
FC Bihor – Lot pentru sezonul 2024/2025
FC Bihor e una din formațiile de tradiție ale fotbalului din România care a reușit în această vară să revină în cel de-al doilea eșalon fotbalistic. Fotbalul în județul Bihor nu a mai fost de mult timp la un nivel înalt, dar odată cu promovarea în liga secundă a formației din Oradea, se speră la revigorarea sportului rege în județul condus de Ilie Bolojan. Autoritățile locale sunt alături de echipa fanion a orașului, iar în primul sezon de la revenirea în Liga a doua, FC Bihor speră la o figură frumoasă.
Antrenor FC Bihor – Gustavo Aragolaza, varianta sud-americană aleasă de bihoreni
Chiar dacă a reușit să promoveze echipa în liga secundă, Florin Farcaș nu a fost păstrat pe banca tehnică și în sezonul următor. Iar alegerea celor de la FC Bihor este una surprinzătoare: Gustavo Aragolaza! Tehnicianul în vârstă de 53 de ani a lucrat în trecut mai mult la echipe de juniori și tineret. Iar în C.V-ul său sunt echipe precum Brescia, Inter, Como sau Cagliari.
Tot un străin se va ocupa de portarii din lot, Claudio Bozzini, cel care în 2013 era în staff-ul celor de la Dinamo București. Cu oameni cu mare experiență în staff-ul tehnic, FC Bihor speră să fie surpriza plăcută din acest sezon.
Transferuri FC Bihor 2024
Odată cu promovarea în Liga 2, a fost nevoie și de întăriri. Iar bihorenii au fost activi pe piața transferurilor, efectuând nu mai puțin de 10 mutări. Ioan Hora, Ionuţ Ban, Ioan Filip, Andreas Chirițoiu, David Sala, Albert Stahl, Deniz Giafer, Rodrigo Accinelli, Gelu Gitye și Sebastian Cucu sunt jucătorii care au sosit în această vară la Oradea.
FC Bihor s-a despărțit și de o serie dintre jucătorii care au pus umărul la promovare. Cel mai important nume care nu a mai continuat la gruparea bihoreană e e cel al fundașului central, Csaba Preklet.
Lot FC Bihor 2024/2025
- Portari: Rodrìgo Accinelli, Radu Bob, Eduard Nerghes, Alexandru Cherman.
- Fundași: Deniz Giafer, Ricardo Farcaș, Alexandru Popa, Andrei Gal, Alexandru Băican, Sergiu Bactăr, Tamás Paublusztig, Raul Clemeniuc, Loren Ioviță, Flaviu Drăgan, Patric Andraș, Călin Jurj.
- Mijlocași: Ioan Filip, David Sala, Răzvan Săutiuț, George Cherman, Răzvan Gunie, Andrei Hosu, Andrei Gîdea, Vadim Culugher, Raul Ardelean, Ober Almanza, Luca Tinicău, Răzvan Tirla, Gelu Gitye, Sergiu Ciocan, Sebastian Cucu, Ionuț Ban, Andrei Moga, Robert Curescu
- Atacanți: Adelin Nica, Albert Stahl, Andreas Chirițoiu, Ioan Hora, Sergiu Jurj.
Concluzii
FC Bihor e una din cele 5 nou-promovate. Bihorenii au un lot foarte numeros, dar și valoros. Cu un tehnician străin pe banca tehnică, gruparea din Oradea speră să aibă un parcurs bun în acest sezon. Și să fie una din surprizele Ligii a doua!
Nu uita de nici de celelalte loturi ale formațiilor din Liga secundă. Am analizat pentru tine lotul celor de la FCU Craiova, FC Argeș, Concordia Chiajna sau Ceahlăul Piatra-Neamț. De asemenea intră și în secțiunea de pariuri sportive, pentru cele mai tari ponturi și pronosticuri!