Profil de legendă – Muhammad Ali, viața și povestea celui numit „The Greatest”
Viața lui Muhammad Ali rămâne una dintre cele mai impresionante și captivante povești din istoria sportului. Cel numit „The Greatest” reprezintă pentru mulți un simbol al curajului și o sursă de inspirație.
Primul boxer din lume care a câștigat campionatul mondial la categoria grea de trei ori a început de jos, dar a avut o traiectorie spectaculoasă. Schimbarea religiei, refuzul de a lupta în război, lupta de 30 de ani cu boala Parkinson, „Rumble in the jungle”, „Thrilla in Manila”– toate aceste episoade au colorat și mai mult cariera tumultoasă a celui care avea să-și cimenteze locul în istoria boxului.
Dar s-o luăm cu începutul și cu momentul care a schimbat totul!
Cum s-a apucat de box Muhammad Ali
Născut cu numele de Cassius Clay, Muhammad Ali a început să intre într-o sală de box la 12 ani, după ce i-a fost furată bicicleta. Acela avea să fie primul moment de cotitură din viața puștiului născut pe 17 ianuarie 1942, în orașul Louisville, statul Kentucky.
Cassius Clay s-a apucat de box sub îndrumarea unui polițist din Louisville. Încă de la început era vizibil că tânărul de 12 ani are un talent ieșit din comun. După ce a avansat vertiginos la amatori, a câștigat o medalie de aur la Jocurile Olimpice din 1960 de la Roma. Ulterior, sportivul a început o carieră profesională sub îndrumarea Louisville Sponsoring Group. Acesta era un sindicat compus din 11 bărbați cu o avere uriașă.
În primele sale meciuri ca profesionist în ringul de box, Cassius Clay a fost mai apreciat pentru farmecul și personalitatea sa decât pentru abilitățile sale. Avea totuși un talent imposibil de ignorat. La 22 de ani avea deja în palmares titlurile mondiale WBA și WBC la categoria grea.
Cassius Clay devine Muhammad Ali – Primul moment când a atras atenția lumii
Primul moment în care a atras cu adevărat atenția lumii în box s-a petrecut în 1964. Cassius Clay a avut parte de o partida nebună cu Sonny Liston, care la acea vreme era considerat cel mai intimidant și puternic luptător al epocii sale.
Cele șase runde au făcut istorie, fiind urmărite în direct de milioane de oameni. A fost momentul când Muhammad Ali a devenit cunoscut pentru jocul său unic de picioare.
Liston era mare favorit înaintea luptei, dar într-una dintre cele mai mari surprize din istoria sportului, acesta a cedat după șase runde. Cassius Clay a devenit astfel noul campion mondial la categoria grea.
A urmat o carieră de invidiat, în care a câștigat 56 dintre cele 61 de meciuri disputate. „Sunt cel mai bun”, preciza mereu Muhammad Ali, afirmație care cu greu poate fi contrazisă. Ali a fost primul luptător din lume care a câștigat titlul mondial de trei ori. Încă o dovadă clară a calităților sale și a talentului ieșit din comun.
„Plutește ca un fluture, înțeapă ca o albină, mâinile tale nu pot lovi ceea ce ochii tăi nu pot să vadă.”
(Muhammad Ali)
Cariera sa nu a fost însă lipsită de probleme și controverse. La scurt timp după ce a câștigat primul titlu mondial, legenda boxului a anunțat că s-a convertit la islam și că a renunțat la numele său. Numit după tatăl său, Cassius Marcellus Clay Sr, sportivul avea să fie cunoscut de acum înainte drept Muhammad Ali.
Condamnat la 5 ani de închisoare
Despre Muhammad Ali se pot spune multe, dar episodul din 1967 e unul decisiv. La trei ani după câștigarea titlului mondial, Ali a refuzat înrolarea în Armata Statelor Unite pe motive religioase, opunându-se și implicării Statelor Unite în Războiul din Vietnam. Ulterior, acesta avea să fie arestat și condamnat la cinci de închisoare.
Marele campion nu a petrecut nicio zi după gratii, după ce a câștigat apelul făcut în instanță. Dar a fost suspendat din box timp de doi ani. Totodată, Muhammad Ali a fost deposedat de titlul mondial.
După ce a refuzat să lupte în războiul din Vietnam, sportivul a devenit o voce împotriva acelui conflict care a dus la moartea a 2 milioane de civili și 58 de mii de soldați americani.
„Dacă nu ai un motiv foarte bun să ucizi, războiul este greșit”, a transmis Ali la acea vreme. Iar acest lucru a avut în timp un ecou puternic în societatea americană.
„Are un impact uriaș în toată lumea când o figură atât de celebră și iubită ca Muhammad Ali s-a ridicat și a spus: Nu, nu voi merge.”
(Julian Bond, activist)
Din cauza refuzului de a participa la războiul din Vietnam, Ali nu a mai luptat timp de aproape patru ani, de la 23 la 27 de ani. Nu a putut astfel să concureze tocmai în perioada de maximă performanță din cariera unui sportiv. Apelul său a ajuns până la Curtea Supremă a Statelor Unite, unde în 1971 s-a decis anularea condamnării. A revenit însă în forță, iar în 1974 avea să obțină din nou titlul mondial.
Muhammad Ali, Zaire, 1974 – Faimoasa luptă „Rumble in The Jungle”
La 30 octombrie 1974, Muhammad Ali l-a provocat pe George Foreman. Acesta l-a detronat pe marele Joe Frazier în 1973, pentru a deveni campion mondial la categoria grea.
Meciul pe care Ali l-a numit „Rumble in the Jungle” a avut loc în cea mai neașteptată locație. Cei doi mari campioni au provocat scântei și focuri de artificii în Zair (acum Republica Democrată Congo).
Ali a fost primit localnici ca un erou. În stilul deja caracteristic, cel născut cu numele de Cassius Clay avea să condimenteze fiecare conferință de presă. Apoi, lupta fenomenală între cei doi coloși avea să fie câștigată de Muhammad Ali în runda a opta. Astfel, după 10 ani recâștiga titlul la categoria grea.
În bătălia din Zaire, 1974, Muhammad Ali a folosit o strategie utilizată cândva de fostul mare boxer Archie Moore. În loc să se miște în jurul ringului, Ali a ales să lupte pentru perioade lungi de timp, sprijinindu-se înapoi în frânghii pentru a evita multe dintre cele mai grele lovituri ale lui Foreman.
„Thrilla in Manila”, una din cele mai cunoscute lupte din istorie
Un an mai târziu după episodul Zair a avut loc „Thrilla in Manilla”. Vorbim despre una dintre cele mai cunoscute partide ale lui Muhammad Ali. Pe 1 octombrie 1975, Ali și Joe Frazier s-au întâlnit în Filipine, 10 km de Manila, pentru a se înfrunta pentru a treia oară în cariera lor. În ceea ce este considerată de mulți ca fiind una din luptele cu cele mai bogate în premii din istorie, Ali a fost declarat învingător atunci când antrenorii lui Frazier au oprit lupta după 14 runde brutale.
O altă partidă importantă de box din cariera lui Muhammad Ali a avut loc în New York, pe Yankee Stadium.
Ali Norton 1976 – Victorie meritată sau un dar de la zei
La 28 septembrie 1976, Muhammad Ali a câștigat după 15 runde în fața lui Ken Norton pentru a păstra titlul mondial la categoria grea, pe stadionul Yankee din New York. Scorul a fost pe bază de runde câștigate (8-6-1, 8-7 și 8-7).
Ali, în vârstă de 34 de ani la acea vreme, a intrat într-o formă excelentă și era încrezător că va reuși un knockout. Muhammad Ali vs Norton era 1-1 la general, înainte de lupta din 1976, iar ambele meciuri de până atunci merseseră până la capăt. Cu toate acestea, „The Greatest” i-a oprit atât pe George Foreman, cât și pe Joe Frazier în ultimii doi ani și dorea cu disperare un triumf spectaculos asupra lui Norton. În schimb, Ali a fost norocos să câștige lupta.
Muhammad Ali s-a retras din activitatea sportivă în 1981, cu un palmares de 56 de victorii şi cinci înfrângeri.
Muhammad Ali are o familie numeroasă – A fost căsătorit de 4 ori
Viața amoroasă a fost la fel de agitată precum cea sportivă. Prima sa soție, cu care s-a căsătorit în 1964, Sonji Roi, l-a părăsit după puțin mai mult de un an de căsătorie. Motivul separării ar fi fost legat de faptul că Ali schimbase religia.
A doua soție a lui Muhammad Ali, Belinda Boyd, s-a convertit la islam și și-a schimbat numele în Khalilah Camacho – Ali după nunta lor din 1967.
Khalilah era în vârstă de 17 ani în ziua nunții. Împreună au avut patru copii: Maryum, născută un an mai târziu, Jamillah și Liban, ambii născuți în 1970, și Muhammad Ali Jr., care a venit pe lume în 1972. Muhammad Ali și Belinda Boyd au divorțat în 1976.
Veronica Porsche este a treia soție a lui Muhammad Ali. Ea este mama celor două fiice ale sale, Ali și Porsche. Relația dintre cei doi a început în 1974, în timp ce se aflau în Kinshasa, Zair, când Porsche avea 18 ani. Ea a fost una dintre cele patru fete de pe afișul care promova lupta Rumble in the Jungle împotriva lui George Foreman.
Porsche și Ali au divorțat în 1986, an în care marele sportiv s-a căsătorit pentru a patra oară.
În total, „The Greatest” are nouă copii. Una dintre fiicele sale, Laila Ali, a urmat o carieră de boxer profesionist în timpul căreia a rămas neînvinsă în 24 de meciuri între 1999 și 2007.
Unul din nepoții lui Muhammad Ali, Jake Joyce, are, de asemenea, o poveste interesantă. Mike este un avocat de succes, fost campion la box și un om care ajută în societate. Este implicat din plin într-un program care oferă oportunități celor care au puține posibilități și care vor să se apuce de box sau care au nevoie de îndrumare în viață.
„Mike este foarte pasionat de box. El a dezvoltat zeci de campioni în cei douăzeci de ani de antrenorat. Mai important, Mike a folosit boxul ca să transforme sute de tineri băieți în campioni în viață”,
a precizat soția sa, Jamillah Ali Joyce, potrivit celticboxing.com.
Ali s-a luptat 30 de ani cu o boală devastatoare
În 1984 a fost diagnosticat cu sindromul Parkinson. În ciuda sănătății sale precare, Muhammad Ali a călătorit în întreaga lume. El a făcut apel și a tras un semnal de alarmă privind această boală.
A rămas activ, în ciuda problemelor medicale. În 1996, el a ținut flacăra olimpică la Jocurile Olimpice de la Atlanta, iar câțiva ani mai târziu a plecat în Afganistan, într-o misiune umanitară a ONU.
Muhammad Ali a avut o apariție specială și în cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra, în 2012, unde a cărat flacăra olimpică.
Pe 3 iunie 2016, legendarul boxer a decedat la 74 de ani, după ce a fost spitalizat cu probleme respiratorii.
Finalul călătoriei lui Muhammad Ali – The Greatest a murit la 74
Locul lui Muhammad Ali în istoria boxului este intangibil. Recordul său final de 56 de victorii și 5 înfrângeri a fost atins și de alții. Dar calitatea adversarilor săi și modul în care a dominat în perioada sa de vârf l-au plasat pe un platou unde se află cei care rămân nemuritori în istoria sportului.
Cele mai mari atuuri ale lui Ali au fost viteza, jocul de picioare și capacitatea de încasa. Dar poate mai important, curajul său și determinarea l-au făcut mereu să depășească orice obstacol pe care viața i l-a aruncat în cale.
Echipa BETuri ți-a pregătit și alte povești fascinante ale marilor sportivi care au marcat istoria sportului. Nu rata totul despre viața lui Michael Jordan. Plus carierele și destinele tragice ale lui Ayrton Senna și Michael Schumacher. Dar și profilul complet al lui Wayne Gretzky, cel mai cunoscut hocheist din istorie. Vezi și Legende ale Cupei Mondiale – Pele, dar și Diego Armando Maradona, o poveste fără sfârșit. Nu uita să intri și pe grupul nostru de Telegram BETuri! Spor(t) în toate!