Danemarca – RD Congo: Ponturi, cele mai bune pariuri și cote meciuri amicale
Doar una dintre reprezentativele care se întâlnesc pe teren neutru, la Liege, în Danemarca – RD Congo, este calificată la Campionatul Mondial. Iar aceea nu este naționala de pe continentul nostru, prezentă până acum de șase ori la turneul final și sfert-finalistă în 1998. În schimb, africanii vor merge la World Cup după 52 de ani. Partida de pe Stade Maurice Dufrasne se dispută miercuri, de la ora 21:00. Posturile care televizează acest amical sunt Digi Sport3 și Prima Sport4.
Ambele echipe au fost implicate în partide pline de dramatism în barajul pentru CM. Danezii au fost răpuși la loviturile de departajare de cehi, în vreme ce naționala condusă de pe bancă de francezul Sebastien Desabre a învins Jamaica după prelungiri.
Danezii ratează World Cup, deși sunt pe locul 20 în clasamentul FIFA. Adversara se află 26 de poziții mai jos în ierarhia mondială. Duelul de pe 3 iunie va fi unul în premieră. Vezi și ponturile pentru amicalul tricolorilor de la Tbilisi, Georgia – România. După ce au pierdut cu Ucraina, Lewandowski și compania joacă din nou în fața propriilor suporteri, Polonia – Nigeria. La Rijeka se întâlnesc două echipe calificate la mondial, Croația – Belgia.
Ponturi Danemarca – RD Congo – Pronosticuri Partide Amicale
Pentru cel puțin un gol marcat până la pauză de ‘’gazde’’ în amicalul Danemarca – RD Congo, cota este de 1.70 la Unibet Pariuri Online.
Pronostic Danemarca – RD Congo: TG Danemarca R1 peste 0,5, cota 1.70 la Unibet
Statistici Danemarca vs RD Congo Pariuri Meciuri Amicale
- Danemarca a marcat de trei ori până în pauză în două din ultimele trei meciuri considerate pe teren propriu.
- Selecționata pregătită de Brian Riemer a înscris 20 de goluri în timpul regulamentar în precedentele șapte partide.
- În timpul regulamentar, danezii au pierdut o singură dată în cele zece meciuri anterioare.
- Acasă, Danemarca e neînvinsă din 2024, 1-2 cu Spania în Nations League.
- RD Congo a câștigat un singur joc din ultimele trei în timpul regulamentar.
- Naționala condusă de Sebastien Desabre a marcat o singură dată în precedentele două meciuri oficiale, iar reușita a venit în extra time.
Formă ‘’Red and Whites’’ înainte de Danemarca – RD Congo
Danemarca – RD Congo putea fi penultimul test pentru Hojlund și compania înainte de CM. Dar Campioana Europeană din 1992 a avut mult ghinion în preliminarii. A ratat la mustață primul loc în grupă, după ce a început campania cu cinci jocuri la rând fără înfrângere: 0-0 cu Scoția, 3-0 și 3-1 cu Grecia, 6-0 și 2-2 cu Belarus. La Copenhaga, în fața reprezentantei din fosta URSS, danezii au condus, dar au primit două goluri într-un interval de trei minute, iar apoi s-au chinuit să scoată un punct.
Urma finala pentru primul loc în grupă de la Glasgow, iar remiza era suficientă. Și scorul a fost egal până în minutele adiționale, când scoțienii au punctat de două ori și s-au impus cu 4-2. Lupta continua în baraj, iar în semifinale danezii au făcut spectacol, 4-0 cu Macedonia de Nord. Ultimul hop s-a numit Cehia. A fost 1-1 în timpul regulamentar, 2-2 după extra time și a urmat loteria loviturilor de departajare. Acolo unde nordicii au ratat de trei ori, iar cehii au avut nervii mai tari.
Federația de la Copenhaga nu a luat măsuri radicale după ratarea calificării la Campionatul Mondial. Continuă colaborarea cu Brian Riemer și pentru campania din Nations League. Iar Danemarca – RD Congo este unul dintre cele două meciuri de pregătire înainte de debutul în grupa de foc din care mai fac parte Norvegia, Portugalia și Țara Galilor. Celălalt amical va fi în compania Ucrainei, la Odense.
Formă RD Congo – Ponturi Amicale Fotbal Internațional
Din 1974 așteptau ‘’leoparzii’’o nouă prezență la turneul final mondial. Danemarca – RD Congo este penultimul amical al africanilor înainte de confruntările din grupa în care vor întâlni Portugalia, Columbia și Uzbekistan. Reprezentativa condusă din 2022 de Sebastien Desabre a fost aproape de calificarea directă, dar eșecul de acasă cu Senegal (2-3 după ce a condus cu 2-0) s-a dovedit decisiv, chiar dacă ultimele două jocuri din grupă au echivalat cu tot atâtea succese, 1-0 în Togo, cât și acasă cu Sudan.
În a doua fază din preliminarii, RD Congo a trecut de Camerun (1-0) și Nigeria (1-1 după 120 de minute și victorie la lovituri de departajare). A urmat duelul decisiv din barajul intercontinental, cu Jamaica. Biletele la World Cup au fost aduse de reușita din extra time (minutul 100) a lui Tuanzebe. RD Congo a mai fost prezentă la o competiție importantă în acest an. A încheiat pe primul loc grupa de la Cupa Africii pe Națiuni după 1-0 cu Benin, 1-1 cu Senegal și 3-0 cu Botswana. Aventura s-a încheiat în optimi, 0-1 după prelungiri în fața Algeriei. La șase zile după Danemarca – RD Congo, ‘’leoparzii’’ joacă ultimul amical înainte de World Cup, la Marbella, cu Chile.
Echipe probabile Danemarca – RD Congo – Meciuri de pregătire înainte de CM
Danemarca: Hermansen – Bah, Andersen, Christensen, Maehle – Isaksen, Hjulmand, Froholdt, Hojbjerg, Dorgu – Hojlund.
RD Congo: Mpasi – Bissaka, Mbemba, Tuanzebe, Masuaku – Elia, Moutoussamy,Wissa, Sadiki, Mbuku – Bakambu.
Concluzii
Cel puțin un gol înscris în prima repriză de echipa considerată gazdă la Liege. Este varianta aleasă pentru amicalul Danemarca – RD Congo, la o cotă de 1.65 oferită de Unibet.
Vezi și ponturile pentru meciul reprezentantei României în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, Andreeva – Cîrstea. În aceeași fază a competiției are loc și un duel sută la sută ucrainean, Svitolina – Kostyuk. Rămâi cu BETuri.ro și pariază responsabil pe cele mai tari evenimente din lumea sportului. Te așteptăm cu informații utile și pe pagina de Facebook BETuri.ro. Inspirație și o săptămână plină cu bilete verzi!
