Profil de legendă – George Best
Sunt povești de viață care demonstrează puterea fotbalului de a schimba destine și de a oferi șanse unor oameni care la prima vedere sunt condamnați la o rutină sau la o soartă banală, previzibilă și lipsită de spectacolul aventurii sportive pe care fenonemul balonului rotund o oferă de mai bine de un secol, iar în ultimii 50 de ani într-o manieră de-a dreptul impresionantă. Unul dintre aceste exemple atipice aparțin unui personaj aparte din fotbalul britanic din perioada hippie – George Best.
Așadar, după George Weah, Roger Milla sau Just Fontaine, te invităm să citești alt profil de legendă marca BETuri.ro!
Începuturi. Prea mare pentru un club mic și prea talentat să fie pierdut
Născut într-o perioadă tulbure și plină de neliniște la finalul războiului cu Germania, George Best a văzut pentru prima dată lumina vieții într-o zi din mijlocul lunii mai din 1946. El a fost primul născut al cuplului format din Richard Best și Anne Withers. Copilăria a petrecut-o în cartierul estic al capitalei nord-irlandeze Belfast – pe nume Cregagh. El a fost crescut după credința prezbiteriană liberă de tatăl său (membru al Ordinului Portocaliu).
La 11 ani, în 1957, el a impresionat la nivel școlar trecând testul 11-plus, un fel de examen de capacitate al sistemului englez de educație. A ajuns, astfel, la Liceul Grosvenor, dar tot în acea perioadă a început să fie din ce în ce mai absent de la școală, axându-se pe ramurile sportive precum jocul de rugby. Best s-a mutat la un alt liceu – Lisnasharragh, reunindu-se cu prieteni din școala primară. De atunci a început să se focuseze numai pe fotbal. George Best a crescut susținând echipe precum Glentoran și Wolves.
Șansa vieții avea să vină la 15 ani, când George Best a fost descoperit la Belfast de un scouter al lui Manchester United pe nume Bob Bishop. Acesta i-a trimis o telegramă managerului Matt Busby spunându-i că i-a găsit un geniu. În plus, clubul local, Glentoran, l-a respins pe motiv că era prea mic și prea slab din punct de vedere fizic. Șeful scouterilor de la Manchester, Joe Armstrong, i-a oferit o perioadă de trial și l-a semnat imediat pe jucătorul nord-irlandez. George Best a fost nevoit, astfel, să se mute total în Anglia.
La 17 ani, deja la echipa mare
Nu a durat mult până să simtă dorul de casă, iar după doar două zile s-a întors în Irlanda de Nord. El a revenit totuși la Manchester și a petrecut doi ani ca amator. Asta din cauza faptului că cluburile engleze nu aveau voie să semneze jucători nord-irlandezi ca juniori/ucenici. În consecință, a primit o slujbă de curier la Canalul Maritim Manchester, permițându-și să se antrenze cu clubul de două ori pe săptămână. Best a debutat în prima ligă la doar 17 ani, la mijlocul lunii septembrie 1963. Totul s-a întâmplat într-o victorie cu 1-0 pe Old Trafford în fața lui West Bromwich Albion. George Best a fost folosit mai mult toamna aceea la echipa de rezerve.
Manchester United – de la un tânăr sfios la rebelul cu păr pletos
Primul gol avea să vină la final de an 1963, odată cu a doua sa apriție oficială în cadrul primei echipe. Se întâmpla într-o victorie cu 5-1 în fața lui Burnley. Busby l-a păstrat în lotul primei echipe pe tânărul George Best, iar până la finalul ediției 1963-1964 a reușit să joace 26 de meciuri și șase goluri. Manchester United a terminat în campionat pe locul 2, la patru puncte de Liverpool, ajungând și în semifinalele Cupei. Acolo, înfrângerea cu West Ham i-a furat șansa lui Best de a fi cel mai tânăr jucător care să joace o finală. Această șansă avea să-i aparțină lui Howard Kendall, portar la Preston North End, care avea aceași zi de naștere precum Best.
În paralel cu acțiunile de la prima echipă, Best a devenit căpitanul echipei de tineret care a câștigat trofeul Cupei Angliei în 1964. A fost cel de-al șaselea trofeu de acest tip sub conducerea lui Jimmy Murphy și primul de la dezastrul aviatic bavarez din 1958.
George Best și primul titlu cu Man United
Duelurile brutale cu adversarii care încercau să compenseze în fața tehnicii lui George Best l-au obligat pe Busby să-l antreneze pe Best cu sesiuni antrenament dure pentru a se obișnui cu acest tip de comportament și joc al oponenților. Următorul sezon – 1964-196 – primul în întregime ca un jucător de bază la prima echipă, a reprezentat primul moment important pentru cariera de fotbalist al lui George Best la Manchester United. El a fost una din locomotivele ofensive pentru titlul de campioni.
O victorie cu 1-0 pe Elland Road a fost decisivă pentru a decide câștigătoarea campionatului. Diferențele erau foarte mici între diavolii roși și rivalii de la Leeds, care au reușit să se revanșeze eliminându-i din semifinalele Cupei Angliei. Pe parcursul întregului sezon, Best a contribuit cu 14 goluri în 59 de meciuri oficiale. A reușit de asemenea să deschidă scorul în Supercupa Angliei cu Liverpool, de pe Old Trafford, meci terminat la egalitate – 2-2.
Prima accidentare serioasă pentru Belfast Boy
Talentul fotbalului britanic a fost catapultat la rangul de superstar la doar 19 ani odată cu o dublă împotriva Benficăi într-un sfert de finală din Cupa Campionilor Europeni. Meciul s-a jucat la începutul lunii martie 1966 pe Estadio da Luz. Se întâmpla acest lucru chiar cu câteva luni înainte de mondialul memorabil al lui Eusebio. Fizicul său coroborat cu coafura de tip Beatles i-a atras porecla de al cincilea membru Beatles de către presa portugheză. Talentul și carisma sa l-au adus în atenția din ce în ce mai mare a presei. Nu erau însă singurele porecle, fiind alintat Băiatul din Belfast sau Georgie Best.
Sezonul 1965-1966 avea să fie ratat din mai multe puncte de vedere. George Best a trecut pe lângă toate trofeele majore din acel sezon. În plus, el s-a accidentat tocmai la sfârșitul lunii martie la genunchi. Atunci a suferit o entorsă după o deposedare proastă la un jucător advers de la Preston North End. Din păcate, staff-ul medical al lui Manchester United a crezut că e doar o simplă accidentare la ligament, păstrându-l în ritmul echipei. Best nu avea încredere în medicii lui Manchester, apelând în secret la fizioterapeutul lui Glentoran care i-a reajustat ligamentele după o procedură dureroasă.
George Best și primul meci color din Regat
Următorul sezon, trofeele au revenit în vitrina diavolilor roșii, aceștia câștigând titlul la două puncte diferență. Nord-irlandezul a menționat că dacă ar fi fost decis doar după meciurile de acasă, erau campioni an de an. În acel sezon, diferența a fost făcută de rezultate din deplasare. Impactul lui la nivelul echipei a fost la fel de prezent ca în ultimul an. George Best a marcat 10 goluri în 45 de meciuri oficiale. El a câștigat Supercupa Angliei pentru diavolii roși după o remiză, 3-3 cu câștigătoarea Cupei – Tottenham Hotspur. Acesta a fost și primul meci de fotbal difuzat la televiziunea britanică în format color.
Generația lui Busby – de la un tânăr dovedit la un campion emerit
George Best a înscris de două ori într-un derby cu Liverpool, câștigat cu 2-0 pe Anfield. A urmat o triplă în fața lui Newcastle United într-o victorie cu 6-0 pe teren propriu în penultima etapă a următorului sezon. Din păcate, o înfrângere pe teren propriu în derbiul local cu rivalii de la City s-a dovedit fatală. Cetățenii aveau să-și revendice titlul cu un avantaj de doar două puncte în fața lui United. Satisfacția avea să vină însă din cea mai mare competiție și scenă a fotbalului european.
Drumul spre Urecheată netezit de George Best
După ce i-au eliminat pe maltezii de la Hibernians în primul tur, primul adversar serios a fost depășit apoi cu o participare activă a lui Best. United a trecut de iugoslavii de la Sarajevo după o victorie cu 2-1 pe teren propriu. Nord-irlandezul a fost pasator la primul gol al lui John Aston și marcator al celui de-a doilea. Best a fost descris de cronicarul partidei drept un jucător magic, care a impresionat prin felul în care improviza cu mingea.
Sferturile i-au adus un adversar care a avut de partea lui clima și audiența. Vorbim de un ger năpraznic și un public numeros de 105.000 de spectatori prezenți pe stadionul Silesian. Polonezii de la Gornik Zabrze au fost eliminați după 2-1 la general, deși meciul din Polonia a fost pierdut cu 1-0. În semifinale, madrilenii de la Real veneau din postura favoritei clare, dar aveau să piardă la un gol diferența în fața englezilor din cauza unui reușite de la distanță marca George Best.
Real și Benfica nu au putut opri Diavolii
Meciul retur de pe Bernabeu a fost foarte disputat, cu George Best marcat eficient om la om de Manuel Sanchis. Fotbalistul blanco nu l-a putut împiedica să-i ofere o pasă în diagonală perfectă pentru Bill Foulkes care a marcat golul egalizator de 3-3. Cu 4-3 la general pentru englezi, Best a reușit să ajungă în finală alături de colegii săi. Câteva zile după întoarcerea în Anglia, Best a primit trofeul pentru cel mai bun marcator al primei ligi. El a reușit același număr de goluri ca Ron Davies, 28. Nord-irlandezul și-a adjucat și premiul de jucătorul anului în viziunea jurnaliștilor sportivi.
Remarcat și în finală
Finala Cupei Campionilor Europeni s-a jucat pe Wembley. Adversarii lui George Best și compania au fost portughezii de la Benfica. Înaintea meciului, în timp ce colegii săi se odihneau, Best și-a găsit o modalitate originală de a se relaxa, culcându-se cu o tânără domnișoară, pe nume Sue. Partida de fotbal s-a întins până în prelungiri, iar după doar trei minute de la reluarea jocului, George Best a pornit într-o acțiune personală, umilind portarul advers și marcând într-un mod spectaculos.
Două goluri în plus venite de la Brian Kidd și Bobby Charlton au dus scorul la 4-1 pentru Manchester. Această victorie a reprezentat nu doar Everestul carierei lui lui George Best, dar mai ales cea mai importantă performanță a clubului din Manchester, la 10 ani după tragedia de la Munchen.
George Best chiar a fost cel mai bun
Nord-irlandezul a câștigat Balonul de Aur din 1968, depășindu-i pe Charlton, Dzajic și Beckenbauer. La doar 22 de ani George Best reușea să câștige tot ce se putea la nivel de fotbalist cu echipa la care a debutat – campionatul, Cupa Campionul Europeni și Balonul de Aur. Din păcate, de atunci a început și căderea în abis care a venit în trepte ireversibile. Pentru club însă, trioul pe care acesta îl forma cu Dennis Law și Bobby Charlton – Sfânta Treime – cum erau alintați – a continuat să fie decisiv pentru echipă și în sezoanele următoare.
Plafonare și tranziție. De la cel mai bun la cel mai controversat
Ediția 1968-1969 a fost un contrast între realitatea unei echipe în transformare dar care încă avea o parte importantă din vedete. United a terminat pe locul 11 cu puțin înainte ca Matt Busby să-și anunțe retragerea din funcția de antrenor al clubului. Sentimentul lui George Best era că ducea singur echipa după el pe teren, lucru destul de evident după cifre. El a marcat 22 de goluri în 55 de partide. De altfel, doar el și Denis Law au depășit marja de șase goluri marcate în campionat.
Primul trofeu ratat avea să fie chiar Cupa Intercontinentală pe care fanii și jucătorii o așteptau cu entuziasm. Adversari le-au fost argentinienii de la Estudiantes la Plata. Sud-americanii au ieșit învingători după două meciuri fără înfrângere. A fost un 1-0 în Argentina, meci în care George Best și-a adus aminte de jocul murdar și dur al latinilor. Acel duel a fost urmat de un 1-1 pe Old Trafford. Nord-irlandezul a fost lovit și scuipat de Medina, care a primit în schimb un pumn în față. Drept consecință cei doi au fost eliminați de arbitru.
Echipa a continuat să fie prezentă și să aibă o campanie europeană mult mai ușoară decât în alte ediții, ajungând până în semifinale pe un traseu ușor. Diavolii au eliminat campioanele Irlandei – Waterford United, a Belgiei – Anderlecht și a Austriei – Rapid Viena. Singura echipă grea a fost cea care i-a scos din competiție după 1-2 la general. Adversarul din Milano a câștigat cu 2-0 partida de pe San Siro. Portarul Fabio Cudicini a păstrat poarta doar cu un singur gol primit pe Old Trafford.
Amenzi și aventuri, dar și goluri
United a evoluat un pic sub conducerea tehnică a noului antrenor, Wilf McGuiness, dar diavolii au terminat tot sub pretențiile ultimilor ani – un loc 8 în ediția 1969-1970. George Best a fost din nou pe post de locomotivă în atac cu 23 de goluri, inclusiv șase goluri marcate într-o partidă de Cupa Angliei. Asta se întâmpla într-o victorie cu 8-2 pe terenul lui Northampton Town de la începutul lunii februarie 1970 și a reprezentat un nou record în competiție. O performanță relativ minoră la momentul resepectiv a fost exagerată și de apariția prim-ministrului britanic în poveste, care l-a invitat pe fotbalist la sediul său de pe Downing Street, nr. 10. Acesta era un fan consecvent al lui, trimițându-i destul de des scrisori de felicitare.
Marele Busby s-a întors temporar pentru un singur sezon în decembrie 1970, finalizat fără niciun trofeu câștigat. Tot atunci, pentru George Best a început lungul șir de probleme personale și de disciplină care aveau să-i afecte cariera.
Un suflet rebel
Prima amendă a venit din partea Federației Engleze de Fotbal după trei avertizări consecutive pentru lipsă de sportivitate. Apoi, United l-a suspendat pentru două săptămâni după ce a ratat să se antreneze pe Stamford Bridge în urma unei aventuri de week-end cu actrița Sinead Cusack. Acest lucru se întâmpla cu aproape 10 ani înainte ca aceasta să se căsătorească cu reputatul actor Jeremy Irons. Între timp, noul antrenor Frank O Farrell a repetat aceeași performanță cu echipa în campionat – locul 8 în ediția 1971-1972.
George Best și joaca de-a retragerea
Cele mai bune performanțe au fost două triple cu West Ham United și Southampton, plus un gol spectaculos cu Sheffield United, venit după ce a înșiruit patru fundași consecutivi. În partida contra lui Chelsea a fost eliminat direct de către arbitru. Amenințările la adresa sa s-au agravat până la unele privind posibila asasinare! De frică, acesta nu s-a mai antrenat timp de o săptămână în luna ianuarie. Această perioadă și-a petrecut-o, cum altfel, cu Carolyn Moore, Miss Marea Britanie din 1971.
Din păcate pentru el avea să fie a șasea oară consecutiv și ultima dată când nord-irlandezul a ieșit cel mai bun marcator al echipei în timpul sezonului cu 27 de goluri în 54 de meciuri oficiale. George Best și-a anunțat apoi retragerea din fotbal! Neliniștea și temperamentul său haotic nu aveau să îl țină mult timp de parte de teren. El a venit la pregătirea de vară și a revenit pentru următorul sezon. Best era acum unul din membrii gărzii vechi de jucători, care comunica destul de rar și puțin cu jucătorii tineri.
Final trist de aventură
Frustrat de căderea clubului la nivel de performanțe, Best a început din nou să lipsească în decembrie, fiind văzut la petrecerile cluburilor de noapte londoneze. Inițial, el a fost suspendat și apoi pus pe lista de transferuri pentru suma de 300.000 de lire. După înlocuirea lui Ofarrell cu Docherty, George Best și-a anunțat pentru a doua oară retragerea din fotbal. A revenit asupra deciziei patru luni mai târziu.
Ultimul meci său meci oficial pentru echipa din Manchester avea să vină în prima zi a luni ianuarie din 1974 împotriva lui QPR pe stadionul acestora, pierdut cu 3-0. El avea să lipsească pe urmă trei zile de la pregătire și lăsat în afara lotului drept pedeapsă de Docherty. Ca orice epilog trist, finalul carierei și sezonului s-a încheiat cu retrogradarea echipei din Manchester în liga secundă.
Numerele purtate de George Best la United
Un detaliu interesant e că Best a prins o eră la United când numerele de tricou erau asociate cu pozițiile de pe teren și nu cu persoana fizică – numele propriu cu care ne-am obișnuit. Când evolua ca aripă dreapta, așa cum a făcut-o în fazele eliminatorii din Cupa Campionilor între 1966 și 1968, a fost un șeptar.
Când a jucat pe stânga, așa cum a fost în sezonul 1971-1972, a purtat nr. 11. În perioada în care a fost inter-stânga, un mijlocaș ofensiv central aproape de marginea stângă, a purtat nr. 10 – așa cum a fost în 1972. El a fost chiar și optar când juca inter-dreapta pe toată perioada anilor 60. În plus, el a purtat inclusiv nr. 9 când colegul său Bobby Charlton a fost accidentat. Atunci, George Best a marcat golul victoriei din martie 1969 de pe Old Trafford cu Sheffield Wednesday.
Pelerinul propriului abis sau drumul unui talent pierdut în eter.
Timp de 11 ani, George Best a adunat 470 de apariții oficiale în tricoul lui Manchester United, reușind să înscrie nu mai puțin de 179 de goluri. În următorii ani avea să cadă aproape în anonimat. El a trecut pasager pe la cluburi mici engleze. Dar a avut și experiențe exotice în afara granițelor, în țări precum Africa de Sud, Irlanda, Statele Unite, Scoția și Australia.
Prima aventură a fost în continentul negru, unde a jucat doar cinci meciuri pentru o selecționată evreiască, fiind atracția principală a meciurilor.
Din păcate, comportamentul său extrasportiv a persistat, ratând multe sesiuni de antrenament. S-a întors apoi pentru o scurtă perioadă în arhipelagul britanic. Acolo a bifat trei meciuri în liga a patra pentru Stockport County în 1975. A urmat o experiență de o lună în Irlanda la Cork Celtic. Țara trifoului avea să-i ofere un debut împotriva lui Drogheda United la sfârșitul lui decembrie. Acolo el a bifat doar trei meciuri.
În Africa de Sud, George Best nu a reușit să impresioneze sau să marcheze, fiind mai mult o găselniță de marketing pentru a atrage audiență mare pe stadionul echipelor la care juca. La mijlocul anilor 70, Best a avut o tentativă de a reveni în fotbalul important, cu Fulham în ediția 1976-1977 a ligii secunde. A rămas în memoria fanilor londonezi pentru un meci cu Hereford United din septembrie 1976. Atunci, el și-a deposedat în glumă colegul de echipă și tovarăș vechi de băutură – Rodney Marsh. Cei doi au fost seduși de prezența campionului mondial englez, căpitanul Bobby Moore, la club și se bucurau în mod exuberant la fiecare gol marcat.
Din SUA până în Scoția, în căutarea formei de altădată
Viața avea să-l aducă în Statele Unite ale Americii unde a jucat pentru patru cluburi: Los Angeles Aztecs, Fort Lauderdale Striker, San Jose Earthquakes și Detroit Express. Cel mai bun randament l-a dat cu „aztecii”, marcând 15 goluri în 24 de meciuri în primul sezon. George Best a fost numit cel mai bun mijlocaș al anului în al doilea sezon. Alături de managerul Ken Adam a deținut un club de vară / plajă în California.
Nebunia nostalgiei vremurilor sale bune a continuat și când s-a întors în Marea Britanie, mai exact în Scoția, când a semnat pentru Hibernian. Verzii se aflau într-un declin financiar și sportiv, cu perspective clare spre retrogradare. George Best a semnat cu o clauză de salariu per meci. Deși nu a ajutat să evite retrogradarea, audiența pe stadion a crescut de patru ori începând cu primul său meci.
Epopeea scoțiană i-a adus o primă concediere după o noapte lungă petrecută cu naționala fanceză de rugby, ei fiind aflați în Edinburgh pentru a juca împotriva Scoției. O săptămână mai târziu a fost reprimit în lot. Luna august l-a găsit la o altă echipă, Scone Thistle. Prima de meci l-a ajutat să-și plătească taxele și impozitele. Sub formă de împrumut s-a întors în Statele Unite, unde a jucat o perioadă pentru San Jose Earthquakes.
În 1984 s-a întors pentru ultima dată pe stadionul lui Hibernian pentru a juca în meciul de retragere al lui Jackie McNamara împotriva lui Newcastle United. În cel de al treilea sezon din America a bifat un singur gol în 12 apariții. Mutarea de la Fort Lauderdale la San Jose l-au făcut și mai depresiv. Problemele de natură psihologică au început să-și mărească controlul asupra jucătorului deja îmbătrânit de călătorii și vicii.
Retragere pe Windsor Park
După o negociere eșuată cu Bolton Wanderers în 1981, avea să fie invitat într-un alt loc exotic – Hong Kong, unde a disputat trei meciuri la două echipe locale – Sea Bee și Rangers în 1982. La ultima a jucat alături de fostul său coleg de națională – Derek Spence. Tot acolo a jucat în timpul liber darts într-o echipă numită Presstuds.
Spre sfârșitul anului 1982, antrenorul lui Bournemouth i-a oferit șansa jucătorului de 36 de ani să joace în liga a treia. El a reușit să-l țină pe picioare până la finalul sezonului 1982-1983. După acest moment, George Best s-a retras definitiv din fotbalul profesionist. După aceea a mai jucat pentru Newry Town într-un amical cu Shamrock Rovers din august 1983. Apoi a urmat o partidă demonstrativă pentru Manchester United într-un tur australian cu ocazia deschiderii sezonului 1983.
În octombrie 1984 a fost invitat special de Reading într-o altă partidă demonstrativă cu naționala Noii Zeelande, în care a jucat alături de Martin Peters, campion mondial cu Anglia în 1966. Patru ani mai târziu, nord-irlandezul a avut parte de meciul său de retragere în august 1988 pe stadionul Windsor Park. Au participat antrenorii care i-au marcat cariera precum Busby, Murphy și Bishop. Dar și jucători ca Ardiles, Neeskens sau Jenning. Pletosul a marcat de două ori, o dată de la 11 metri și o dată din afara careului.
George Best, un simbol pentru fotbalul britanic
George Best a fost un jucător relativ pasager la nivel internațional, bifând 37 de selecții pentru naționala Irlandei de Nord. El a marcat 9 goluri pentru țara sa, 4 dintre ele împotriva Ciprului și celelalte cu Albania, Anglia, Scoția, Elveția și Turcia. Faptul că el nu a avut parte de o generație de jucători care să-l susțină așa cum au avut scoțienii și englezii cu participări și performanțe la turneele finale a însemnat pentru George Best că tricoul echipei naționale era echivalent cu fotbalul recreațional.
La fel ca George Weah, printre cei mai buni jucători din istoria fotbalului care nu au participat la un Campionat Mondial. Best a înscris probabil cel mai cunoscut gol al său pe teren propriu în Belfast contra naționalei Angliei la mijlocul lui mai 1971. La o degajare nereușită a lui Gordon Banks, Best a reușit să lovească mingea primul care s-a întors spre poartă dar peste portarul care a ratat faza; din păcate reușita a fost anulată de arbitrul Alistair Mackenzie.
