Cum va arăta Anglia la Campionatul Mondial

Englezii au fost întotdeauna printre favoriții turneelor finale, fie că a fost vorba de Campionatul Mondial sau de Campionatul European. În anii din urmă, au fost în general multe speranțe și foarte puține dintre acestea și-au atins nivelul de așteptare. Cele mai bune performanțe la aceste două competiții au fost atinse în anii în care Anglia a organizat întrecerile respective. Anii 1966 și 1996 sunt vârfurile Angliei pentru fotbalul la nivel de echipă națională.

Borne istorice la Campionatul Mondial și la Campionatul European pentru Anglia

La Campionatul Mondial din 1966, adică acum mai bine de 50 de ani, Anglia se încorona câștigătoare după o finală cu Germania de Vest, finală pe care au câștigat-o în prelungiri. Printre jucătorii de top de atunci din Naționala Albionului se numărau Sir Bobby Charlton, care a evoluat aproape toată cariera la Manchester United și Bobby Moore, al cărui destin fotbalistic este legat eminamente de londonezii de la West Ham United. Moore a bifat 108 selecții pentru Anglia.

În ceea ce privește Campionatul European, Anglia a terminat pe locul 3 din 4 echipe participante în 1968 (pe vremea aceea exista doar această formulă restrânsă cu doar patru echipe și turneul s-a jucat în Italia). Mai mult, în 1996, pe teren propriu, Naționala Angliei a suferit o înfrângere grea la penalty-uri în fața Germaniei, care urma să devină campiona continentală. Nemții au disputat finala în compania Cehiei. Revenind la semifinala dintre germani și englezi,  în acel meci s-au confruntat o serie de jucători care au făcut istorie în fotbalul anilor ’90 și 2000. Paul Gascoigne, Alan Shearer, David Seaman și Gareth Southgate erau printre vedetele englezilor, în timp ce nemții se bazau pe legende precum Matthias Sammer (viitorul Balon de Aur), Andreas Möller, Mehmet Scholl sau Christian Ziege.
premier league

Premier League, cel mai important campionat de fotbal din lume

Sunt foarte multe voci, mai mult sau mai puțin avizate, care vorbesc în ultimii cinci-zece ani de Premier League ca de campionatul de fotbal cel mai puternic din lume. Dacă e să ne luăm după titlurile continentale la nivel de club (Champions League și Europa League), răspunsul firesc ar fi că Primera Division ar trebui să poarte acest titlu neoficial. Dacă ne uităm la numărul de jucători convocați pentru Campionatul Mondial pe fiecare competiție internă, vom observa că Premier League din Anglia propune cei mai mulți jucători.

124 de jucători vin din Premier League, ceea ce reprezintă aproape 17% din total. Mai mult, Manchester City, campioana din Anglia aduce 16 nume pentru Campionatul Mondial din Rusia, luând fața Realului din Madrid (15) și A Barcelonei (14). Revenind la campionate naționale, pe locul al doilea ca număr de jucători implicați se situează La Liga din Spania cu 81 de jucători, iar pe locul al treilea Germania cu 67. Deși nu s-a calificat, Italia aduce la Campionatul Mondial 58 de jucători, în timp ce Franța doar 49.

Pentru a ajunge la subiectul acestui material, șansele Angliei să devină campioană mondială după 52 de ani, vom spune că echipa antrenată de Gareth Southgate (același care pierdea semifinala cu Germania în 1996) nu are niciun jucător provenit din alt campionat în afară de Premier League. 23 de jucători din campionatul domestic nu mai întâlnim la nicio altă echipă calificată la Campionatul Mondial de fotbal din Rusia 2018.

Rusia are 21 din 23 de jucători din liga națională, în timp ce Arabia Saudită aduce 20 de jucători din campionatul intern. Spania are 19, Germania și Coreea de Sud câte 15, respectiv 12. La polul opus se află Suedia și Senegal, care au jucători ce evoluează doar în străinătate. Acum, să fim puțin atenți la cotele de la pariuri ale Angliei . Mergem pe mâna lor, ce zici?

Anglia, șanse la pariuri și parcursul din preliminarii

Dacă ne uităm la cotele oferite de bookmakeri (Betano este sursa noastră), Anglia are o șansă de 17 la 1 să se impună la Campionatul Mondial din Rusia. Plasată în Grupa G, alături de Belgia, Panama și Tunisia, Naționala Angliei pornește cu șansa a doua în această grupă ușor dezechilibrată. Tot la Betano găsim că Belgia are o cotă de 1.80 pentru a termina grupa pe primul loc, în timp ce Anglia a primit o cotă de 2.25. Tunisia și Panama nu sunt private ca adversare prea puternice pentru cele două națiuni europene, Tunisia având o șansă de 12 la 1 să se impună în grupa G, în timp ce Panama joacă clasicul rol al outsider-ului cu o cotă de 40. Ai curaj să mergi pe mâna britanicilor? Pentru a putea paria în cunoștință de cauză, ne putem uita la parcursul englezilor din preliminarii, care reprezintă o bornă de luat în calcul pentru posibilul parcurs de la mult așteptatul turneu din Rusia.

Calificarea englezilor la Campionatul Mondial nu a fost niciun moment aflată sub semnul emoțiilor. Antrenorul Southgate, care s-a alăturat proiectului din preliminarii de la al doilea meci, a obținut șapte victorii și două egaluri, totalizând pentru Anglia 28 de puncte (3 puncte fuseseră obținute de managerul Sam Allardyce). Englezii s-au confruntat în grupa F cu Slovacia, Scoția, Slovenia, Lituania și Malta.

Doar Slovenia și Scoția au reușit să smulgă egaluri împotriva Albionului. Pe locul al doilea în grupă s-a poziționat Slovacia, care însă nu a reușit să se califice la Campionatul Mondial, fiind cea mai slab clasată din cele nouă echipe de pe locul al doilea. Celelalte opt au jucat baraj între ele, patru mergând la Campionatul Mondial din Rusia. Golgeterii grupei F, din care a făcut parte Anglia, au fost atacantul lui Tottenham, Harry Kane și atacantul slovac, fost la Dinamo București, Adam Nemec. Dacă englezii își păstrează jocul din calificări, pot atinge aerul rarefiat al fazelor finale în Rusia? Tu ce crezi? Poate Anglia să producă surpriza?
Southgate Kane

Lotul pregătit de Gareth Southgate pentru Campionatul Mondial

Lotul propus de Gareth Southgate pentru Campionatul Mondial este unul deopotrivă echilibrat și axat pe o defensive de fier. Tottenham Hotspur are cei mai mulți jucători implicați (5). Aceștia sunt: Harry Kane (căpitanul Angliei), Kieran Trippier și Danny Rose (fundași), Eric Dier și Dele Alli (mijlocași). Vicecampioana Manchester United vine cu patru jucători în Rusia, Phil Jones, Ashley Young (fundași), Jesse Lingard (mijlocaș) și vârful Marcus Rashford. Campioana Manchester City are tot patru nume pe listă, fundașii John Stones și Kyle Walker și mijlocașii Rahim Sterling și Fabien Delph. Liverpool, finalista UCL, îi are în lot pe fundașul lateral  Trent Alexander-Arnold, dar și pe mijlocașul Jordan Henderson. Arsenal îl are în lot pe vârful Danny Welbeck, în timp ce Chelsea îi propune pe mijlocașul Ruben Loftus-Cheek, dar și pe fundașul Gary Cahill. Leicester îi trimite la Campionatul Mondial pe atacantul Jamie Vardy, dar și pe fundașul Hary Maguire. Nu în ultimul rând, cealaltă echipă din orașul Beatles, Everton, îl oferă Angliei pe portarul titular Jordan Pickford.

Totuși, care sunt jucătorii cheie pentru Anglia la Campionatul Mondial din Rusia? Dacă ar fi să mă opresc doar asupra a trei nume, i-aș alege în mod sigur pe căpitanul Harry Kane, pe mijlocașul Dele Alli, dar și pe fundașul lui Manchester City, John Stones. Tu pe cine alegi? Îndrăznește să plasezi pariuri curajoase! Noi te susținem până la capăt!

,