dream team 1992

Dream Team 1992 – „Echipa de vis”, cea mai puternică echipă construită vreodată

Autor: C.R.
Ultimul update pe: ianuarie 27, 2025
5/5 - (1 vote)

Dream Team 1992 a fost și va râmâne probabil cea mai puternică echipă care a participat vreodată la o competiție importantă. Cu Michael Jordan, Magic Johnson sau Larry Bird, echipa americană de baschet care a participat la Jocurile Olimpice de la Barcelona va avea locul cimentat mereu în istoria sportului.

Este greu de crezut, dar chiar a existat o formație care și-a bătut adversarii în medie la 44 de puncte. Cum s-a format „Echipa de vis”, ce jucători legendari au făcut istorie la JO 1992, dar și care a fost drumul către aur pentru „Team USA”? Află totul despre „episodul” în care o galaxie de staruri a eclipsat întreaga lumea a sportului la a 25-a ediție a Jocurilor Olimpice. Nu rata nici Constantina Diță, surpriza de la maraton. Vezi și Program JO 2024. Vezi și articolul despre Diana Mocanu, prima înotătoare premiată cu aur la JO.

Dream Team, Barcelona 1992 – Premieră în lumea baschetului 

La Jocurile Olimpice din 1992, echipa masculină de baschet a Statelor Unite ale Americii a fost denumită „Dream Team” („Echipa de vis”) şi este considerată drept cea mai valoroasă echipă sportivă din istorie.  

Momentul când legendarii jucători americani au aterizat la Barcelona a reprezentat un adevărat șoc pentru lumea sportului. Până la ediția organizată în Spania, SUA aveau voie să folosească în cadrul turneului olimpic de baschet numai jucători amatori de la universităţile din ţară. Sistemul FIBA era însă fentat de echipe precum Uniunea Sovietică sau Iugoslavia. Aceste forțe ale baschetului găseau metode prin care să ocolească regulile olimpice de atunci și aliniau la startul competiţiei olimpice jucători cu experienţă. Aceștia figurau cu diverse locuri de muncă pentru a justifica faptul că sunt sportivi amatori. 

Totul s-a schimbat în 1992, când Federaţia Internaţională de Baschet (FIBA) a decis ca la turneul olimpic să joace şi profesioniştii. Cu jucători uluitori din NBA, sportul mondial a fost lovit de un cutremur atunci când s-a anunțat că echipa de baschet a SUA va fi prezentă la Jocurile Olimpice de la Barcelona. „Era ca şi cum au venit Elvis şi Beatles împreună”, spunea atunci Chuck Daly, antrenorul care a ghidat Dream Team 1992 către medalia de aur.

Dream Team 1992 – Ce 12 jucători din „Echipa de vis”

„Cea mai puternică echipă sportivă” a cuprins toți „greii” care jucau atunci în liga de baschet nord-americană (National Basketball Association – NBA). Din Dream Team 1992 nu a lipsit „The GOAT” Michael Jordan, jucătorul care a schimbat baschetul pentru totdeauna. Totodată, spectaculosul Magic Johnson, marele Larry Bird, „Amiralul” David Robinson sau Karl „The Mailman” Malone au făcut parte din lotul plin de staruri. Iată echipa completă care a participat la Jocurile Olimpice de la Barcelona:

  • Michael Jordan (Chicago Bulls) 
  • Magic Johnson (Los Angeles Lakers)
  • Charles Barkley (Philadelphia 76ers)
  • David Robinson (San Antonio Spurs)
  • Patrick Ewing (New York Knicks)
  • Scottie Pippen (Chicago Bulls)
  • Clyde Draxler (Portland Trail Blazers)
  • Karl Malone (Utah Jazz)
  • John Stockton (Utah Jazz)
  • Chris Mullin (Golden State Warriors)
  • Larry Bird (Boston Celtics)
  • Christian Laettner (colegiu)

Singurul jucător care nu era în NBA la acea vreme a fost Christian Laettner, selectat de la un colegiu american. Acesta a fost ales atunci în locul celebrului Shaquille O'Neal, care abia fusese draftat în ligă în acel an. Shaq avea să obțină, totuși, titlul olimpic cu „Dream Team 2”, în 1996.

Dream Team, prezență de gală la Jocurile Olimpice 

Americanii au fost primiți precum niște staruri de la Hollywood. Dream Team 1992 a făcut la Monaco o ultimă pregătire înainte de turneul olimpic, iar apoi au ajuns la Barcelona. 

Urmăriți peste tot de presă, dar și de fani, jucătorii legendari din NBA au ales să nu stea în satul olimpic și au fost cazați la un hotel de lux. Păzite la tot pasul, vedetele americane au fost asaltate chiar și de sportivii prezenți la JO 1992. Toată lumea dorea fotografii și autografe cu Dream Team 92. Un aspect mai puțin plăcut a fost dezvăluit de antrenorul Chuck Daly, care a precizat că au existat și amenințări cu moartea primite de echipa americană.

Dream Team 1992, record după record

Odată cu startul competiției, Dream Team 1992 și-a văzut de treabă și a făcut instrucție în turneul olimpic de baschet. În cele 8 meciuri jucate la Barcelona, americanii și-au bătut adversarii la o diferență medie de 44 de puncte. Cel mai bun marcator al echipei a fost Charles Barkley, cu o medie de 18 puncte pe meci. Michael Jordan a terminat competiția cu 14,9 puncte pe meci, iar Karl Malone, Chris Mullin şi Clyde Drexler au înscris, de asemenea, peste 10 puncte pe întâlnire.

În plus, echipa americană a stabilit tot felul de recorduri inimaginabile până atunci. Pe lângă victoriile clare, Dream Team 92 a fost prima echipă care a marcat peste o sută de puncte în toate meciurile de la Jocurile Olimpice. Mai mult, media de puncte a fost cu 15 mai mare decât recordul anterior.

„Dream Team 1992 a fost cel mai frumos moment din viaţa mea de baschetbalist, nimic nu se compară.” – Michael Jordan

Dream Team 92, Baschet Jocurile Olimpice – Meciuri și Rezultate 

Americanii nu au avut adversari la turneul olimpic de baschet. În runda preliminară au defilat, iar apoi au câștigat categoric în fazele eliminatorii cu Puerto Rico, Lituania și Croația. Cea mai mică diferență de puncte s-a înregistrat în finala olimpică de la Barcelona, unde Dream Team 1992 s-a impus la 32 de puncte în fața Croației lui Toni Kukoc, jucător care avea să obțină 3 titluri NBA alături de Michael Jordan și Chicago Bulls. Iată rezultatele înregistrate de SUA la Jocurile Olimpice de la Barcelona 1992:

  • SUA – Angola 116-48 (Runda preliminară)
  • SUA – Croaţia 103-70 (Runda preliminară)
  • SUA – Germania 111-68 (Runda preliminară)
  • SUA – Brazilia 127-83 (Runda preliminară)
  • SUA – Spania 122-81 (Runda preliminară)
  • SUA – Puerto Rico 115-77 (Sferturi de finală) 
  • SUA – Lituania 127-76 (Semifinale)
  • SUA – Croaţia 117-85 (Finală)

„Dream Team este responsabilă pentru saltul uriaș făcut de NBA. Acea echipă a făcut ca liga americană să devină mult mai populară.” –  Michael Willbon, reporter pentru Chicago Bulls în anii ’90.

Concluzii 

Dream Team 1992 rămâne cea mai puternică echipă care a participat vreodată la un turneu major. Dintre cei 12 jucători din lotul de la Barcelona, 11 au fost incluşi în „Naismith Memorial Basketball Hall of Fame”. Aruncă o privire și peste articolul cu privire la Breakdance la Olimpiada 2024! Vezi și Profil de legendă: Nadia Comăneci, primul zece din istoria gimnasticii, dar și Profil de legendă: Ivan Patzaichin, campionul cu pagaia ruptă! 

Pe BETuri.ro ai cele mai noi informații, dar și cele mai bune ponturi din lumea sportului. Pariază inspirat și bucură-te de fiecare experiență alături de noi!

Autor

C.R.