Igli Tare

Igli Tare va fi noul director sportiv al lui AC Milan

Autor: Alex Ivan
Ultimul update pe: mai 23, 2025
5/5 - (1 vote)

Igli Tare va fi noul director sportiv al lui AC Milan. Rossonerii speră să înceapă o nouă eră după sezonul dezamăgitor pe care l-au traversat.

Milan a decis să facă schimbări la nivel administrativ după ce echipa a ratat calificarea în cupele europene în sezonul viitor. Igli Tare este omul care trebuie să redreseze situația în care a ajuns formația de pe San Siro.

Ce se va schimba la AC Milan odată cu venirea lui Igli Tare?

Odată cu sosirea lui Igli Tare ca noul director sportiv al clubului, fanii se întreabă cum se va schimba structura lui AC Milan. Albanezul va prelua deciziile privind transferurile și va fi participant activ în faza de negociere cu jucătorii care vor fi achiziționați.

Geoffrey Moncada, care până acum a deținut rolul de director tehnic, va lucra îndeaproape cu Tare întrucât există o mare stimă și o mare înțelegere între cei doi. Moncada își va menține funcția de director tehnic, dar va deveni și șef al zonei de scouting. În ultimii ani, scouting-ul s-a aflat în grija conducerii Maldini-Massara.

Odată cu venirea lui Igli Tare, Zlatan Ibrahimovic va avea raza de acțiune limitată și va prelua un rol de consilier.

Igli Tare va avea un cuvânt determinant și în alegerea viitorul antrenor al lui AC Milan. Până acum, principalii candidați sunt Vincenzo Italiano și Massimiliano Allegri. Clubul a confirmat că Sergio Conceicao nu va mai rămâne pe banca echipei si în stagiunea următoare.

Cine este Igli Tare? 

Igli Tare, în vârstă acum de 51 ani, a evoluat pe postul de atacant. De-a lungul carierei sale, acesta a evoluat pentru 3 formații din Serie A: Brescia, Bologna și Lazio. 

După retragere, acesta a ocupat postul de director sportiv la Lazio vreme de peste un deceniu. La conducerea formației din Capitală, l-a transferat pe Luis Alberto pentru o sumă modestă. Ulterior, acesta a devenit o piesă crucială în sistemul antrenorului Simone Inzaghi. 

Sergej Milinkovic – Savic a fost, de asemenea, transferat tot de Igli Tare și a fost vândut pentru o sumă consistentă. Miroslav Klose a sosit gratuit și a devenit un lider al fanilor lui Lazio. 

Cea mai bună achiziție a lui Igli Tare la Lazio a fost Ciro Immobile, care a fost unul dintre cei mai buni atacanți din Serie A în ultimul deceniu.

AC Milan, sezon dezastruos

Rossonerii au ratat toate obiectivele în acest sezon și speră la o reconstrucție în stagiunea următoare. Milan este pe locul 9 in Serie A, cu o etapă înainte de finalul campionatului. 

În Champions League, formația de pe San Siro a pierdut în faza barajului pentru „optimi”, fiind eliminată de Feyenoord. 

Milan spera să-și salveze sezonul prin câștigarea Cupei Italiei, însă a pierdut finala împotriva Bolognei, 0-1.

Concluzii

Rămâne de văzut dacă Igli Tare va reuși să ia același decizii inspirate și la AC Milan, precum a făcut-o la conducerea lui Lazio. Trupa de pe San Siro are nevoie de o reconstrucție după ce și-a dezamăgit fanii în actuala stagiune.

Dacă ți-a plăcut acest articol, aruncă un ochi și peste alte articole interesante din lumea sportului de pe site-ul nostru: cine transmite la TV Campionatul Mondial al Cluburilor, Marius Măldărășanu a semnat un nou contract cu Hermannstadt sau ce echipe vor reprezenta România în cupele europene + lista posibililor adversari, Luka Modric va pleca de la Real Madrid. Spor(t) în toate!