Profil de Legendă – Leo Beenhakker
Continuăm seria Profil de Legendă cu Leo Beenhakker. Născut la începutul lunii august din 1942 în metropola maritimă Rotterdam, Leo Beenhakker a avut o copilărie grea. Era un simplu adolescent când tatăl său a murit și a fost nevoit să contribuie la economiile familiei. Ca urmare, a lucrat în calitate de electirician, evoluând în paralel la echipele locale. Cel mai sus a ajuns la nivelul ligii secunde ca extremă pe banda dreapta la cei de la Xerxes. O accidentare dureroasă la doar 19 ani avea să-l forțeze pe tânărul jucător să-și schimbe aspirațiile de la a fi un fotbalist profesionist spre cea de antrenor.
Leo Beenhakker – Profil de Legendă
Până la 18 ani, Leo Beenhakker a evoluat doar pentru echipe precum RVV Tediro, RFC Xerxes și Zwart Wit 28. El a practicat de asemenea și handbal. Între anii 1965 și 1967 și-a început cariera pe banca tehnică cu formația de amatori a celor de la SV Epe. Totodată, el a urmat și serviciul militar, fiind repartizat în forțele aeriene olandeze. După îndeplinirea stagiului respectiv, a urmat cursurile Institutului Central pentru Educație Fizică și Sport pentru a lua diploma de antrenor.
În timp ce activa ca principal la SV Epe, el mai lua o remunerație ca vânzător într-un magazin de echipamente sportive. Mai târziu avea să ajungă secundul antrenorului ceh Frantisek Fadrhonc la Go Ahead Eagles în prima ligă, terminând pe locul trei în campionat, în spatele celor de la Ajax și Feyenoord.
Prima experiență ca antrenor principal al unei echipe de club profesionist a venit în 1968 la SC Veendam, club din liga a doua olandeză. La 25 de ani a devenit cel mai tânăr antrenor cu licența A din fotbalul olandez. Tot în acea perioadă se ocupa de antrenamentele săptămânale ale selecționatei regionale de nord a Olandei. Revenind la club, el a stat patru ani la SC Veendam. Cea mai bună poziție a reușit-o chiar în primul an, locul patru la finalul ediției 1968-1969.
Leo Beenhakker – întoarcerea la tradiții noi cu oameni tineri, ambițioși și talentați
Prima jumătate a decadei a prins-o la Cambuur Leeuwarden între anii 1972 și 1975, fiind mereu în zona apropiată retrogradării. La mijlocul anilor '70, în sezonul 1975-1976, el avea să stea pentru prima dată pe banca tehnică a unei echipe de primă ligă, la Go Ahead Eagles. Atunci, Leo Beenhakker avea să termine pe locul 13 în Eredivisie. Următorul an avea să se întoarcă în orașul natal pentru a lucra în cadrul centrului de copii și juniori la Feyenoord Rotterdam, din 1976 până în 1978. Mai apoi avea să migreze în același sector juvenil, dar la rivalii din Amsterdam. Atunci a fost promovat în calitate de secund al lui Cor Brom la Ajax.
A reușit să câștige Cupa Olandei, primul trofeu din carieră. Următorul sezon Leo Beenhakker avea să devină antrenorul principal al ”lăncierilor”. El a reușit atunci să schimbe stilul tradițional de joc cu care antrenorii mai conservatori și-au obișnuit jucătorii să evolueze și să se întoarcă la sistemul fotbalului total cu care clubul a ieșit în față la începutul anilor 70. Încă din primul an, el a reușit să ia titlul de campion al Olandei, cu un total de 50 de puncte.
Întoarcerea Ajax-ului la fotbalul total
Ajax a acumulat atunci 22 de victorii, 6 remize și doar 6 înfrângeri. Parcursul lor din Cupa Olandei a continuat până în finală. Atunci, „lăncierii” au pierdut trofeul cu 3-1 în fața celor de la Feyenoord Rotterdam. Tot pe atunci, Leo Beenhakker a debutat două nume mari în prima echipă a lui Ajax – Wim Kieft și Frank Rijkaard. Ambii aveau doar 17 ani! La nivel european, echipa din Amsterdam s-a oprit doar în semifinalele Cupei Campionilor Europeni. În acea campanie de de șase meciuri, olandezii au reușit nu mai puțin de 30 goluri!
Cei care le-au întrerupt visul european au fost cei de la Nottingham Forest (viitorii câștigători), după o înfrângere cu scorul de 2-1 la general. Următoarea campanie avea să fie una mai temperată. Ajax a terminat pe locul doi în campionat, la o distanță considerabilă de noua campioană, AZ Alkmaar. În Cupa Campionilor, eliminarea a fost una timpurie, în optimile de finală. A fost un 3-6 la general în fața celor de la Bayern Munchen.
Spania sau tărâmul tuturor posibilităților pentru Leo Beenhakker
La începutul sezonului 1981-1982, olandezul Leo Beenhakker a fost luat în staff-ul celor de la Real Zaragoza, ca director tehnic. El a stat timp de trei ani la echipa spaniolă, oferind stabilitate. La mijlocul decadei – în sezonul 1984-1985, avea să vină înapoi în Olanda la FC Volendam, pentru o scurtă perioadă. Un an mai târziu, președintele clubului Real Madrid, Ramon Mendoza, l-a angajat pe acesta să preia banca tehnică a madrilenilor. Los Blancos se aflau într-o poziție de forță atunci, campioni la zi în Spania și câștigătorii a două Cupe UEFA consecutive.
Printre numele mari care formau echipa la acea vreme se regăseau Emilio Butragueno, Miguel Pardeza, Manolo Sanchís, Michel Gonzalez, Rafael Martin Vazquez, Rafael Gordillo, Paco Buyo, Juanito, Fernando Hierro, Bernd Schuster și Hugo Sanchez. Și pentru o scurtă perioadă și Gică Hagi! Olandezul a reușit să mențină linia de trofee prin câștigarea celui de-al doilea titlu consecutiv în Spania. Era o situație cu care Realul nu se mai întâlnise din anii '60. Apoi, Beenhakker a devenit primul antrenor străin care câștiga trei titluri la rând în Spania.
Sezonul de debut, 1986-1987, avea să fie cel mai lung din istoria primei ligi spaniole. A fost atuncu un format complex, cu o fază finală, de tip baraj / play-off. Primele șase echipe clasate după campionatul regulat de 34 de meciuri urmau să evolueze într-un sistem tur-retur de play-off în care își mențineau punctele câștigate din primele 34 de etape. Realul din Madrid avea să iasă câștigătoare cu un bilanț de 66 de puncte, cu trei mai mult decât Barcelona, locul doi. Blancos au reușit un total de 27 de victorii, 12 remize și 5 înfrângeri. Și un golaveraj de 84 de goluri marcate și 37 de goluri primite. Parcursul din Cupa Spaniei s-a oprit însă în semifinale, după 3-4 la general cu Atletico.
Leo Beenhakker, liderul lui Real Madrid
Tot în semifinale s-a oprit și parcursul lui Leo Beenhakker cu Real Madrid în Cupa Campionilor din 1987. Aceștia au pierdut la general cu scorul de 4-2 în fața germanilor de la Bayern Munchen. Următorul sezon, din 1988, echipa avea să câștige al treilea titlu consecutiv cu un avans confortabil de nouă puncte în fața urmăritorilor din Țara Bascilor, Real Sociedad. Realul a adunat în total 62 de puncte, după 28 de victorii, 6 remize și doar 4 înfrângeri. Golaverajul a fost unul impresionant: 95-26. În Cupa Spaniei, bascii le luaseră rău fața în semifinale cu un scor general de 4-0 în februarie.
Frumoșii ani 90 sau adaptarea unui tânăr îmbătrânit de presiuni, timpuri și uzură
Pe plan european în sezonul 1987-1988, spaniolii au fost eliminați din Cupa Campionilor Europeni de PSV Eindhoven în semifinale. Olandezii aveau să și câștige trofeul în acel an. Cel de-al treilea sezon pentru Beenhakker a fost unul notabil din punct de vedere statistic. Pentru al patrulea sezon la rând pentru madrileni au terminat cu o singură înfrângere înregistrată pe tot parcursul campaniei. Realul a terminat sezonul cu 62 de puncte, 5 peste rivala Barcelona. În plus, Los Blancos au reușit dubla cupa-campionat, plus Supercupa.
Aventura lui Leo Beenhakker în Mexic
Următorii ani aveau să fie foarte dinamici din punct de vedere al frecvenței cu care el a schimbat echipele. Prima mențiune a fost Ajax Amsterdam, unde a stat un an și a luat din nou campionatul în 1990. Începând din acea perioadă să antreneze în paralel naționala de fotbal a Olandei până în 1991. Pentru singur an avea să se întoarcă la Real Madrid. Ca mai apoi să-și treacă în portofoliu un club elvețian, Grasshoppers Zurich între 1992 și 1993. Dar și o altă selecționată, cea a Arabiei Saudite între 1993-1994.
Cel mai exotic nume de până atunci avea să vină din Mexic. Era vorba de Club America. Acolo a ajuns în sezonul 1994-1995, preluând echipa în vara lui 1994 de la Miguel Angel Lopez după turneul final al Campionatului Mondial din 1994.
Iar stilul mexicanilor avea să se schimbe imediat. Cu olandezul pe bancă, America s-a calificat de pe primul loc în barajul pentru campionat, cu cinci meciuri rămase de jucat. Oficialii celor de la America l-au demis, însă la începutul lunii aprilie din 1995, fără să motiveze decizia lor. A fost un lucru care a afectat enorm moralul echipei. Antrenorii care i-au urmat, Emilio Ferrera și Mirko Jozic, nu au putut decât să ducă echipa doar până în semifinale cu Cruz Azul.
Călătorie în jurul lumii în mai mult de 80 de zile
S-a întors ulterior în Mexic, dar la Club Deportivo Guadalajara prin luna noiembrie. Leo Beenhakker și-a luat revanșa cu vârf și îndesat în fața fostei sale echipe în derbiul orașului. A fost o victorie cu 3-2 pe terenul acestora. Pe finalul anilor 90 el a ales să se întoarcă în Olanda, unde a antrenat între 1996 și 1997 pe Vitesse Arnhem. Iar din 1997 a avut șansa să antreneze pentru prima dată pe Feyenoord în calitate de principal, ieșind și campion în anul 1999.
Următoarea experiență avea să-l aducă înapoi la Ajax, în calitate de director sportiv. Beenhakker avea misiunea de a readuce clubul pe linia de plutire. Asta după ce în ultimii patru ani Ajax avusese o perioadă foarte proastă cu o clasare sub podium de trei ori. De altfel, el l-a dat afară pe Co Adriaanse la finalul lui 2001 și i-a numit pe Ronald Koeman și Ruud Krol drept succesori. Aceștia au promovat viitoare nume mari în fotbalul european și mondial. Vorbim aici de nume ca Zlatan Ibrahimovic, Maxwell, Rafael van der Vaart și Wesley Sneijder.
La finalul sezonului, ”lăncierii” terminau în primele trei. Iar în următorii ani și-au îmbunătățit perfomanțele. Vorbim despre un event în 2002, dar și un loc doi în Eredivisie, la egalitate de puncte și la un golaveraj ”la mustață” față de PSV Eindhoven.
Ultima experiență la nivel de club – Leo Beenhakker
Ultima experiență importantă la nivel de echipă de club a fost la Feyenoord pe finalul sezonului 2006-2007, când a fost adus să gestioneze meciurile din barajul pentru Cupa UEFA. Atunci a fost eliminat de FC Groningen în primul tur. Leo Beenhakker avea să revină acolo în luna februarie din 2009 în calitate de consilier tehnic. Dar fără contract, fără bani și fără o poziție oficială, întrucât avea o funcție de selecționer a naționalei de fotbal a Poloniei.
Ultimii 15 ani el i-a petrecut în funcții mai mult sau mai puțin oficiale, ajungând președintele consiliului de administrație al Asociației Antrenorilor Profesioniști. A plecat în 2011 și de la Feyenoord Rotterdam. Doi ani mai târziu avea să revină în oraș, dar la Sparta Rotterdam.
Experiența la rivala lui Feyenoord a fost una începută în decembrie 2013 și încheiată în vara anului 2015, având portofoliul de director tehnic. Beenhakker a renunțat apoi la fotbalul profesionist. Cum pasiunea sa pentru fotbal nu putea fi stăvilită, el a revenit în luna noiembrie din 2017 la Sparta, dar în calitate de consilier tehnic.
Leo Beenhakker avea să catalogheze generația fotbaliștilor tineri ca fiind una ”friptă” sau ”prăjită”, pentru lipsa spiritului de luptă. Este un termen împrumutat de la fostul fotbalist olandez Bobby Haarms.
O carieră legendară
Cele mai importante experiențe din cariera de antrenor a lui Leo Beenhakker rămân cele de selecționer. Prima aventură a fost la naționala țării sale, Olanda. El a preluat atunci sarcinile de la legendarul Rinus Michels chiar în mijlocul campaniei de calificare pentru Cupa Mondială din 1986. Olandezii au început prost campania în toamna anului 1984 cu Kees Rijvers și Rinus Michels. Batavii au fost învinși la limită de maghiari pe teren propriu cu 2-1 și de austrieci în deplasare cu 1-0. Iar în Cipru reușiseră o victorie mică și foarte greu obținută cu scorul de 1-0.
Leo Beenhakker a reușit să ducă echipa până la barajul cu belgienii, după o serie de rezultate remarcabile. Vorbim despre o victorie cu 7-1 cu Cipru pe teren propriu, un 1-1 cu Austria pe teren propriu, dar și un 1-0 pe terenul Ungariei după golul lui Rob de Wit. Duelul cu belgienii avea să fie unul extrem de strâns, fiind decis și pierdut la nivelul golurilor din deplasare. Au fost atunci o înfrângere cu scorul de 0-1 în deplasare și o eliminare a lui Wim Kieft, respectiv o victorie cu scorul de 2-1 pe teren propriu. Pentru batavi era a treia oară la rând când ratau o calificare la un turneu major după Campionatul European din 1980.
Leo Beenhakker, un ambasador al fotbalului și un om al vremurilor
Noua decadă avea să-l aducă din nou în fruntea naționalei olandeze cu două săptămâni înainte de startul Cupei Mondiale. Atunci batavii se aflau în postura de campioni europeni. Calificarea lor nu a fost una lină, aceștia reușind cu greu acest obiectiv cu Thijs Liebregts pe banca tehnică. Acesta a fost dat afară după un vot în vestiar al fotbaliștilor. Tot ei au propus numele care să vină în loc, cel mai menționat fiind Johan Cruyff și apoi Beenhakker. Rinus Michels a decis să-l abordeze pe Beenhakker, care a trebuit să gestioneze o pregătire haotică și deficitară a jucătorilor. Mai ales că trioul format din Marco Van Basten, Frank Rijkaard și Ruud Gullit a venit mai târziu din cauza programului de la Milan.
Diferența de tratament între jucătorii obișnuiți și vedetele mai sus menționate a provocat râcă în cadrul echipei și asta s-a văzut în rezultate. Olandezii au remizat de trei ori în faza grupelor (cu Anglia, Irlanda și Egipt. Pentru ca mai apoi să piardă în optimile de finală cu viitorii campioni mondiali, Germania Federală, cu 2-1. Atunci, Voller și Rijkaard au primit ambii cartonaș roșu pentru aceeași fază.
Selecționer și în țări exotice
Următoarea experiență ca selecționer a fost mai mult decât meteorică, în Arabia Saudită, unde urma să participe cu aceștia la turneul final al Cupei Mondiale din 1994.
Probabil cea mai surprinzătoare experiență ca selecționer s-a produs cu o echipă din Caraibe – Trinidad & Tobago. Olandezul a venit într-un moment în care aceștia păreau mai aproape de eliminare, înlocuindu-l pe Bertille St. Claire. După ce acesta a venit, echipa a reușit să câștige surprinzător, chiar și în fața Mexicului! Barajul pentru Mondial avea să fie cu Bahrain, reprezentativă condusă de croatul Luka Peruzovic. Surprinzător, cei din Trinidad & Tobago au obținut calificarea după o remiză pe teren propriu, 1-1 și o victorie cu 1-0 în deplasare.
La turneul final, echipa a surprins din nou cu un punct obținut în fața Suediei. Mai apoi selecționata din zona Concacaf avea să piardă în celelalte meciuri din grupă cu Anglia și Paraguay, cu același scor, 0-2.
Leo Beenhakker, un continuator discret și fără artificii al fotbalului total din Olanda
Ultima experiență majoră ca antrenor de echipă națională a venit de la vecinii nemților din est, Polonia. Pe „leși” au reușit să-i califice pe aceștia pentru prima oară la un turneu final de Campionat European în 2008. Au fost victorii mari atunci în preliminarii cu Portugalia și Belgia. Înainte de calificare, el și-a prelungit contractul pentru încă o campanie, pentru Campionatul Mondial din 2010. De asemenea, președintele polonez, regretatul Lech Kaczynski i-a oferit Ordinul Poloniei în grad de ofițer în luna februarie din 2008.
Din păcate, parcursul din Austria și Elveția a fost unul dezamăgitor. Polonia a pierdut primul meci cu 2-0 în fața Germaniei. A urmat apoi o remiză cu scorul de 1-1 cu Austria. Atunci un gol venit în prelungiri după o lovitură de pedeapsă a schimbat rezultatul final în defavoarea Poloniei. Ultimul meci cu Croația avea să fie și el pierdut cu 1-0, stabilind soarta eliminării. Beenhakker avea să mai rămână până în luna septembrie din 2009. Atunci el a fost demis după o serie de rezultate dezamăgitoare în campania de calificare. Dar și pentru că intrase în conflict cu federația poloneză de fotbal. Beenhakker a rămas astfel fără nicio victorie la un turneu final.
Inspirat de fotbalul total al mentorului său, Rinus Michels, Don Leo – așa cum a fost alintat de jucători și presă, a reușit să impună un stil ofensiv și vertical de fotbal care a depășit granițele țării sale. Acesta a devenit unul dintre cei mai iubiți antrenori din țări străine la o vârstă mai mult decât respectabilă și unul dintre cei mai respectabili antrenori din Țările de Jos. Vorbim despre o țară în care fiecare încearcă să inoveze și să se autodepășească, revoluționând sportul cu balonul rotund sau încercând să o facă într-o manieră unică.
