lacramioara perijoc

Profil Lăcrămioara Perijoc – Boxul românesc caută o medalie la Paris

Ultimul update pe: decembrie 3, 2024
5/5 - (3 votes)

Lăcrămioara Perijoc (29 ani) este marea speranță a boxului românesc pentru o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Lăcrămioara este multiplă medaliată la Campionatele Mondiale și Europene, iar acum a venit momentul de a străluci și la JO. Perijoc va concura la 54 de kilograme, categorie la care a obținut argintul în cadrul ultimelor Europene.

Până la startul Jocurilor Olimpice de la Paris, echipa BETuri va trece în revistă principalele nume de urmărit din lotul olimpic al României. Vom analiza șansele la medalii și cât de realiste sunt obiectivele fixate de federațiile sportive din țară. Vă invităm să aruncați o privire pe articolele realizate de colegii noștri despre David Popovici, Cătălin Chirilă, Alina Rotaru Kottmann sau Ancuța Bodnar și Simona Radiș

Junioratul Lăcrămioarei Perijoc – A învățat box de la o mare campioană! 

Lenuța Lăcrămioara Perijoc vine din Suceava. Lăcrămioara a învățat box de la soții Mihaela și Adrian Lăcătuș. Antrenoarea Lăcrămioarei este singura medaliată cu aur a României la Campionatele Mondiale. În 2005, Mihaela Lăcătuș urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la CM din Rusia (categoria 57 kg).

Profil Lăcrămioara Perijoc la Paris 2024 – Cum s-a calificat pugilista?

Pugilista s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris încă de anul trecut. Locul 2 obținut la Campionatele Europene de la Belgrad din 2024 a venit doar ca o confirmare a rezultatelor obținute până acum de Lăcrămioara.

Rezultate notabile la box – Profil Lăcrămioara Perijoc 

Lăcrămioara Perijoc a câștigat argintul la Europenele de box de la Belgrad din 2024. Românca a pierdut finala la puncte (scor 0-5, unanimitate) contra sârboaicei Sara Cirkovic. Perijoc are un aur la CE de box în palmares, categoria 54 de kilograme. Este vorba despre locul 1 obținut în 2019, al Madrid. Suceveanca se mai poate lăuda cu un argint la Jocurile Europene de la Cracovia (2023). La Campionatele Mondiale, rezultatul de referință rămâne locul secund din 2022 (Istanbul).

Palmares Lăcrămioara Perijoc – Rezultate box feminin România 

  • Campionatele Europene de la Belgrad, 2024 – Loc 2 (54 kg)
  • Jocurile Europene de la Cracovia, 2023 – Loc 2 (54 kg)
  • Campionatele Mondiale de la Istanbul, 2022 – Loc 2 (54 kg)
  • Campionatele Europene de la Madrid, 2019 – Loc 1 (54 kg)

Obiectiv lot România la Jocurile Olimpice de la Paris – Profil Lăcrămioara Perijoc 

Federațiile sportive din România și-au propus un obiectiv de 13-15 medalii la Paris 2024. COSR vrea între cinci și șapte medalii, ceea ce ar reprezenta oricum un progres față de Tokyo 2020 (patru medalii). 

Federația Română de Box își dorește o medalie pentru Lăcrămioara Perijoc. FR de Box avea drept obiectiv calificarea a încă trei sportivi pe lângă Lăcrămioara: Claudia Nechita și Loredana Marin (feminin) și Cosmin Gîrleanu (masculin). Cu aproape o lună până la startul Jocurilor, doar Perijoc a obținut biletele pentru Paris.

Boxul la Jocurile Olimpice – Ce performanțe au avut pugiliștii români?

Boxul este unul dintre sporturile de legendă ale olimpismului. Boxul masculin și-a făcut debutul la JO moderne încă din 1906 (St Louis), în timp ce femininul a avut de așteptat până la ediția din 2012 de la Londra. În acest moment se concurează la următoarele categorii: masculin: +92 kg (supergrea), 92 kg (grea), 80 kg (semigrea), 71 kg (mijlocie), 63,5 kg (ușoară), 57 kg (cocoș), 51 kg (muscă), 46-49 kg (semimuscă); respectiv feminin: 75 kg (mijlocie), 66 kg (pană), 60 kg, 57 kg, 54 kg, 50 kg (muscă).

Boxul românesc a debutat la Jocurile Olimpice în 1936. 25 de medalii au adus pugiliștii români. Singurul aur a fost obținut de Nicolae Linca, la Melbourne 1956 (categoria 69 kg).

Concluzii

Lăcrămioara Perijoc are o colecție impresionantă de medalii obținute la Campionatele Mondiale și Europene, la categoria 54 de kilograme feminin. Lupta se anunță acerbă la Jocurile Olimpice de la Paris, dar pugilista din România se poate clasa pe podium. Câte medalii crezi că va cuceri lot România la Paris 2024?

Până la următoarele articole din categoria diverse, rămâi alături de echipa BETuri. Și pariază pe cele mai spectaculoase meciuri și competiții sportive. Nu uita că ai alte ponturi pentru tine pe site, dar și în grupul nostru de Facebook. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!