dinamo hajduk , fotbal croatia
Sebi Raducu
23 aprilie 2021

Dinamo Zagreb – Hajduk Split sau eternul derby al Croației

Dinamo – Hajduk – arde Croația! Tradiția croaților este mult mai specială, iar asta se datorează faptului că a fost o parte conjuncturală a unei Iugoslavii complicate. Croația a reușit să țină față unor imperii megalomanice precum cel nazist sau sovietic, fără a-și pierde însă esența și dorința de a reveni la statutul din trecut. Trecut în paginile istoriei, în Renaștere, când ducatul de Dubrovnik era un stat puternic și abil diplomatic.

Iar fotbalul avea să aducă în peisaj două din protagonistele fotbalului iugoslav – Dinamo Zagreb și Hajduk Split – două entități sportive cu o istorie total diferită. Genezele diferă și la nivel de filosofii – una mai burgheză – alta mai revoluționară. Ambele, însă, aveau spiritul croat și dorința de emancipare de sub conducerea fie ungară, fie turcă.

Fotbal Croatia – Istoric

Format în urmă cu 110 ani în februarie 1911, clubul Hajduk Split a fost format de un grup de studenți croați originari din Split. Ei studiau în Praga și erau fascinați de rivalitatea formată între Sparta și Slavia. Un astfel de derbi i-a determinat să facă un club propriu la Split.

În final, a fost ales numele de haiduci – în cinstea eroilor bandiți din lupte cu turco-otomanii. Sigla a fost creată de înșiși fondatori și distribuită de un grup de măicuțe catolice. Monarhia a considerat provocatoare pătrățele roșii și albe, dar s-a resemnat pe ideea că fotbalul îi ajută pe soldați să se antreneze fizic regulat.

La bază, clubul a fost susținut de cetățenii naționaliști croați ai orașului Split, unioniștii dalmați și a fost împotriva politicilor guvernamentale ale Imperiului Austro-Ungar.

Tot în același an, cetățenii orașului Zagreb s-au organizat să pună la punct un club sportiv cu identitate croată, dar nu la fel de radical ca Hajduk, pe nume Gradanski. Acesta avea să fie precursorul celor Dinamo Zagreb în perioada interbelică.

Odată cu sfârșitul celui de-al doilea război mondial, guvernul comunist nou-instalat al Iugoslaviei a văzut clubul Gradanski ca fiind unul fascist și naționalist. Asta deoarece operase sub incidența statului independent al Croației – partener și aliat al Axei în perioada războiului. Acest lucru nu aveam să îi definească viitorul, deoarece după 1946 s-a impus ca una dintre forțele campionatului iugoslav, o competiție dominată de sârbi în marea lor majoritate.

Dinamo Zagbreb – Hajduk Split – Derby croat

Dinamo Zagreb avea să devină primul și singurul club iugoslav care să câștige un trofeu european până la celebra reușită a Stelei Roșii, dar la mijlocul anilor 60 – două finale în trei ani în Cupa Orașelor Târgui, cea avea să devină Cupa UEFA – este o reușită demnă de menționat, câștigând trofeul în 1966 într-o finală cu Leeds United.

Pe plan intern, ei au două perioade diferite: iugoslavă cu 4 campionate și 7 cupe, și croată – după obținerea independenți, când s-au definit ca o forță hegemonică, obținând recorduri peste recorduri în ultimii 30 de ani – 21 de campionate, 15 cupe și 6 supercupe, cu calificări constante în grupele cupelor europene și detașări în fazele eliminatorii de primăvară.

Interesant sau nu, cei de la Hajduk au o cifră mai bună în ceea ce privește epoca iugoslavă – cu șapte titluri și 9 cupe, iar după independența de sub coordonarea iugoslavă – 6 campionate, 6 cupe și 5 supercupe. Hajudk a impresionat și la nivel european cu cinci calificări în sferturile de finală ale competițiilor UEFA (3 în Cupa Campionilor, 1 în Cupa UEFA, 1 în Cupa Cupelor), plus două semi-finale (Cupa Cupelor în 1973 și Cupa UEFA în 1984).

Istoria unui derby croat – Dinamo Zagreb – Hajduk Split

  • Primul meci oficial dintre cele două cluburi s-a înregistrat în campionatul iugoslav în urmă cu 75 de ani, mai exact pe 1 aprilie 1946, pe terenul celor de la Split. Hajduk s-a impus cu scorul de 2-0. Aceștia au continuat astfel un șir început în anii 1910 cu Gradanski. A fost o serie 30 de meciuri disputate până la începutul celui de-al doilea război mondial. De menționat că tot cei din Split se pot lăuda cu unul din cele mai vechi grupuri organizate de suporteri Torcida Split, care au preluat denumirea braziliano-portugheză.
  • Cea mai mare diferență de scor și cea mai categorică victorie a fost reușită de Hajduk Split în aprilie 1955, tot în cadrul primei ligi iugoslave. Aceasta a presupus trei duble ale unor jucători care au realizat scorul final de 6-0 la Zagreb: Vukas, Vidosevic și Rebac. Vidosevic avea să mai marcheze în derbi în următorii trei ani chiar trei goluri. Vukas și Rebac au reușit și ei câte alte două goluri.
  • Un meci de Supercupă din august 1993 a adus cel mai mare număr de goluri marcate într-un derbi – opt reușite – pe terenul lui Dinamo Zagreb. Clubul se numea Croatia Zagreb la acea perioadă. Situația a dus la rejucarea meciului șase zile mai târziu. Hajduk a luat trofeul pe baza golurilor marcate în deplasare.
  • Cea mai lungă perioadă de invincibilitate aparține celor de la Dinamo Zagreb și au realizat-o în perioada anilor 90 – 14 partide consecutive fără înfrângere (10 victorii și 4 egaluri). Cea mai importantă victorie a fost un 4-0 în martie 1994. Cele mai multe rezultate au avut la final scorul de 1-0, un total de 60 de meciuri, indiferent dacă au fost cei de la Zagreb (38) s au Hajduk Split (22).

Fotbal Croatia – Anii 90, la comanda celor de la Dinamo

În total, cele două s-au întâlnit de 225 de ori în toate competițiile în cele două perioade istorice – iugoslavă (103) și croată (121). S-au înregistrat 98 de victorii de partea lui Dinamo Zagreb, 70 direcționate spre Split și 57 de meciuri terminate la egalitate. S-au adunat peste 560 de goluri înscrise – 319 de Dinamo și 258 de Split.

În campionatul croat, Dinamo are avantajul cu 44 de victorii în 92 de meciuri. Hajudk are 25 de succese. În rest au mai fost 23 de egaluri ale lui Hajduk. Golaverajul este de 132-94.

Antrenori

Doar șase antrenori au avut șansa să antreneze pe banca lui Levski și CSKA, având în vedere că rivalitatea celor două e destul de puternică și orice potențială interpretare de trădare ar crea o reacție în lanț din partea fanilor:

  • Branko Zebec (de două ori la Dinamo Zagreb, o dată la Hajduk)
  • Vlatko Markovic (1 dată la Hajduk și de 2 ori la Dinamo Zagreb)
  • Tomislav Ivic (de trei ori la Hajduk și o dată la Dinamo Zagreb)
  • Josip Skoblar (de două ori la Hajduk și 1 dată la Dinamo Zagreb)
  • Nenad Gracan (o dată la Hajduk și o dată la Dinamo)
  • Miroslav Blazevic (de patru ori la Dinamo Zageb și o singură dată la Hajduk).

Deși Tomislav Ivic a fost nominalizat de Gazzetta dello Sport ca și cel mai bun antrenor din istoria fenomenului pentru ușurința cu care reușea să câștige un trofeu la absolut orice club pe care îl antrena, cel mai de succes antrenor din cei menționați mai sus a fost Miroslav Blazevic – a cărui evoluție e fascinantă.

În ultimii ani, Blazevic a fost politician și oficial al clubului Dinamo Zagreb, pe care l-a antrenat în patru rânduri. Cu Dinamo el a câștigat un campionat și o cupă (epoca iugoslavă), 2 campionate, 1 cupă și 1 supercupă (epoca nou-croată). Blazevic a participat în paralel și la diferite filme despre el și viața sa, devenind o vedetă națională.

De asemenea, el s-a remarcat ca un redutabil selecționer cu peste 100 meciuri internaționale. Blazevic a fost pe banca naționalei Croației la celebrul Mondial unde au atins faza semifinalelor cu Franța.

Fotbal Croatia – Tehnician italian pentru Hajduk

Prezentul aduce în față doi antrenori relativ tineri. cu o diferență de doar doi ani între ani. Aceștia nu s-au întâlnit niciodată până acum. Și niciunul nu au reușit să câștige împotriva rivalei echipei pe care o antrenează. Damir Krznar de la Dinamo Zagreb are un egal în palmares cu Hajduk. Italianul Paolo Tramezzani a pierdut singurul meci al său împotriva lui Dinamo Zagreb.

Jucători

Printre jucătorii care au evoluat la ambele formații, putem găsi nume ca:

  • Branko Stincic
  • Bozidar Sencar
  • Josko Jelicic
  • Drazen Boban
  • Mario Novakovic
  • Ante Rukavina
  • Duje Cop
  • Ruben Lima (singurul străin)
  • Franko Andrijasevic
  • Mario Budimir

În ceea ce privește numărul de goluri marcate în derbi, Slaven Zambata se laudă cu cele mai multe – 12 (între 1959 și 1969 – în epoca de aur a clubului Dinamo Zagreb, care a culminat cu un trofeu european).

De asemenea, patru jucători au reușit să înscrie pentru ambele cluburi în situații diferite, evident, în cadrul derbiului:

  • Stjepan Deveric și Josko Jelicic (ambii cu 4 goluri, ambii cu câte 3 pentru Dinamo Zagreb și unul pentru Hajduk)
  • Bozidar Sencar (3 goluri – 2 pentru Dinamo și 1 pentru Hajduk)
  • Ante Rukavina (2 goluri – câte unul pentru fiecare din cele două cluburi)

Românii derby-ului Dinamo Zagreb – Hajduk Split – Fotbal Croația

Ambele cluburi au legitimat jucători români – doi de fiecare – dar doar unul a reușit să rămâna în memoria microbiștilor și specialiștilor ca fiind singurul marcator român în Derbiul Etern al Croației. E vorba despre Dumitru Mitu, care aducea victoria la sfârșitul lui august 2003 în campionatul croat.

Tot el se poate lăuda cu cel mai mare număr de meciuri între Dinamo și Hajduk – 9 derbiuri. Au fost 8 meciuri în campionat și unul în Supercupă. Scorul de 4-1 avea să fie pe tabela celei mai mari victorii și cele mai mari înfrângeri cu Mitu pe teren.

În afară de Mitu, la Dinamo Zagreb, fostul fundaș dreapta constănțean Alexandru Mățel a jucat șase derbiuri, fără a ieși în evidență.

Alți români implicați în derby, dar pentru Hadjuk:

  • Florin Cernat (5 prezențe și două pase decsive)
  • Steliano Flip (2 meciuri jucate și un cartonaș galben).

La nivelul jucătorilor din prezent, cifrele stau destul de clar cu duo-ul Bruno Petkovic și Mario Gavranovic, marcatori a 9 goluri fiecare. Ultimul are o serie impresionantă de cifre împotriva lui Hajduk – 6 goluri în 10 derbiuri.

La Hajduk Split Mijo Caktas e liderul marcatorilor cu 9 goluri și 3 pase decisve. El se poate mândri cu o cifră impresionantă de 6 goluri în 22 derbiuri cu Dinamo Zagreb.

Fotbal Croatia – Ultimele cinci rezultate directe

Cu doar două întâlniri câștigate în ultimele 10 meciuri oficiale, Hajduk pare a fi una din rivalele pe care Dinamo Zagreb așteaptă să le întârnească pentru a le arăta pisica. Dar meciurile recente dintre cele două a arătat o medie de 2-3 goluri pe meci constant. Cu Hajduk marcatoare în majoritatea dintre ele. Iar ultima victorie a haiducilor la Zagreb a venit chiar vara trecută.

Un meci intens, foarte rar s-a întâmplat să nu se marcheze un gol în derbi. Ultima dată s-a întâmplat în septembrie 2018, pe terenul lui Hajduk. La Zagreb ultima dată când duelul s-a încheiat fără gol marcat a fost în octombrie 2016. Alfel, avem o medie de 2,5 goluri marcate în derbi în ultimii 15 ani.

  • 27.01.2021 – Dinamo – Hajduk 3-1 (1. HNL)
  • 12.09.2020 – Hajduk – Dinamo 1-2 (1. HNL)
  • 12.07.2020 – Dinamo – Hajduk 2-3 (1. HNL)
  • 04.03.2020 – Hajduk – Dinamo 0-2 (1. HNL)
  • 22.11.2019 – Dinamo – Hajduk 1-1 (1. HNL)

Un derbi interesant și fascinant prin natura istoriei sale, Dinamo Zagreb va câștiga mai mult ca sigur. Campioana are experiența europeană și internă de a gestiona meciurile complicate cu rivalii. Dar și cu echipe din aceeași gamă de fani – mulți și pasionați. Citește aici despre alte derbiuri intense din această perioadă, Slavia Praga – Plzen si Spartak – ȚSKA Moscova!