Everton Man United | EFL Cup| 23.12.2020

Everton Man United , EFL Cup , 23.12.2020

Everton Manchester United – Vom vedea multe goluri în duelul de pe Goodison Park?

Everton Man United este unul dintre cele mai interesante dueluri ale mijlocului de săptămână în fotbalul european. Deși este o partidă din Cupa Ligii Angliei, cei doi manageri nu vor să-și menajeze prea mulți titulari și vor forța calificarea în penultimul act al competiției.

Everton United este o confruntare ce s-a disputat și în Premier League, în luna noiembrie. Atunci, „diavolii roșii” se impuneau cu scorul de 3-1. De altfel, cele două formații sunt în duel direct pentru locurile de UEFA Champions League în campionatul Angliei.

După 14 etape, „caramelele”, ce au bifat trei victorii consecutive săptămâna trecută, contra celor de la Chelsea, Leicester City și Arsenal, ocupă poziția a patra. Manchester United este un loc mai sus, dar are și un meci în minus disputat.

Everton Manchester United este ultimul sfert de finală al Cupei Ligii Angliei și se va disputa miercuri seară, cu începere de la ora 22:00. Aceeași fază a Carabao Cup ne propune un alt derby al fotbalului britanic, Arsenal Manchester City.

Motivarea ponturilor înainte de Everton Man United Meciuri Anglia

  • Manchester United are două victorii consecutive în Premier League, în care a înscris nu mai puțin de opt goluri și a încasat patru. 
  • Everton se prezintă la duelul din sferturile de finală ale Cupei Ligii Angliei după o săptămână de vis, în care le-a învins pe Chelsea, Leicester și Arsenal.
  • În ultimele trei meciuri directe Everton United au înscris ambele formații. Mai mult, ultimele cinci partide dintre „caramele” și „diavolii roșii” s-au încheiat cu gol înscris de ambele cluburi sau peste 2,5 reușite. 

Ponturi Fotbal Anglia Everton Man United 

  • Ambele echipe marchează Everton Man United (GG) – Cota 1,56 Casa Pariurilor. Începem seria de pronosticuri cu o variantă pe goluri. Alegem pronosticul de cel puțin o reușită de fiecare parte, pentru o cotă de 1,56 de la Casa Pariurilor. Una numai bună pentru biletul zilei!
  • 2-4 goluri în meci Everton Man United – Cota 1,46 Baumbet. În continuare, mizăm pe un pariu pe interval de goluri. Minim două reușite, dar maxim patru, pentru o cotă de 1,46 oferită de cei de la Baumbet.
  • Egal la pauză sau la final (PSF X) Everton United – Cota 1,92 Superbet. Iar dacă va fi un duel foarte echilibrat am putea asista la un rezultat de egalitate. Pentru siguranță, pariem pe varianta de X la pauză sau la final pentru o cotă de 1,92 oferită de cei de la Superbet.

Formă Everton Program EFL Cup

„Caramelele” traversează o formă de vis în Premier League. În ultima săptămână, jucătorii lui Carlo Ancelotti au disputat trei partide și au bifat tot atâtea victorii! 

Iar adversarii au fost unii de top: Chelsea, Leicester și Arsenal. În cel mai recent duel, disputat în weekend pe propriul teren, Everton i-a învins pe „tunari” cu scorul de 2-1. Golurile gazdelor au purtat semnătura lui Rob Holding (autogol) și Yerry Mina.

Formația de pe Goodison Park nu a mai cunoscut o formă atât de bună din debutul sezonului, când a fost chiar liderul din Premier League, pentru o scurtă perioadă. De atunci, au urmat câteva rezultate mai puțin strălucite pentru Everton. Clubul din Liverpool se află totuși pe un onorabil loc 4, după 14 etape disputate în Albion.

Absenții „caramelelor” + Schimbări în primul 11 Meciuri Anglia

Everton are mai multe probleme cu accidentările înaintea duelului contra lui United. Allan, Lucas Digne, Fabian Delph și Jean-Philippe Gbamin au probleme de natură medicală și nu vor putea evolua în partida din Cupa Ligii Angliei. 

De asemenea, mijlocașii Andre Gomes și James Rodriguez sunt incerți și ar putea fi menajați de managerul Carlo Ancelotti.  Altfel, fundașul dreapta Seamus Coleman își va recăpăta postul de titular. În meciul disputat împotriva lui Arsenal, irlandezul a bifat prima partidă după revenirea din accidentare. 

Jordan Pickford va fi odihnit de antrenorul italian, care îl va prefera pe suedezul Robin Olsen între buturile formației din Liverpool. Pe lângă nordic, în primul 11 ar mai putea apărea și brazilianul Bernard, care îl va înlocui pe Alex Iwobi.

Echipa de start a lui Everton Fotbal Albion

Primul 11 pentru Everton (4-2-3-1): Olsen – Coleman, Holgate, Keane, Godfrey – Davies, Doucoure –  Bernard, Sigurdsson, Richarlison – Calvert-Lewin

Accidentați/COVID 19: Allan, Delph, Digne, Gbamin, Gomes (?), Rodriguez (?)

Suspendați: –

Formă Manchester United Clasament Premier League

De cealaltă parte, „diavolii roșii” se prezintă la duelul din sferturile de finală ale Cupei Ligii Angliei după ce au bifat două victorii consecutive în Premier League, contra celor de la Sheffield United și Leeds.

În meciul din weekend, United a demolat-o pe Leeds United. Trupa pregătită de Marcelo Bielsa nu a avut nicio șansă în partida de pe Old Trafford, iar elevii lui Ole Gunnar Solskjaer s-au impus cu un neverosimil 6-2. Golurile gazdelor au fost reușite de McTominay și Bruno Fernandes (câte o „dublă”), respectiv Lindelof și Daniel James.

După 13 meciuri disputate în campionatul Angliei, Man United ocupă ultima treaptă a podiumului. Cu  26 de puncte acumulate, echipa de pe „Teatrul Viselor” este la cinci lungimi în spatele lui Liverpool și una distanță de Leicester, dar are o partidă în minus față de acestea.

Absenții „diavolilor roșii” + Schimbări în primul 11 Meciuri Carabao Cup

Fundașul argentinian Marcos Rojo este în continuare accidentat și nu va putea fi utilizat contra lui Everton. Scoțianul McTominay, cu probleme inghinale în urma duelului cu Leeds United, ar putea fi odihnit în partida din EFL Cup.

Luke Shaw, titular în victoria din weekend, nu este încă la potențial maxim și ar urma să revină pe banca de rezerve. Acolo va lua loc și goalkeeperul David de Gea. În locul spaniolului, Solskjaer îl va prefera pe internaționalul englez Dean Henderson, titularul obișnuit din Cupa Ligii.

Pe lângă Henderson, printre fotbaliștii „diavolilor roșii” și-ar putea face loc nume precum Eric Bailly, Timothy Fosu-Mensah sau Brandon Williams, având în vedere că urmează o perioadă extrem de aglomerată în fotbalul britanic. 

Echipa de start a lui United Fotbal EFL Cup

Primul 11 pentru Man Utd (4-2-3-1): Henderson – Wan-Bissaka, Bailly, Maguire, Telles – Matic, Pogba – Mata, Fernandes, Van de Beek – Cavani

Accidentați/COVID 19: Rojo, McTominay (?), Shaw (?)

Suspendați: –

Everton Man United Meciuri Anglia directe (H2H)

Everton este victima preferată a lui Manchester United în Premier League. „Diavolii roșii” au câștigat 37 de meciuri contra „caramelelor” în această competiție, mai multe decât a reușit orice altă echipă împotriva alteia în Premier League. Cu 17 succese pe Goodison Park, stadionul lui Everton este locul în care United a înregistrat cele mai multe victorii departe de propriul teren.

În întreaga istorie, cele două cluburi au disputat nu mai puțin de 204 meciuri directe. Manchester United a câștigat 89 de dueluri, alte 45 de partide s-au terminat la egalitate, în vreme ce Everton are 70 de victorii.

Ultimele cinci meciuri directe Everton Man United

  • Everton Man United 1-3, 2020
  • Everton Man United 1-1, 2020
  • Man Utd Everton 1-1, 2019
  • Everton Man United 4-0, 2019
  • Manchester Utd Everton 2-1, 2018

Cele mai interesante statistici înainte de Everton Man Utd Cupa Ligii Angliei

  • Man United a marcat în fiecare joc disputat în deplasare în această stagiune. „Diavolii roșii” au victorii pe linie departe de Old Trafford în competițiile interne. Singurele înfrângeri în deplasare au venit în UEFA Champions League, contra celor de la Leipzig și Bașakșehir.
  • Goodison Park este stadionul pe care United a înregistrat cele mai multe victorii în deplasare, în Premier League. „Diavolii roșii” au 17 succese pe arena celor de la Everton.
  • La capitolul valoare de piață, Manchester United stă mai bine decât adversarii de miercuri seară. Lotul antrenat de Solskjaer valorează 754,35 de milioane de euro, în timp ce jucătorii lui Everton sunt cotați la 505,8 de milioane de euro.

Cotele caselor de pariuri pentru Everton United Meciuri Anglia

Gol în ambele reprize Everton Man United – Cota 1,55 Unibet. Va fi spectacol în sferturile de finală ale EFL Cup?

Manchester United merge mai departe – Cota 1,53 Casa Pariurilor. „Diavolii roșii” au câștigat ultimul duel direct, disputat în urmă cu o lună și jumătate, așa că mizăm pe o nouă prestație bună a elevilor lui Solskjaer.

Se va înscrie în minutele 1-27 Everton Man Utd – Cota 1,76 Fortuna. Ambele formații speră să obțină succesul în duelul de pe Goodison Park și, implicit, calificarea în semifinalele Carabao Caup. Vom asista la un gol înscris devreme în partidă?

Peste 8,5 cornere în meci Everton Man United – Cota 1,58 Unibet. Continuăm seria de pronosticuri cu o variantă pe cornere. Pentru că ne așteptăm la un meci cu goluri, este foarte probabil ca loviturile de la colțul terenului să nu lipsească din ecuație. Cel puțin 8,5 cornere în partidă, pentru o cotă de 1,58 de la Unibet!

Multiscoruri: 1-1, 2-1, 1-2, 2-2 Everton United – Cota 2,21 Baumbet. Și pentru că ne plac pariurile pe multiscoruri, nu le putem rata nici de această dată. Oricare dintre cele patru variante propuse de către cei de la Baumbet ne aduce o cotă de 2,21 excelentă de jucat pe un bilet single.

Concluzii Everton Man United

Everton Man United are potențialul de a fi unul dintre cele mai spectaculoase și palpitante dueluri ce se vor disputa chiar înainte de Crăciun. Ultimele confruntări directe ne-au demonstrat că ambele formații iubesc spectacolul, iar partida de pe Goodison Park promite să nu se lase mai prejos. Deși majoritatea campionatelor importante vor lua o pauză până după Anul Nou, în Premier League urmează o perioadă infernală. Încă două etape au mai rămas de disputat în anul 2020.

Până la următoarele dueluri din fotbalul englez, rămâi alături de echipa BETuri. Și pariază pe cel mai spectaculos campionat al lumii. Nu uita că ai alte ponturi bune pentru tine pe site. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!