Turul Franței 2022 – Preview | Ponturi Pariuri Le Tour 2022
Fanii ciclismului vor fi răsfățați pe parcursul lunii iulie cu Turul Franței 2022, al doilea Mare Tur al sezonului și unul dintre cele mai importante evenimente din sport. Te invităm să afli cele mai bune cote înainte de Le Tour 2022, care va începe peste doar câteva zile.
Toate starurile ciclismului se vor alinia la startul Le Tour 2022. Cursa va pleca din acest an din Danemarca. Un Mare Tur propune nu mai puțin de 21 de etape, iar primele trei se vor desfășura în Copenhaga (start și final în prima etapă), Nyborg (final etapa a doua) și Sonderborg (final etapa a 3-a). Începând cu runda a patra Turul Franței 2022 revine în nordul Hexagonului.
Traseul Le Tour 2022 propune multe etape pentru cățărători, două etape la contratimp și alte runde pentru sprinteri și puncheuri (sprinteri mai puternici). Cine transmite Turul Franței 2022? Competiția va avea loc în perioada 1-24 iulie 2022 și va fi transmisă în România pe postul Eurosport 1.
Urmărește site-ul nostru, dar și pe Telegram sau pagina de Facebook Beturi pentru cele mai bune pronosticuri din lumea sportului!
Turul Franței 2022 – Motivarea ponturilor
- Tadej Pogacar, câștigătorul ultimelor două ediții, pornește ca mare favorit și la ediția din acest an. Slovenul a dominat toate cursele pe etape în care a participat anul acesta. Pogacar, dacă câștigă Turul Franței 2022, ar deveni cel mai tânăr ciclist care se impune trei ani la rând în Marea Buclă.
- Le Tour 2022 pare să fie o afacere între sloveni, la fel ca în 2020 și Turul Franței 2021. Principalul adversar al lui Pogacar va fi Primoz Roglic, rutier la Jumbo-Visma. Acesta va încerca să câștige pentru prima dată în carieră cea mai prestigioasă cursă de ciclism din lume.
- INEOS-Grenadiers va porni în Turul Franței 2022 cu trei lideri: Adam Yates, Daniel Martinez și Geraint Thomas. Unul dintre cei trei are o șansă reală la podiumul final.
- În Le Tour 2022 trebuie urmărit și tânărul Jonas Vingegaard, locul secund din Turul Franței 2021, care va fi co-lider cu Roglic la Jumbo-Visma.
- Alți cicliști de urmărit în Turul Franței 2022 vor mai fi Aleksandr Vlasov (BORA), Enric Mas (Movistar), Ben O'Connor (AG2R), Damiano Carus (Bahrain-Victorious) sau Romain Bardet (Team DSM).
Ponturi Turul Franței 2022
- Tadej Pogacar va câștiga clasamentul general din Turul Franței 2022 – Cotă 1.70 la Betano Pariuri Sportive.
- Jonas Vingegaard termină pe podium Turul Franței 2022 – Cotă 1.90 la Unibet Pariuri Sportive.
Turul Franței 2022 – Preview traseu
După doi ani de pandemie Turul Franței 2022 va începe din afara Hexagonului. Primele trei runde se vor desfășura în Danemarca. Se începe cu un contratimp individual în lungime de 13 kilometri. Urmează două runde ușor vălurite, dar în care se anticipează finișuri la sprint masiv în Nyborg și Sonderborg. După o zi de pauză se face transferul în nordul Franței, acolo unde pe rutierii cu pretenții la clasamentul general îi așteaptă multe capcane.
Sunt câteva runde vălurite în care se pot produce borduri, dar o zi cheie va fi în etapa a cincea, care se va disputa între Lille și Wallers-Arenberg pe distanța de 155 de kilometri. Aici sunt plasate în ultima parte a zilei nu mai puțin de 11 porțiuni de piatră cubică, ceea ce va garanta un spectacol pentru telespectatori și spectatori.
Al doilea weekend din Le Tour 2022 se încheie cu o altă etape importantă, cu finiș la Super Planche des Belles Filles. Urmează apoi alte finaluri în cățărare la Lausanne și Chatel Les Portes du Soleil.
În a doua săptămână a Turului Franței rutierii vor avea noi dificultăți pe traseu. Cele mai interesante și așteptate etape vor fi a 11-a și a 12-a. În runda a 11-a ziua se va termina pe Col du Granon (11,4 km cu pantă medie 9,4%), în timp ce runda a 12-a se va încheia pe legendarul Alpe d'Huez (13,9 km cu pantă medie de 7,9%).
A treia săptămână va decide, ca de obicei, învingătorul din clasamentul general. În Le Tour 2022 regăsim trei etape cheie: etapa a 17-a, a 18-a și a 20-a.
Spre marele final
În etapa a 17-a va fi un final în ascensiune la Peyragudes (8,1 km cu pantă medie de 7,2%), iar în următoarea zi la Hautacam (13,5 km cu pantă medie de 7,9%). În fine, ultima zi importantă în lupta pentru tricoul galben se va consuma în etapa a 20-a, când este programat un contratimp „monstruos”, de 40 de km între localitățile Lacapelle-Marival și Rocamadour. Turul Franței 2022 se va încheie la Paris, în capitala Franței, cu un sprint pe faimosul bulevard Champs-Elysees.
Favoriții la câștigarea cursei
Tadej Pogacar a câștigat ultimele două ediții ale Turului Franței. Rutierul de la UAE Team Emirates este mare favorit să câștige Le Tour 2022. Pogacar, în vârstă de doar 23 de ani, a câștigat în acest sezon Turul UAE, Tirreno-Adriatico și Turul Sloveniei, adică toate cursele pe etape la care a luat parte.
Principalii adversari ai lui Pogacar în lupta pentru tricoul galben sunt Primoz Roglic și Jonas Vingegaard, ambii de la Jumbo-Visma. Roglic, ajuns la 32 de ani, încearcă pentru al treilea an la rând să câștige Turul Franței. Cele mai importante victorii ale sale sunt cursele Paris-Nice și Criteriul Dauphine. Vingegaard, de partea cealaltă, a profitat de abandonul lui Roglic din 2021 și a terminat Le Tour pe poziția a doua. Acum, danezul pare în formă bună înainte de competiția din Hexagon și are șanse mari la podium.
INEOS-Grenadiers vine cu trei „arme” să îi învingă pe sloveni: Adam Yates, Daniel Martinez și Geraint Thomas. Pe hârtie, Yates a fost declarat drept lider principal, dar britanicul a fost diagnosticat cu COVID-19 în timpul Turului Elveției și în prezent se recuperează. Veteranul Thomas pare să fie principala „carte” de jucat pentru INEOS, galezul reușind să câștige, recent, clasamentul general din Turul Elveției.
Potențiale surprize în Turul Franței 2022
Pe lângă rutierii favoriți la clasamentul general, în Le Tour 2022 ar putea apărea și surprize. Primul rutier de urmărit va fi Ben O'Connor. Australianul de la AG2R Citroen a încheiat Turul Franței 2021 pe poziția a patra, iar în 2022 vrea să repete o performanță similară.
Un alt ciclist cu pretenții la top cinci va fi rusul Aleksandr Vlasov. Rutierul de la BORA-Hansgrohe conducea Turul Elveției înainte să fie confirmat cu COVID-19. Vlasov este în formă și atacă și el un loc pe podium.
De urmărit în Turul Franței 2022 vor mai fi Enric Mas (Movistar), Romain Bardet (Team DSM), Damiano Caruso și Jack Haig (ambii de la Bahrain-Victorious).
Tricoul verde, obiectivul sprinterilor în Turul Franței 2022
Tricoul verde se acordă în Turul Franței pentru cel mai bun sprinter. Principalul favorit din Le Tour 2022 va fi Wout van Aert, rutier la Jumbo-Visma. Adversarii săi vor fi Fabio Jakobsen, Peter Sagan, Dylan Groenewegen, Michael Matthews, Sam Bennett sau Jasper Philipsen.
Pronosticuri Turul Franței 2022
- Wout van Aert va câștiga clasamentul pe puncte (tricoul verde) în Turul Franței – Cotă 1.83 la Betfair Pariuri Sportive.
- Geraint Thomas va termina între primii zece la general în Turul Franței – Cotă 1.62, tot la Betfair.
Concluzii
Turul Franței 2022 va alinia la start cei mai buni cicliști din lume. Și anul acesta pare să fie o luptă pentru tricoul galben între slovenii Tadej Pogacar și Primoz Roglic. Desigur, pot apărea multe surprize pe parcurs din cauza abandonurilor. Sperăm ca sportivii să nu aibă parte de ghinioane, iar câștigătorul să fie decis pe șosea.
Până la următoarele articole din diverse sporturi, rămâi alături de echipa BETuri. Și pariază pe cele mai spectaculoase meciuri și competiții. Nu uita că ai ponturi bune pentru tine pe site (în rubrici ca Biletul Zilei sau Cota 2), dar și în grupurile noastre de Telegram BETuri și Facebook. Dar și un preview pentru Turul Sibiului 2022. Sau informații despre lot U Cluj, de pildă. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat!