fk auda

Cine este FK Auda – Adversara FCSB-ului din Conference League

Ultimul update pe: iunie 19, 2026
Rate this post

FCSB va începe drumul în cupele europene în turul doi preliminar Conference League, iar sorții i-au scos-o în cale pe FK Auda, o echipă din Letonia. Campionatul leton este în plină desfășurare, iar Auda ocupă în acest moment locul al treilea, la 11 puncte în spatele liderului RFS.

FK Auda a reușit cea mai mare performanță a sa în sezonul trecut. Deși n-a câștigat niciodată titlul în Letonia, în 2025 a reușit să-și treacă în palmares Cupa Letoniei. A fost pentru a doua oară în istorie când a cucerit acest trofeu, după ce o mai făcuse în 2022. FK Auda nu are niciun titlu de campioană a Letoniei în istoria sa de 57 de ani.

Când se joacă FCSB – FK Auda în Conference League?

Prima manșă FCSB – FK Auda este programată pentru 23 iulie, de la ora 20:00, iar meciul se va juca în România. Apoi, roș-albaștrii vor merge în Letonia, pe stadionul de 7.000 de locuri al celor de la Auda. Manșa retur va avea loc pe 30 iulie, tot de la ora 20:00.

Istorie FK Auda – Cine este următoarea adversară a FCSB-ului din Conference League

Auda a fost înființată în 1969, iar în prima parte a istoriei s-a zbătut în mediocritate, în ligile inferioare. Prima promovare în cel mai bun eșalon fotbalistic a venit abia în 1991, dar Auda nu a reușit să se mențină acolo. A urmat o nouă perioadă foarte grea în ligile inferioare.

Echipa s-a reinventat în 2021, când a reușit să promoveze din nou în prima ligă din Letonia. Iar în anul imediat următor, a câștigat Cupa Letoniei. După alte câteva sezoane, în care a terminat o dată pe locul cinci și de trei ori pe podium, a câștigat Cupa Letoniei și în 2025. Performanță care i-a deschis ușa spre Europa.

Echipă FK Auda – Ce valoare are următoarea adversară a FCSB-ului

Auda are o cotă de piață de doar 7.55 milioane de euro, mult mai mică decât FCSB, care este cotată la 31.3 milioane de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt.

Cel mai valoros jucător al letonilor era Jose Vergara, un atacant de doar 18 ani din Panama, cotat la 1.5 milioane de euro. Acest jucător va părăsi însă FK Auda pentru a merge la Genk în această vară.

Pericolul pentru FCSB poate veni de la Eduard Daskevics, o extremă stângă din Letonia, de 23 de ani, cotat la 700.000 de euro. De asemenea, și Jayen Gerold, un mijlocaș dreapta de 21 de ani crescut de olandezii de la AZ Alkmaar poate reprezenta o problemă. Cota de piață a acestuia este de 300.000 de euro.

Auda este o echipă care se bazează pe jucători foarte tineri. Media de vârstă a întregului soț este de doar 22.8 ani. Iar din cei 28 de jucători, 19 sunt străini.

Cine este antrenorul celor de la Auda

Auda este antrenată de francezul Didier Zanetti, în vârstă de 46 de ani. Acesta a devenit antrenor principal la începutul acestui an, după ce a fost secundul celor de la FK Auda timp de un sezon.

Didier Zanetti are școala franceză de fotbal în spate. Și-a început cariera la centrul de copii și juniori ai celor de la Nantes, apoi a antrenat echipele U17 ale celor de la Istres și Montpellier. Ulterior, a fost tehnicianul echipei a doua a lui Ajaccio, echipă care evoluează în liga a cincea din Franța.

Iar apoi a antrenat-o pe United FC, echipă din Emiratele Arabe Unite. Desigur, CV-ul său nu arată foarte impresionant. Dar și-a făcut formarea în Franța, o țară cunoscută pentru principiile sănătoase pe care le insuflă antrenorilor și pentru fotbalul fizic practicat.

Poate reprezenta o echipă din Letonia o problemă pentru FCSB?

FK Auda nu este la nivelul celor de la RFS, fosta adversară a ”roș-albaștrilor” din Europa League. RFS are trei titluri de campioană în ultimii ani, cucerite în 2021, 2023 și 2024. Iar în acest sezon ocupă primul loc în campionatul Letoniei.

RFS nu a fost o problemă pentru FCSB în meciul disputat în 2024. ”Roș-albaștrii” s-au impus fără emoții pe teren propriu, cu scorul de 4-1. Și chiar dacă nu se află la același nivel precum în acea perioadă, și Auda este o adversară mai slabă decât RFS.

Concluzii

În concluzia, dubla FCSB – FK Auda nu ar trebui să fie una foarte dificilă pentru ”roș-albaștri”, chiar și fără Darius Olaru. Adversara este o echipă destul de bună a unui campionat foarte slab. Auda se bazează mult pe jucătorii tineri, iar acest lucru poate fi o problemă, deoarece unii dintre aceștia pot fi talentați. Dar în acest moment, nu practică tocmai un fotbal de speriat. Antrenorul letonilor vine din Franța, dar nu are nicio realizare majoră în cariera sa de principal.

Putem spune că FCSB a avut noroc la tragerea la sorți. Dar trebuie să abordeze această dublă cu seriozitate, pentru că în competițiile europene au existat surprize și mai mari de-a lungul timpului.

Pentru tine am analizat și meciuri interesante de fotbal de la Campionatul Mondial, precum Argentina – Austria, Spania – Arabia Saudită, Franța – Irak, Norvegia – Senegal, Olanda – Suedia sau Germania – Coasta de Fildeș . De asemenea, te invităm să arunci un ochi și pe paginile noastre de Baschet, UFC, Tenis, unde venim cu cele mai bune pronosticuri de la turneele pe iarbă, dar și Handbal, Rămâi alături de pariază inteligent. Spor(t) în toate!

Superbet
Unibet
Toto Gaming
NetBet
Scor: 9.7
Profită acum!
Scor: 9.4
Profită acum!
Scor: 9.7
Profită acum!
Scor:
Prinde oferta
Ponturi
Și
Oferte
CM2026