darius olaru

Profil Darius Olaru – În sfârșit, afară!

Ultimul update pe: iunie 18, 2026
Rate this post

Într-o perioadă în care fotbalul românesc exportă tot mai puțin în campionatele din Vest, Darius Olaru a devenit cel mai scump transfer din istoria recentă a Superligii. Mijlocașul a semnat cu Unions SG în schimbul a 3 milioane de euro, deschizând o nouă filieră în Belgia, pe o sumă ce urmează să fie achitată în trei tranșe.

Dincolo de suma importantă de bani pe care a încasat-o FCSB, Darius Olaru a lăsat în urmă un loc greu de umplut. Continuă să citești pentru a înțelege ce a însemnat Darius Olaru pentru FCSB.

Începuturile carierei lui Darius Olaru

Născut pe 3 martie 1998 la Mediaș, Darius Olaru a avut o copilărie marcată de provocări, fiind crescut de bunică după ce părinții s-au despărțit și au plecat să muncească în străinătate. Fotbalul i-a oferit ocazia de a evada din cotidian – a crescut la academia lui Gaz Metan și a avut o ascensiune fulminantă către prima echipă. Debutul în Superligă l-a făcut într-un meci cu Astra Giurgiu, în 2016, pe când avea doar 18 ani.

În cei trei ani și jumătate petrecuți cu Gaz Metan pe prima scenă a fotbalului românesc, Darius Olaru a strâns 120 de prezențe în Superliga, a marcat 11 goluri și a dat 12 pase decisive. Sezonul de explozie a fost 2018-2019, devenind titular incontestabil la doar 20 de ani. A mai jucat apoi doar jumătate de sezon la echipa sibiană, înainte de a se alătura oficial celor de la FCSB, în ianuarie 2020.

Bonus de Bun Venit Winmasters de 600 RON

Cu Winmasters primești până la 600 RON gratis după prima depunere. Nimic mai simplu!

Impactul imediat pe care l-a avut Darius Olaru la FCSB

FCSB a plătit 600.000 de euro pentru transferul lui Darius Olaru, care era considerat în acel moment cel mai bun jucător din campionatul intern eligibil pentru regula Under-21. Și chiar dacă nu a fost cel mai scump transfer făcut de roș-albaștri în acea perioadă de mercato, a avut cel mai mare impact.

Olaru s-a impus imediat ca titular și a avut un rol extrem de important la cucerirea primului trofeu pentru FCSB după o așteptare de cinci ani. Roș-albaștrii au ridicat Cupa României în acel prim sezon în care mijlocașul a bifat 12 meciuri și 3 goluri.

În continuare, Olaru a devenit o piesă din ce în ce mai importantă în angrenajul echipei, alături de nume precum Dennis Man, Florinel Coman, Florin Tănase sau Olimpiu Moruțan. Iar pe măsură ce aceștia din urmă au plecat, Olaru a rămas să ducă greul și să scoată FCSB din criza de trofee.

Darius Olaru, căpitanul care a readus titlul

Darius Olaru a ajuns în prim plan la FCSB după despărțirea dintre roș-albaștri și căpitanul lor de la acea vreme, Florin Tănase. Mijlocașul a preluat banderola, care i-a dat mai multă responsabilitate în teren. Deși nu a reușit să mai iasă la fel de mult în evidență prin goluri și assist-uri, a făcut-o prin travaliu și devotament.

Totul a culminat cu senzaționalul sezon 2023-2024, cel mai bun din cariera lui Darius Olaru. Asumându-și mai multă libertate, a început să apară tot mai des la finalizare și astfel a devenit golgheterul echipei. A fost implicat în 20 de goluri, 15 dintre acestea purtându-i semnătura.

Când Olaru și-a ridicat nivelul, FCSB a părut de neoprit. Iar în vara lui 2024 a reușit să pună capăt unei așteptări de 9 ani pentru un nou titlu. Un altul l-a urmat în sezonul 2024-2025, chiar dacă Olaru însuși nu a mai avut o implicare atât de mare din cauza unei accidentări care l-a ținut departe de gazon în a doua parte a sezonului.

Excelență în cupele europene

Darius Olaru s-a dovedit un pion crucial în parcursul celor de la FCSB în cupele europene. Și-a pus amprenta chiar de la debut, reușind să înscrie în primul său meci.

Chiar dacă nu a reușit să joace în faza principală a celei mai importantă competiție, Champions League, Olaru a fost un actor important pe scena Europei. Merită să amintim golul calificării în grupele Europa League, contra lui LASK Linz. Ori reușita din meciul cu FC Basel, care a fost votat cel mai frumos gol din faza grupelor Conference League, în sezonul recent încheiat.

Statisticile și palmaresul lui Darius Olaru

Fostul căpitan de la FCSB a părăsit Superliga cu un palmares important de trofee:

  • 2x Campion al României (sezoanele 2023–2024, 2024–2025)
  • 1x Cupa României (2019–2020)
  • 2x Supercupa României (2024, 2025)

Dar și cu statistici care fac suma de transfer să pară una deloc impresionantă:

  • 336 de meciuri și 61 de goluri în competițiile interne
  • 216 meciuri și 50 de goluri doar pentru FCSB în competițiile interne
  • 120 de meciuri și 11 goluri pentru Gaz Metan în competițiile interne
  • 40 de meciuri și 13 goluri în cupele europene pentru FCSB

Din 2021, Darius Olaru a devenit internațional român, însă evoluțiile sale au fost oarecum departe de așteptări. Fostul căpitan al celor de la FCSB a reușit să adune 28 de selecții la prima reprezentativă, însă nu s-a făcut remarcat. Se laudă doar cu o pasă de gol reușită chiar la ultima prezență sub tricolor, în meciul amical cu Țara Galilor, câștigat cu 2-1.

Concluzii

Olaru a avut o traiectorie stabilă și curată de la primul său meci în Superliga, în 2018. Transferul la FCSB a fost cel care l-a transformat într-un pion important pentru campionatul românesc.

La 28 de ani, după ce a câștigat tot ce se putea pe plan intern în România și a adunat peste 350 de meciuri la cel mai înalt nivel, Darius Olaru a făcut pasul mult așteptat către Vest. Cariera lui de până acum îi definește profilul unui fotbalist determinat și dispus la un travaliu fizic impresionant.

Citește și alte astfel de articole pe site înainte de reluarea Superligii. Vezi, de pildă, materialele noastre despre nou-promovatele Corvinul, Sepsi sau FC Voluntari.

Superbet
Unibet
Toto Gaming
NetBet
Scor: 9.7
Profită acum!
Scor: 9.4
Profită acum!
Scor: 9.7
Profită acum!
Scor:
Prinde oferta
Ponturi
Și
Oferte
CM2026