul eșalon, ba chiar avea să dispară cu totul – în 2004 a fost dezafiliată de FRF din cauza datoriilor.
Mai multe grupări au încercat să țină viu spiritul Corvinului în anii care au urmat, dar niciuna nu a fost recunoscută continuarea de drept. Abia în 2021, marca istorică a reușit să își regăsească drumul către administrația locală și astfel s-au pus bazele noii echipe.
Renașterea legendei Corvinul Hunedoara
Pentru a reveni în prim plan, Corvinul a avut nevoie de implicarea suporterilor și a legendelor sale. Ioan Andone, Mircea Lucescu și Mircea Rednic au făcut front comun cu fanii și cu autoritățile locale pentru a cumpăra marca, deținută de un om de afaceri local. Astfel au repus Hunedoara pe harta fotbalului, iar în 2023 echipa a promovat în Liga a II-a.
Corvinul a luat cu asalt eșalonul secund și a reușit o performanță rară chiar din primul sezon. A avut un parcurs de poveste în Cupa României, finalizat cu un prim trofeu din istoria clubului. Nu se mai întâmplase de 50 de ani ca o echipă de liga a doua să câștige Cupa ( de la performanța similară a Rapidului, în 1975).
În același timp, a terminat pe poziția a doua în campionat, loc de promovare directă. Nu a putut face însă pasul către prima ligă din cauza formei de organizare.
Promovarea a mai avut de așteptat încă doi ani. Corvinul și-a rezolvat forma de organizare pentru a putea participa în cupele europene, dar în primul sezon nu a reușit să prindă playoff-ul. A avut nevoie de încă un sezon, pe care l-a controlat însă de o manieră categorică.
Parcursul european al Corvinilor
Corvinul Hunedoara este considerată o echipă de legendă datorită jocului pe care îl presta, mai puțin datorită rezultatelor. În anii ei de glorie, echipa a avut o singură participare în cupele europene. În 1982, hunedorenii au debutat în Cupa UEFA împotriva austriecilor de la Grazer, pe care i-au eliminat cu scorul de 3-1 la general. Aveau să fie eliminați însă în turul 2 de FK Sarajevo, după un eșec cu 4-0 în deplasare.
Corvinul s-a întors în cupele europene în 2024, după succesul incredibil din Cupa României. Nu s-a făcut de râs, din postura ei de echipă de ligă a doua. A eliminat-o pe Pacs (Ungaria) în primul tur preliminar al UEFA Europa League, înainte de a fi scoasă de Dinamo Zagreb. Apoi a fost eliminată și din UEFA Conference League, de către FC Astana.
Concluzii
Sub comanda aceluiași Florin Maxim care a adus Cupa la Hunedoara, Corvinul promite să fie o forță de luat în seamă în sezonul viitor. Mai ales că are o campanie de transferuri fuliminantă. Dar va avea și un mare minus – până când la Hunedoara se va construi o nouă arenă, Corvinul va trebui să își mute baza de operațiuni departe de casă. În primă fază, echipa va juca la Sibiu, apoi se va muta la Petroșani.
Citește pe site-ul nostru și despre celelalte două nou-promovate, Sepsi și FC Voluntari. Dar și alte materiale dedicate echipelor de Liga 1, înainte de reluarea sezonului.






