Real Madrid – Athletic Bilbao: Ponturi, cele mai bune pariuri și cote La Liga
Două echipe de tradiție ale fotbalului spaniol se întâlnesc în ultima etapă din La Liga, într-un meci fără miză. Însă, ambiția, pasiunea, orgoliul nu lipsesc vreodată într-un duel Real Madrid – Athletic Bilbao. Partida este programată sâmbătă, de la ora 22:00 și va fi televizată de posturile Digi Sport 4 și Prima Sport 3. Se spune că ultima impresie contează, iar acest șablon chiar se potrivește pentru confruntarea de pe Bernabeu. Și asta pentru că cele două echipe au dezamăgit în acest sezon, indiferent de competiție.
Madrilenii sunt la 11 puncte în spatele rivalei Barcelona, iar ca frustrarea să fie și mai mare, catalanii și-au adjudecat titlul chiar după El Clasico. Din Copa del Rey, Mbappe și compania au ieșit în optimi, eliminați de o echipă din liga secundă, Albacete. Iar în Champions League, Bayern a fost o nucă prea tare și galacticii au fost nevoiți să se recunoască învinși în ambele manșe din sferturi. De partea cealaltă, Bilbao e abia pe 12, după ce sezonul trecut a terminat în careul de ași și și-a asigurat un loc în Champions League. Prezența la masa bogaților s-a încheiat cu un dezamăgitor loc 29 din 36 pe tabloul principal. Iar în Copa del Rey, Athletic a fost elimniată chiar de marea rivală din Țara Bascilor, Real Sociedad.
În La Liga, Bilbao a devenit o victimă favorită pentru Real. Madrilenii s-au impus în opt din precedentele zece meciuri directe din campionat. În rest, un egal și un succes al bascilor, obținut în decembrie 2024. Athletic nu a mai câștigat pe Bernabeu în La Liga din 2005. Vezi și ponturile pentru barajul de Conference League, FCSB – FC Botoșani. În ultima etapă din play-off se joacă U Cluj – Dinamo București.
Ponturi Real Madrid – Athletic Bilbao – Pronosticuri Spania La Liga
Pronostic Real Madrid – Athletic Bilbao: 1 & -4,5 goluri, cotă 1.85 la Fortuna
Pentru un succes al gazdelor și cel mult patru goluri pe tabelă pe Bernabeu, în Real Madrid – Athletic Bilbao, cota este de 1.85 la Fortuna Pariuri Online.
Pronostic Real Madrid – Athletic Bilbao: 1 & -4,5 goluri, cotă 1.85 la Fortuna
Statistici Real Madrid vs Athletic Bilbao – Pariuri La Liga
- Real a câștigat patru din ultimele cinci partide în fața lui Bilbao pe Bernabeu și a primit un singur gol.
- Nu s-au marcat mai mult de trei goluri în precedentele 13 dispute directe.
- Madrilenii au punctat de cel mult două ori pe tabelă în ultimele opt meciuri din La Liga. Și au primit mai mult de un gol în doar două rânduri.
- Bilbao a înscris o singură dată în cele trei etape anterioare.
- Athletic a pierdut în cinci din precedentele șase deplasări în toate competițiile.
- Într-un clasament al meciurilor din deplasare, Bilbao este abia pe 16 în acest sezon în La Liga.
Forma gazdelor înainte de Real Madrid – Athletic Bilbao
Galacticii au pierdut un singur meci din ultimele șapte în La Liga, dar pe cel mai important, 0-2 în El Clasico pe Camp Nou. Oricum, chiar dacă Los Blancos scoteau un rezultat bun, era doar o chestiune de timp până ce catalanii se încoronau campioni. După acel eșec și înainte de Real Madrid – Athletic Bilbao, echipa lui Arbeloa a legat două victorii fără gol primit, 2-0 acasă cu Oviedo și 1-0 pe terenul Sevillei. Însă, pe Sanchez Pizjuan, madrilenii au câștigat cu un singur șut pe poartă. Real este pe locul doi și într-un clasament al jocurilor de pe teren propriu, cu 46 de puncte adunate (la fel ca Atletico), după 15 victorii, o remiză și două eșecuri. Getafe e ultima echipă care s-a impus pe Bernabeu în La Liga, 1-0 în martie.
Formă Athletic Bilbao – Ponturi Fotbal La Liga
Echipa pregătită de Ernesto Valverde este într-o vizibilă scădere de formă în acest final de sezon. Înainte de Real Madrid – Athletic Bilbao, bascii au un singur succes în precedentele cinci etape, spectaculosul 4-2 de pe terenul lui Alaves, când au revenit de la 1-2 cu trei reușite în ultimul sfert de oră. În rest, 2-3 pe Metropolitano cu Atletico, 0-1 acasă cu Valencia, 0-2 în deplasare cu Espanyol și 1-1 pe San Mames cu Celta. În comparație cu Bilbao, doar patru echipe au pierdut mai multe jocuri pe teren străin în acest sezon din La Liga. Cele doar 15 puncte din deplasare ale bascilor au venit după patru victorii, trei remize și nu mai puțin de 11 înfrângeri. Un singur succes au cei de la Bilbao în precedentele șapte deplasări oficiale.
Real Madrid – Athletic Bilbao – Partide directe (H2H) – Rezultate Fotbal Spania
Au fost nu mai puțin de 247 de dueluri directe până acum în toate competițiile. Madrilenii au triumfat de 125 de ori, bascii au 77 de victorii, iar remiza a apărut în 45 de meciuri. În La Liga, Real a bifat succesul cu numărul 100 contra lui Bilbao chiar în tur, 3-0 pe San Mames, cu dubla lui Mbappe și reușita lui Camavinga. La ultimul joc direct pe Bernabeu, în aprilie anul trecut, Real s-a impus cu 1-0, grație golului marcat în minutul 90+3 de Valverde.
O singură dată a plecat neînvinsă Athletic de pe Bernabeu în ultimele cinci partide cu Real, 1-1 în 2023. Celelalte patru jocuri au echivalat cu tot atâtea victorii la zero pentru Real. Cea mai mare diferență de scor în disputele din acest secol în La Liga s-a înregistrat în octombrie 2015, Real Madrid – Athletic Bilbao 5-0. Iar cele mai multe goluri s-au înscris în martie 2009, 5-2 pentru madrileni pe San Mames.
Echipe probabile Real Madrid – Athletic Bilbao – Meciuri La Liga
Real Madrid: Courtois – Carvajal, Rudiger, Huijsen, Garcia – Bellingham, Camavinga, Mastantuono – Diaz, Mbappe, Vinicius.
Athletic Bilbao: Simon – Gorosabel, Alvarez, Laporte, Lekue – De Galarreta, Jauregizar – I.Williams, Gomez, Berenguer – Guruzeta.
Concluzii
O victorie a gazdelor, într-o partidă cu cel mult patru goluri pe tabelă. Este varianta aleaasă pentru jocul Real Madrid – Athletic Bilbao, la o cotă de 1.85 oferită de Fortuna Pariuri Online.
Vezi și ponturile pentru alte partide ale ultimei etape din La Liga: Valencia – Barcelona, Villarreal – Atletico Madrid, Celta Vigo – Sevilla, Betis – Levante sau Girona – Elche.
Rămâi cu BETuri.ro și pariază responsabil pe cele mai importante competiții din lumea sportului autohton și mondial. Te așteptăm și pe pagina de Facebook BETuri.ro. Noi îți oferim informație, pentru ca tu să ai inspirație!
