Gibraltar – Croația – Ponturi Preliminarii CM 2026
Gibraltar – Croația se vor întâlni în Portugalia, la Algarve, într-un meci care va conta pentru etapa a III-a a grupei L de calificarea la Campionatul Mondial din 2026. Naționala de la Zagreb nu a jucat niciun meci, într-o grupă din care mai fac parte Cehia și Muntenegru, ambele cu victorii pe linie, respectiv Insulele Feroe. Meciul Gibraltar – Croația este programat să înceapă vineri seară, de la ora 21.45. Croații sunt mari favoriți să se califice la turneul final.
Statistici Gibraltar vs Croația – Pronosticuri Preliminarii CM 2026
- Va fi primul meci oficial dintre Gibraltar și Croația.
- Între cele două naționale este o diferență de valoare de aproximativ 315 milioane de euro.
- Croația are o victorie în ultimele cinci meciuri.
Gibraltar, stat liliputan
Gibraltar are una dintre cele mai slab cotate naționale de fotbal din Europa. Întregul lot este estimat la aproximativ 1,5 milioane de euro. Meciurile de pe teren propriu sunt disputate în Portugalia. Campania de calificare a fost începută cu două înfrângeri, prima dintre ele în deplasare, cea de-a doua în meciul considerat pe teren propriu.
În Muntenegru, la debutul în preliminariile pentru World Cup, Gibraltar a cedat cu scorul de 1-3. Scorul a fost deschis de oaspeți în minutul 13. Bent a fost ce care a marcat. Este vorba despre un fundaș care evoluează la Lincoln, în campionatul intern.
Apoi, contra Cehiei, Gibraltara a cedat cu scorul de 0-4. Meciul s-a disputat la Faro, în Portugalia. A fost 0-1 la pauză.
Gibraltar – Croația – Posibila formulă de start a gazdelor
- Gibraltar ar putea trimite în teren o formulă de joc dispusă în sistem 4-3-3, cu Banda – Ronan, Annesley, Lopes, Britto – Scanlon, Bent, De Barr – Jessop, El Hmidi, Richards.
Croația, la debut
Înainte de Gibraltar – Croația, echipa din Balcani se va afla la debutul în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, care va fi găzduit de Canada, Statele Unite ale Americii și Mexic. În luna martie a jucat „dubla” cu Franța care a contat pentru sferturile de finală ale Ligii Naționilor. Pe teren propriu, la Split, croații s-au impus cu scorul de 2-0, chiar dacă au ratat o lovitură de pedeapsă. Budimir și Perisic au fost cei doi marcatori. Karamaric nu a reușit să puncteze de la punctul cu var.
Chiar și așa, Croația nu a izbutit să se califice mai departe. Returul a fost cedat cu scorul de 0-2, la Paris, iar calificarea s-a decis în urma loviturilor de departajare.
Naționala de la Zagreb a făcut parte dintr-o grupă de Liga Națiunilor alături de Portugalia, Scoția și Polonia. A terminat pe locul secund, după lusitani.
Din grupă, Croația este favorită la calificarea directă la turneul final din vara anului viitor. Doar prima echipă va fi sigură de prezența la Campionatul Mondial. Cea situată pe locul secund se va duce la barajul pentru calificare. Cea mai bună performanță înregistrată de Croația la un turneu final mondial a avut loc în 2018, atunci când a jucat finala, la Moscova, cu Franța, pe care a pierdut-o.
Gibraltar – Croația – Prim „11” probabil al vizitatorilor
- Croația ar putea trimite în teren o formulă de joc dispusă în sistem 3-4-3, cu Livakovic – Sutalo, Caleta-Car, Gvardiol – Perisic, Moro, Kovacic, Sosa – Kramaric, Matanovic, Baturina.
Gibraltar – Croația – Meciuri directe (H2H)
Va fi primul meci oficial din istorie, între Gibraltar și Croația. A mai fost înregistrat un amical, care a avut loc în 7 iunie 2015, pe care naționala de la Zagreb l-a câștigat cu scorul de 4-0. Golurile au fost marcate de Sharbini, Kovacic, Mandzukic de la punctul cu var, respectiv Kramaric.
Ponturi Gibraltar – Croația – Pronosticuri Calificari CM 2026
Pronosticuri Gibraltar – Croația, mizează pe faptul că se vor marca cel puțin patru goluri, la o cotă de 1,47 pe care o oferă Betano Pariuri Sportive.
Concluzii
Echipa BETuri.ro vine în ajutorul tău cu cele mai importante informații din fotbalul care contează. Suntem alături Tricolori în campania de calificare la Mondial, dar și la turneele finale U21 și U19 din această vară!
Alte recomandări:
- Australia – Japonia
- Ungaria – Suedia
- Austria – România
- Spania – Franța
- Portugalia U21 – Franța U21
- Germania – Portugalia
- SCM Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistrița.
Prima semifinală feminină de la Roland Garros a fost stabilită: Sabalenka – Swiatek. Din volei avem un interesant între SUA – Italia. Spor(t)!