Profil de legendă – Cafu (Brazilia)

Continuăm seria de articole dedicate unor mari fotbaliști. Citește aici mai multe detalii neștiute din cariera unui fotbalist de legendă, brazilianul Cafu!

Cafu. Începuturi – de la sărăcia unei favele lo direct în inima fotbalului european.

Născut la începutul lunii iunie din 1970 în orașul Itaquaquecetuba din regiunea São Paulo, Marcos Evangelista de Morais a crescut în condiții grele pentru un tânăr din Jardim Irene, una din favelele metropolei braziliene. El a fost unul din cei șase copii ai familiei sale. La vârsta de șapte ani, el avea să-și înceapă aventura în fotbal, ajungând la centrul de copii și juniori a celor de la Nacional SP, Portuguesa și Itaquaquecetuba. El a jucat și futsal timp de noi ani. Tot în copilărie, el avea să primească porecla care i-a definit cariera, Cafu, în onoarea fostului atacant lateral, Cafuringa.

Începutul anilor 80 l-a găsit dând probe la marile echipe din Brazilia. Mai precis,, acesta și-a încercat norocul la echipele de juniori și tineret ale celor de la Corinthians, Palmeiras, FC Santos, Atletico Mineiro și Portuguesa. A fost refuzat de fiecare dată! Dar a primit o șansă reală tocmai din partea echipei orașului său natal, Sao Paulo. De abia în 1988 avea să ajungă acolo, evoluând în turneul de juniori regional și să-l câștige. În următorul an nu a evoluat în Campionatul Paulista pe care echipa mare avea să-l câștige. Tot în acea perioadă, el a beneficiat de prezența antrenorului său de la juniori, Tele Santana care i-a devenit mentor.

Debutul în Serie A braziliană

Cafu și-a făcut debutul la prima echipă într-un meci de primă ligă braziliană. Atunci l-a înlocuit pe fundașul dreapta, Ze Teodor. La doar 19 ani avea să devină titular de bază al echipei după ce Tele Santana, promovat și el ca antrenor la prima echipă – a văzut calitățile sale excepționale. Acesta cunoștea valoarea sa ca apărător lateral. Dar Cafu a jucat de multe ori avansat, atât ca mijlocaș, cât și ca atacant, devenind în multe faze ale jocului mijocaș dreapta. Așa a ajuns multe ori cel mai bun marcator al echipei. În perioada între 1989 și 1993, el avea să iasă campionul Braziliei în anul 1991.

Pe acest culoar, Cafu avea să trăiască experiența câștigării Cupei Libertadores doi ani la rând în 1992 și 1993. În aceiași ani a câștigat și Cupa Intercontinentală în fața celor de la FC Barcelona, respectiv AC Milan. A primit apogeul recunoașterii în 1994, când a fost numit Fotbalistul Anului în America de Sud.

În mijlocul sezonului 1994-1995 s-a transferat în Spania, la Real Zaragoza. Acolo oportunitatea de a mai câștiga un trofeu nu i-a dispărut. În mai puțin de șase luni și-a trecut în palmares Cupa Cupelor. Asta deși a avut câteva accidentări și a ratat finală. S-a mulțumit doar cu 19 partide pentru echipa alb-albastră.

Cafu la AS Roma – maturizarea prin muncă, sacrificiu, determinare și multă răbdare

Luna mai l-a găsit pe Cafu cumpărat de cei de la Parma. Dar doar pentru a-l include în lotul celor de la Palmeiras, cu care aveau un parteneriat de colaborare! Totuși, ei au recurs la o găselniță legală pentru a nu primi o amendă din partea celor de la Sao Paulo. La acea vreme, aceștia au inclus o clauză care prevenea orice posibilă întoarcere imediată în fotbalul brazilian la o altă echipă mare din regiunea Paulista. Compromisul a fost să meargă la Juventude, o echipă cu care erau afiliați, și unde a jucat două meciuri.

Următoarea lună, el avea să plece de la Juventude la Palmeiras. Acolo a petrecut doi ani în compania lui Vanderlei Luxemburgo, unul din cei mai buni antrenori brazilieni ai epocii. Alături de acesta a câștigat campionatul regional Paulista în 1996. Dar Cafu a și crescut mult la nivel tehnico-tactic atunci.

Recomandat de Falcao la Roma

Tot în acea perioadă, el avea să fie adus în fotbalul italian ca urmare a recomandării lui Falcao. Fostul mare internațional brazilian a fost apelat de oficialii lui AS Roma pentru a sugera câteva nume pentru postul de fundaș-mijlocaș dreapta. Astfel, s-a ajuns la el și la Zago. Suma plătită de romani a fost de 13 milioane de lire, el ajungând în vara anului 1997.

Debutul său a venit în Serie A într-o partidă din deplasare cu Empoli (3-1), din prima etapă a ediției 1997-1998. El s-a integrat imediat cu viziunea tehnico-tactică a stilului fluid impus în acea vreme de antrenorul ceh, Zdenek Zeman. Acesta era susținătorul unui joc rapid și foarte ofensiv pe sistemul 4-3-3. Brazilianul a reușit să se remarce rapid prin spiritul său de sacrificiu și anduranța fizică, mai ales la alergări. Doar o lună i-a luat să câștige aprecierea localnicilor. A fost nominalizat rapid drept unul din cei mai buni jucători străini din campionatul italian.

Supranumit Pendolino

Sprinturile sale ofensive și capacitatea de a alerga fără oboseală pe banda dreaptă i-au câștigat porecla de Pendolino. Mai ales că de multe ori brazilianul reușea incursiuni ofensive și devenea un atacant de ocazie. Primul său gol pe pământ italian a venit la mijlocul lunii aprilie din 1998. Atunci a înscris singurul gol al echipei sale într-o partidă pierdută pe teren propriu cu cei de la Inter Milano (2-1). Odată cu schimbarea de antrenori pe banca tehnică a lui AS Roma s-au schimbat multe în jocul echipei. Fabio Capello a impus sistemul tactic de 3-5-2, oferindu-i lui Cafu mai mult spațiu de manevră în jumătatea adversă. Dar și mai multă responsabilitate la echipă.

Cafu a devenit în acea perioadă mai important, cu mai multă responsabilitate pe teren și în afara lui, devenind căpitan și lider într-un timp foarte scurt. Începutul lunii octombrie din 1999 l-a găsit marcând prima dublă în Serie A. Se înâmpla tot într-o victorie cu scorul de 3-1 împotriva Fiorentinei, chiar pe terenul acestora.

Campion cu AS Roma în 2001

Munca sa de aproape patru-cinci ani a fost încununată în 2001 cu un titlu de campion. Cafu a reușit una din cele mai frumoase faze din cariera sa. E vorba despre un triplu sombrero în fața lui Pavel Nedved, viitorul Balon de Aur, pe vremea aceea la Lazio. Se întâmpla chiar într-un derby cu rivalii lor, câștigat cu scorul de 1-0. Momentul cu pricina s-a întâmplat la mijlocul lunii decembrie din 2000.

Câteva luni mai târziu ajungea să câștige un nou trofeu, Supercupa Italiei. Apoi, Cafu a debutat în toamna anului 2001 în grupele Ligii Campinilor într-un meci cu Real Madrid în prima etapă a grupelor. În acel sezon, el avea să împartă locul de titular pe banda dreaptă cu Christian Panucci. Primăvara anului 2002 l-a găsit la mijlocul lunii martie marcând primul gol al său în Liga Campionilor. Se întâmpla chiar pe stadionul Olimpico din Roma într-un meci cu Galatasaray.

Finalul sezonului 2002-2003 l-a găsit terminând la mijlocul clasamentului. Tot atunci contractul lui era la final, iar conducerea clubului nu a mai dorit să-l prelungească, lăsându-l să plece liber. El a prins totuși în luna mai din 2003 o finală de Cupa Italiei – fără să câștige trofeul, care a mers la AC Milan.

Cafu & AC Milan (I) – sau probabil cea mai bună dovadă că vitalitatea nu ține de vârstă

Ironia a făcut ca după ce a refuzat o ofertă substanțială de la clubul japonez Yokohama Marinos, Cafu a mers liber de contract chiar la clubul care le-a furat trofeul celor de la Roma. Brazilianul a venit la momentul potrivit pentru clubul milanez. Asta deoarece ei căutau de mai bine de un an un fundaș dreapta de meserie. Înaintea sa au fost folosiți conjunctural de Carlo Ancelotti fundași centrali precum Dario Simic sau Alessandro Costacurta. Mulți fani au văzut transferul său cu mult scepticism, din cauza vârstei sale înaintate, 33 de ani. Dar el avea să le contrazică așteptările, devenind un titular de drept.

Evoluțiile sale foarte bune au început încă din primul meci, Supercupa Italiei de la începutul lunii august din 2003. A fost o partidă pierdută totuși în fața lui Juventus Torino la loviturile de departajare. Cafu s-a revanșat trei săptămâni mai târziu cu un alt trofeu, Supercupa Europei în fața lui FC Porto. Primul gol s-a lăsat așteptat până în apropierea Crăciunului. Cafu a înscris atunci pentru lombarzi într-o partidă pierdută cu scorul de 2-1 pe teren propriu în fața lui Udinese.

La începutul lunii ianuarie avea să se întoarcă pe terenul Romei în calitate de oponent. A fost primit cu huiduieli de către fanii din Capitală! Noua sa echipă a câștigat cu scorul de 2-1. Cafu a părăsit terenul înainte de finalul meciului din cauza unei probleme musculare. Începutul lunii mai din 2004 l-a găsit câștigând al doilea său titlu de campion al Italiei (primul cu AC Milan). Se întâmpla cu două runde înainte de finalul campionatului, chiar după o victorie cu scorul de 1-0 în fața Romei, fosta sa echipă!

O defensivă tot mai solidă

Cu 41 de meciuri adunate în toate competițiile (cupă și campionat), el s-a remarcat drept unul din cei mai folosiți jucători de Carlo Ancelotti. Pauza de vară a adus o întărire importantă în partea defensivă, Jaap Stam. Mutarea l-a făcut pe antrenorul Ancelotti să reconfigureze formația defensivă a milanezilor pentru sezonul 2004-2005. Veteranul brazilian se vedea nevoit să lupte pentru un post de titular. El era dispus să joace pe un post mult mai avansat.

Drept urmare, la meciul din Supercupa Italiei cu Lazio, noua defensivă a milanezilor începea cu Cafu și Nesta pe pozițiile lor obișnuite (fundaș dreapta și stoper), cu Maldini mutat pe banda stângă și cu Stam în rolul de fundaș central. Iar experimentul a mers. Roș-negrii au câștigat trofeul național și aveau să aibă un sezon la cel mai înalt nivel.

Numărul mare de meciuri și presiunea consistenței formei și rezultatelor l-au obligat pe Ancelotti să-l lase de multe ori pe Cafu pe banca de rezerve. Tehnicianul italian l-a mutat pe Stam pe banda dreaptă și l-a întors pe Maldini în centru. Pe finalul lunii noiembrie din 2004, Cafu a reușit pasă decisivă de gol pentru Kaka în meciul cu ucrainienii de la Șahtior. Brazilianul a avut șansa de a juca titular și în prima manșă din optimile de finală cu Manchester United. Atunci Stam nu a putut evolua. El și-a ajutat colegii să câștige cu scorul de 1-0 meciul cu englezii.

Titular în drama din 2005

Una din cele contrastante amintiri avea să fie cea a finalei Ligii Campionilor din 2005, unde a reușit să înceapă ca titular, dar să piardă trofeul european la loviturile de departajare în fața altor englezi, de la Liverpool. Cafu a recunoscut că milanezii au marcat trei goluri în fața uneia din cele mai pregătite echipe tactic din acel an și că relaxarea i-a costat.

Pauza de vară l-a găsit pe Cafu accidentându-se la un meci amical cu Chelsea disputat pe finalul lunii iulie din 2005, când și-a lovit genunchiul stâng. Acesta a așteptat mai bine de patru luni până să revină ca să se accidenteze din nou. Ironia a făcut ca acest lucru să se întâmple într-un meci cu Fiorentina la în deplasare, unde a intrat în repriza secund. El avea să se accidenteze la același genunchi după ce l-a înlocuit pe Stam, lipsind două luni.

Cafu la AC Milan (II) – un final de carieră cu o vitrină de trofee, medalii și experiență

Când s-a întors, el a început ca titular într-un meci din deplasare, pe terenul lui Palermo, pierdut cu scorul de 3-0. A fost fost printre puținii jucători care nu au dezamăgit. Fundașul avea să recunoască că acea perioadă a fost una din cele mai dezamăgitoare din cariera sa. Asta deoarece veneau la pachet accidentările care i-au afectat randamentul și boala tatălui său, care l-a făcut să nu fie concentrat mental în întregime la jocul de fotbal.

Luna februarie l-a găsit făcând o operație artroscopică în prezența doctorului clubului, Massimiliano Sala, având nevoie de o recuperare lungă până în aprilie.

Totuși, Cafu a avut șansa să joace, din postura de rezervă, în ambele manșe ale semifinalelor Ligii Campionilor cu FC Barcelona. A fost, însă, capăt de linie pentru italieni în Ligă atunci. Următorul sezon avea să stea mai mult pe tușă din cauza faptului că la club ajunsese deja Massimo Oddo, noul transfer adus pentru a acoperi banda dreaptă pe termen mediu și lung.

Cafu și-a dorit ca în acel să nu joace cu AS Roma în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, lucru care s-a întâmplat. Milanezii au jucat, în schimb, cu Bayern Munchen. Ei au avut un parcurs de vis, încheiat cu câștigarea trofeului după o finală repetată cu Liverpool FC.

Cafu și-a încheiat cariera la Milan

În aceeași lună mai din anul 2007, el avea să semneze o prelungire a contractului pe încă un an cu AC Milan. Asta deși locul lui de titular era asigurat de Oddo încă din sezonul anterior. Drept urmare, Cafu nu a prins meciul cu Sevilla din Supercupa Europei, câștigată de milanezi. S-a revanșat la mijlocul lunii decembrie din 2007 când a prins ultimele minute din finala Campionatului Mondial al Cluburilor, cu Boca Juniors, câștigată cu scorul de 4-2 de italieni.

În luna mai clubul avea să anunțe finalizarea înțelegerii cu el și cu Serginho, aceștia urmând să plece liberi de contract. La mijlocul acelei luni, el avea să joace ultimul său meci pentru AC Milan. Atunci a și marcat ultimul gol al său ca profesionist într-o partidă câștigată cu scorul de 4-1 cu Udinese. El și-a anunțat retragerea oficială cu câteva zile înainte.

Vicepreședintele milanez, Adriano Galliani, l-a anunțat că oricând era binevenit să se întoarcă într-o funcție administrativă sau de antrenor la club. Cafu avea să fie inclus apoi și în galeria legendelor cluburilor italiene pentru care a evoluat.

Cafu și scandalul pașapoartelor falsificate

Dar brazilianul avea să fie protagonistul nefericit al unei întâmplări care a presupus folosirea unor pașapoarte false alături de mai mulți jucători. Mai precis, el a fost acuzat împreună o mulțime de jucători de Serie A. Vorbim aici, printre alții, de fostul său coleg de la AS Roma, Fabio Junior dar și de colegul de echipă și națională, Dida! Se vorbea de folosirea unui pașaport fals în încercarea lor de a trece peste regulamentele care impuneau un anumit număr de jucători extracomunitari unui club italian.

Federația Italiană avea să clarifice situația și să valideze pașaportul lui Cafu ca fiind unul autentic, legitimat de autoritățile italiene. Spre deosebire de alți 13, în care era inclus și Dida!

Din păcate, controversele nu s-au oprit aici, fiind acuzată soția sa, Regina, că ar fi falsificat documentele pentru a clama naționalitatea italiană prin descedență. Brazilianul ar fi căpătat cetățenie italiană prin căsătorie. În anul 2004 el și președintele clubului AS Roma, Franco Sensi, au mers în instanță. Situația s-a agravat în așa manieră încât procurorul Romei a cerut arestarea lui Cafu cu 24 de ore înainte de primul meci al Braziliei la Cupa Mondială din 2006 cu Croația. Si pentru soția și agentul său s-a cerut închisoare. Toți aveau să fie achitați de toate acuzațiile.

Cafu – un dublu campion mondial cu o ambiție exemplară și anduranță lungă

Cafu este considerat unul dintre cei mai buni fundași laterali ai tuturor timpurilor. Dar și unul din cei mai buni fotbaliști ai generației sale și din istoria fotbalului brazilian. El s-a evidențiat ca un jucător foarte muncitor, dinamic, orientat spre jocul ofensiv, energic, puternic. Dar și ca un fotbalist cu inteligență tactică și foarte atent în distribuire paselor. Acesta a reușit de multe ori să pornească incursiuni personale pe banda dreaptă. Pe lângă calitățile sale de fotbalist, caracterul său a fost unul din cele mai plăcute, entuziaste, asumate, disciplinate, fiind un model ideal pentru colegii săi și restul echipei.

Deși de multe ori a fost folosit ca fundaș dreapta ofensiv, el putea oricând să fie retras în spatele liniei defensive, ca fundaș central. A jucat uneori și mai avansat ca extremă ofensivă pe dreapta, primind astlfel porecla de Pendolino, așa cum erau numite trenurile italiene.

De asemenea, el se poate lăuda ca fiind cel mai selecționat jucător din istoria naționalei Braziliei, cu 142 de meciuri. Dintre acestea, 20 de partide la Cupa Mondială (o altă cifră record)! Cafu se poate lăuda cu două titluri mondiale (1994 și 2002), fiind singurul jucător care să evolueze în trei finale diferite de Cupă Mondială. Deține, de asemenea, și un record de 15 meciuri câștigate (două dintre acestea fiind la loviturile de departajare).

Debutul pentru Selecao

Primul său meci pentru reprezentativa Selecao a venit la mijlocul lunii septembrie din 1990, într-o partidă amicală cu Spania. Un an mai târziu, Cafu avea să fie convocat de selecționerul Falcao să participe la ediția din 1991 a Copei America. Acolo a prins patru meciuri din cinci ca titular și a luat la final medalia de argint. Evoluțiile sale nu au fost trecute cu vederea, fiind adus de noul selecționer, Carlos Alberto Parreira în ediția din 1993 a competiției continentale. Primul gol a venit în anul 1994, când a înscris într-o partidă câștigată cu scorul de 8-2 în fața celor din Honduras, tot într-un meci amical. Momentul care avea să-i deschidă toate drumurile avea să fie convocarea la Cupa Mondială din 1994.

Printre protagoniștii finalei din 1994

Tot Parreira l-a inclus în lot și pentru aceasta, Cafu bifând primul meci în America la începutul lunii iulie din 1994. Atunci a intrat în repriza secundă a meciului din optimile de finală cu gazdele, în locul lui Zinho. El a bifat apoi alte câteva secunde, intrat pe final, în sferturile de finală cu Olanda.

Șansa titularizării sale a venit la pachet cu accidentarea lui Jorginho, prinzând astfel prima repriză a finalei cu Italia. Atunci a intrat în minutul 22 și a contribuit la victoria sud-americanilor, fie și la loviturile de departajare. Brazilienii aveau să repete isprava reușită cu echipa de club, Sao Paulo când au învins Milan în Cupa Intercontinentală. Noul selecționer, Zagallo, avea să-l mențină un titular de bază în anii 90.

Cafu joacă și în finala din 1998

De altfel, Cafu a fost unul dintre protagoniștii Cupei Confederațiilor din 1997, câștigată de brazilieni după o finală cu Australia (6-0). Următorul an avea să participe la o nouă Cupă Mondială, cea găzduită de Franța. Cafu a ieșit în evidență în al doilea meci al grupei cu Maroc, unde a oferit pasa de gol pentru Rivaldo, acesta dublând scorul la acel moment. Sferturile de finală le-a adus brazilienilor o victorie cu Danemarca, dar cartonașul galben primit a făcut să rateze semifinala cu Olanda. Șansa sau ghinionul a făcut ca el să joace în finala pierdută cu scorul de 3-0 în fața gazdelor din Franța.

Scandal cu Luxemburgo!

Finalul decadei l-a găsit câștigând Copa America din 1999 cu Vanderlei Luxemburgo, un antrenor cu care lucrase deja la Palmeiras. Din păcate, cei doi aveau să atingă un apogeu nefericit al relației lor în timpul calificărilor pentru Cupa Mondială din 2002. Atunci, fundașul dreapta a fost criticat de selecționer. Acesta i-a luat banderola de căpitan după un cartonaș roșu și o eliminare cu Paraguay. La puțin timp după, Luxemburgo avea să fie înlocuit cu Luiz Felipe Scolari. Felipao l-a ales pe Emerson drept noul căpitan. Șansa a făcut ca fundașul să profite de accidentarea mijlocașului. Acesta și-a dislocat umărul la un antrenament și astfel Cafu a redevenit căpitanul naționalei.

Cafu, încă o dată campion mondial în 2002!

Impactul său s-a simțit din meciul al doilea din grupă cu China (4-0), când a oferit pasa de gol pentru ultima reușită a meciului, care i-a aparținut lui Ronaldo. Semifinala turneului cu Turcia a fost una din cele mai bune din cariera sa. Brazilia a câștigat din nou, 1-0, grație unui gol al lui Ronaldo, mergând în finala cu Germania. După ce a jucat și a câștigat-o cu scorul de 2-0 grație unei duble a lui Ronaldo, el avea să urce pe podiumul câștigătorilor și să ridice trofeul Cupei Mondiale. Cafu a dedicat trofeul soției sale, Regina și orașului unde a crescut, Jardim Irene.

A prins și CM 2006!

Ultimul turneu internațional major la care avea să participe a fost Cupa Mondială din 2006, unde a fost convocat de antrenorul Parreira în ciuda faptului că venea după o accidentare serioasă la genunchi. Totuși, în primul meci din grupe cu Croația, el avea să fie unul din cei mai buni jucători de pe teren, oferind pasa de gol pentru Kaka care a stabilit scorul final, 1-0 pentru Brazilia. Apoi, în meciul cu Australia, avea să egaleze numărul de meciuri ale lui Dunga și Taffarel la o Cupă Mondială, 18. Vorbim despre recordul celor mai multe meciuri pentru un brazilian la un Mondial.

Pe finalul lunii, el avea să ofere o nouă pasă decisivă, în optimile de finală cu Ghana, pentru Adriano, depășindu-i pe cei menționați anterior. Cafu a prins apoi și sferturile de finală cu Franța, unde jucătorii cariocas au fost eliminați de echipa lui Zidane.

Deși spera să facă parte din procesul de tranziție al generațiilor, meciul cu Franța avea să fie ultimul din cariera sa la echipa națională a Braziliei. Asta deoarece noul selecționer, Dunga, fostul său coleg de echipă , nu l-a mai convocat. El avea 36 de ani, iar Roberto Carlos 33 de ani, cei doi fiind veteranii care au primit cele mai multe critici din partea presei și specialiștilor.