Format Cupa Mondială 2026 – 48 de echipe, trei țări gazdă
Cupa Mondială este principalul eveniment în fotbal, fiind o întrecere care se desfășoară o dată la patru ani. De la an la an fotbalul se schimbă, iar acum a venit momentul pentru noul format Cupa Mondială 2026. Acolo vom avea pentru prima dată 48 de echipe!
Format Cupa Mondială 2026 se schimbă drastic, calificarea la turneul final fiind mai facilă la ediția cu numărul 23. Oficialii fotbalului mondial au decis să majoreze numărul de echipe, după ce ultima expansiune a avut loc la Campionatul Mondial din 1998. Atunci, FIFA a decis să treacă de la 24 de echipe la 32.
Cupa Mondială 2026 – Cine sunt țările gazdă CM 2026
Campionatul Mondial 2026 va fi găzduit de trei țări, o premieră în acest sens. Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii au câștigat alegerile și vor organiza meciuri pe 16 stadioane din 16 orașe diferite, un aspect important legat de format Cupa Mondială 2026 prin care poate aceste țări au reușit să se impună.
Cele trei națiuni au câștigat cursa pentru găzduirea turneului final în fața Marocului, o țară care a vuit la Campionatul Mondial 2022, după parcursul impecabil al lui Hakimi și compania.
Cupa Mondială 2026 se va disputa pe stadioane care au o capacitate între 87.000 și 45.000 de locuri. Există posibilitatea ca arena AT&T Stadium din Texas să își mărească numărul de locuri până la 105.000, capacitatea actuală fiind de 80.000 de scaune.
Format Cupa Mondială 2026. Primul mondial cu 48 de echipe!
Noul format Cupa Mondială 2026 ne va aduce mai multe echipe, mai multe meciuri, mai multe zile de turneu și cel mai probabil mai multe goluri. La turneul final din 2026 vom avea trei echipe calificate direct Mexic, Canada și Statele Unite ale Americii, în timp ce alte 45 de formații se vor lupta în calificări. Fiecare confederație va primi mai multe locuri la turneul final, cele mai avantajate fiind Africa și Asia.
- Asia – 8 echipe față de 4;
- Africa – 9 echipe, față de 5;
- America de Nord, Centrală și Caraibe – 6 locuri în loc de 3;
- Europa – 16 locuri în loc de 13;
- America de Sud – 6 locuri în loc de 4;
- Oceania – 1 loc în loc de 0;
Pe lângă aceste locuri disponibile, la Campionatul Mondial 2026 vor mai fi două locuri disponibile care vor fi obținute în urma unor play-off-uri intercontinentale. Șase echipe, una din fiecare confederație, în afara de Europa, plus încă una din zona CONCACAF, vor avea această șansă.
Format Campionatul Mondial 2026 este încă în discuții, nefiind luată o hotărâre definitivă despre modul în care se va organiza turneul. În acest caz, echipele vor fi împărțite în 16 grupe de câte trei echipe fiecare. În faze eliminatorii se vor califica cele mai bune două echipe din fiecare grupă. Această variantă a fost contestată de mulți, inclusiv de Arsene Wenger și cel mai probabil va fi abandonată.
Cea mai plauzibilă variantă de format Cupa Mondială 2026 este cea în care echipe vor fi împărțite în 12 grupe de câte patru echipe. În acest caz, vom avea peste 100 de meciuri la Campionatul Mondial, o creștere cu 47% față de actualul format. În plus, turneul final ar urma să dureze între 32 și 35 de zile.
Stadioane Campionatul Mondial 2026
Format Cupa Mondială 2026 – Campionatul Mondial următor se va disputa în trei orașe din Mexic, două din Canada și nu mai puțin de 11 orașe din Statele Unite ale Americii. Cele mai importante arene de fotbal american de peste Ocean vor fi gazda unor meciuri de fotbal de top.
- Estadio Azteca (Mexico City) – 87,523 de locuri
- MetLife Stadium (New York) – 82.500
- AT&T Stadium (Dallas) 80.000 – Își poate mări capacitatea până la 105.000 locuri
- Arrowhead Stadium (Kansas) – 76.416
- NRG Stadium (Houston) – 72.220 – Își poate mări capacitatea până la 80.000 de locuri
- Mercedes-Benz Stadium (Atlanta) – 71.000 – Poate ajunge până la 83.000 de locuri
- SoFi Stadium (Los Angeles) – 70.240 – Poate ajunge la 100.240 de locuri
- Lincoln Financial Field (Philadelphia) – 69,796
- Lumen Field (Seattle) – 69.000 – Poate ajunge la 72.000 de locuri
- Levi s Stadium (Santa Clara California) – 68.500 – Poate ajunge la 75.000 de locuri
- Gillette Stadium – (Foxborough Boston) – 65.878
- Hard Rock Stadium (Miami) – 64.767
- BC Place (Vancouver) – 54.500
- Estadio BBVA (Monterrey) – 43.500
- Estadio Akron (Guadalajara) – 49.850
- BMO Field – 30.000 de locuri – Va fi extins la o capacitate de 45.500 pentru CM 2026.
Meciuri Cupa Mondială 2026 – Istorie și statistici
Am văzut care este format Cupa Mondială 2026. Să vedem și ce recorduri se vor bate acolo. Mexic va fi prima țară care găzduiește Cupa Mondială de trei ori în istorie, după turneele finale disputate în 1970 și 1986. Mexicul a oferit ediții cu adevărat spectaculoase, de la minunea lui Maradona din 1986 și până la mașinăria Gerd Muller din 1970. Germania și Italia ar putea egala Brazilia la numărul de titluri Mondial obținute. Cele două echipe europene au câștigat marele trofeu de patru ori și sunt la un titlu distanță de Brazilia. Sud-americanii vor căuta atunci al 6-lea titlu Mondial, ultimul fiind obținut în 2002.
Kylian Mbappe va încerca să se apropie de un nou titlu mondial, dar și de titlul de cel mai bun marcator din istoria competiției. Francezul va avea doar 27 de ani la Campionatul Mondial 2026 și dacă rămâne sănătos are toate șansele să scrie istorie. Miroslav Klose este în continuare golgheterul all-time al competiției cu 16 goluri reușite.
Concluzii Format Cupa Mondială 2026
Cupa Mondială 2026 va fi una specială și o ediție cu totul aparte, la fel cum s-a întâmplat și în 2022. Rămâne de văzut care va fi cu exactitate format CM 2026, dar și orele la care se vor disputa meciurile. Diferența de fus orar dintre America de Nord/Centrală și Europa este una destul de mare și vor fi cu siguranță multe discuții pe tema orelor la care se vor disputa partidele. Nu uita că avem o secțiune de știri din sport bine pusă la punct. Dar și ponturi pariuri numai bune pentru tine. Alătură-te comunității Offside TV pentru interacțiuni online în lumea fotbalului! Avem un articol pe site și despre OptaStats!