UEFA Champions League: Tottenham vs Ajax

Spectacolul din UEFA Champions League revine. Am ajuns în faza semifinalelor şi de acum este posibil orice. Prima semifinală programată astăzi ese cea dintre Totteanhm vs Ajax. La începutul sezonului cele două formaţii erau cotate cu şanse foarte mici pentru a ajunge în această fază a competiţiei. Cele ouă formaţii şi-au dovedit valoarea în acest seuzon şi au ajuns meritat în această fază pentru a se lupta pentru un loc în finală. Acest prim meci va avea o miză foarte mare deoarece ambele echipe au nevoie de un rezultat bun pentru a spera la calificare în meciul retur. Un asemenea meci nu avea cum să lipsească din oferta de pariuri sportive de la Beturi.ro.

Lupta pentru finală între Tottenham vs Ajax

Tottenham a mai fost o singură dată în semifinalele acestei competiţii. În acest sezon Hotspur are o stagiune extraordinară. În fazele eliminatorii au avut adversari foarte dificili dar şi aşa au reuşit să se califice. Au eliminat pe Dormtund în optimile de finală cu scorul de 4-0 la general pentru ca apoi să producă o mare surpriză în faţa celor de la Manchester City şi să îi elimine datorită golurilor marcate în deplasare. Mauriccio Pochettino va avea o serie de absenţi foarte importanţi. Cei mai importanţă sunt Kane, Aurier şi Son. Ne aşteptăm să aibă probleme în ofensivă. Joacă şi câştigă la pariuri alături de noi.

Ajax pare a fi într-un uşor avantaj în această dublă manşă. Lăncierii au eliminat adversari în faţa cărora erau cotaţi cu foarte mici şanse. În optimi au trecut de Real Madrid pentru ca în sferturi să se califice în faţa celor de la Juvntus. Ambele calificări au venit după meciuri foarte bune făcute în deplasare. Ajax traversează o formă de zile mari. În ultimele 8 meciuri disputate în toate competiţiile au înregistrat 7 victorii şi un rezultat de egalitate. Chiar dacă meciurile din Eredivisie nu sunt aşa puternice, Ajax tot este în formă. Tottenham vs Ajax se luptă pentru un loc în finala UEFA Champions League. Ţinând cont de problemele celor de la Tottenham din ofensivă vom merge pe o victorie a celor de la Ajax la o cotă de 3.20. Acest pronostic este susţinut şi de meciurile foarte bune făcute de Ajax în deplasare în UEFA Champions League. Putem paria pe faptul că ambele echipe vor reuşi să marcheze. GG la o cotă de 1.80 putem merge pe acest pariu. Pariază şi câştigă alături de noi.