CFR Cluj vs Dinamo Zagreb | UEFA Champions League | 26.08.20

CFR Cluj vs Dinamo Zagreb, UEFA Champions League, 2020

Va reuși CFR Cluj să repete parcursul din sezonul trecut din cupele europene?

Înainte de CFR Cluj vs Dinamo Zagreb, încă trăim cu emoțiile victoriilor de la Roma, Manchester sau a calificărilor din sezonul trecut contra celor de la  Maccabi sau Celtic. Pentru acest lucru este important să fim alături de ardeleni în meciul din această seară. CFR Cluj se află în fața primului test adevărat al noului sezon. În Gruia, elevii lui Dan Petrescu vor da piept cu Dinamo Zagreb, într-un meci ce se va disputa într-o singură manșă, astfel că va fi unul de totul sau nimic pentru ambele formații. Miza din partida CFR Cluj Dinamo Zagreb este una imensă: calificarea în turul al treilea al preliminariilor UEFA Champions League. Despre traseul posibil al lui CFR în preliminariile cupelor europene am scris recent.

CFR Cluj Dinamo Zagreb Champions League Motivarea Ponturilor

  • Cele două adversare au un start foarte bun de sezon, din punct de vedere al rezultatelor, obținând două victorii din tot atâtea meciuri.
  • Sezonul trecut, ambele formații s-au putut lăuda cu traseul din Cupele Europene. CFR s-a calificat dintr-o grupă dificilă în primăvara UEFA Europa League, în timp ce croații au participat în grupele UEFA Champions League.
  • În ultimii 10 ani, CFR a bifat 3 prezențe în grupele Cupelor Europene, în schimb, Dinamo Zagreb are 9 prezențe în 10 ani. Se anunță o partidă CFR Cluj vs Dinamo Zagreb încinsă și din acest punct de vedere!


Predicții CFR Cluj vs Dinamo Zagreb

Fortuna îți propune o cotă de 2.32 pentru o victorie a celor de la Dinamo Zagreb în 90 de minute.

1.73 pentru un meci închis, în care se vor marca sub 2,5 goluri la Fortuna

Betano îți aduce o cotă deosebit de interesantă, de 1.61, care, pentru a fi câștigătoare, în a doua repriză nu trebuie să se marcheze peste 1,5 goluri

CFR Dinamo Zagreb Situația Fotbaliștilor de la CFR Cluj

CFR Cluj are un absent de marcă pentru acest meci. Este vorba despre Bilel Omrani, care este indisponibil și pentru partida din această seară. O mare supriză este prezența lui Djokovic în lotul campioanei României, deoarece el, în urmă cu câteva zile, era dat ca transferat sigur la Istanbul BB de către presa din Turcia.

Prim 11 Posibil pentru CFR Cluj

Ne așteptăm ca Dan Petrescu să folosească cel mai bun prim 11 pe care îl va avea la dispoziție la ora meciului CFR Cluj vs Dinamo Zagreb:

Bălgrădean – Camora, Vinicius, Boli, Susic – Chipciu, Bordeianu, Djokovic – Deac, Pereira, Rondon.

Forma lui CFR Cluj

CFR Cluj trebuie să confirme performanțele din sezonul trecut. Atunci, ei au reușit să câștige titlul în România și să ajungă în primăvara UEFA Europa League.

În sezonul acesta, clujenii au pornit cu dreptul. Drumul CFR Cluj UEFA Champions League a trecut prin Malta, acolo unde au obținut o victorie cu scorul de 2-0, reușind astfel calificarea în acest tur. Marcatorii CFR-ului în meciul contra Florianei au fost Cestor și Golofca.

A urmat meciul contra celor de la Academica Clinceni din Liga 1. Și în acest meci, CFR a reușit să câștige cu scorul de 2-1, chiar dacă „feroviarii” nu au prestat un joc foarte bun. De altfel, echipele antrenate de Dan Petrescu au impresionat foarte rar la nivelul jocului, rezultatul fiind primordial.   

Înainte de CFR Cluj vs Dinamo Zagreb, tehnicianul gazdelor a declarat pentru Digisport: ,,Dacă spun că Dinamo Zagreb e o echipă mare, mi se va spune că exagerez, așa că aștept să spună altcineva aceste lucruri. Au jucători foarte buni, un buget mare, dar și presiunea e mare”. Față de sezonul trecut, CFR i-a pierdut pe Arlauskis și Țucudean, dar întotdeauna ,, Super Dan” a știut să gestioneze astfel de momente.

CFR Cluj Dinamo UCL Situația Fotbaliștilor de la Dinamo Zagreb

Zoran Mamic, tehnicianul croaților, nu va avea nici el jucători importanți care să lipsească pentru jocul CFR Cluj vs Dinamo Zagreb. Astfel, el își va putea alcătui primul 11 conform tacticii pe care o dorește pentru meciul din Gruia.

Prim 11 Posibil pentru Dinamo Zagreb

Cel mai probabil, campioana Croației va aborda jocul CFR Cluj vs Dinamo Zagreb cu următorul prim 11:

Livakovic – Stojanovic, Kevin Theophile- Catherine, Dilaver, Moubandje – Majer, Gojak, Ivanusec, Ademi – Petkovic, Orsic

Forma celor de la Dinamo Zagreb

Sezonul trecut, Dinamo Zagreb a câștigat fără niciun fel de probleme titlul în Croația. Diferența față de locul secund a fost de 15 puncte. În Europa au făcut o figură foarte frumoasă, participând în grupele UEFA Champions League, alături de Manchester City, Atalanta și Sakhtar Donetsk. Au realizat 5 puncte în acea grupă, în urma unei victorii în fața Atalantei și a două remize contra ucrainienilor.

În disputa CFR Cluj vs Dinamo Zagreb, croații vor alinia o echipă în care vor îmbina tinerețea cu experiența. Linia defensivă va fi una experimentată cu jucători ce au multe meciuri în CV în cupele europene. Linia ofensivă va fi alcătuită din jucători tineri care au o cotă foarte bună în acest moment. Ținând cont că în primele două runde din campionatul Croației au marcat 7 goluri, ne așteptăm ca și aici să vină cu un joc bazat pe ofensivă.

Meci CFR Cluj Dinamo Zagreb H2H (Meciuri Directe)

Cele două adversare din această seară nu s-au întâlnit niciodată într-un meci oficial. Singura întâlnire directă dintre cele două echipe a fost la un meci amical disputat în anul 2010, în care croații s-au impus cu scorul de 4-0.

Echipele românești au întâmpinat întotdeauna probleme atunci când au întâlnit-o pe Dinamo Zagreb în Cupele Europene. Din 6 încercări, o singură echipă din țara noastră a reușit să treacă de croați. Va putea și CFR să facă acest lucru în această seară?

Statistici interesante înainte de CFR Cluj Dinamo Zagreb

  • Valoarea echipei noastre, conform CFR Cluj transfermarkt, este de peste 23 de milioane de euro, în timp ce croații se pot lăuda cu o valoare de peste 80 de milioane de euro. Livakovic și Petkovic sunt cotați cât aproape întreaga noastră echipă
  • Steaua București este singura echipă ce a reușit să o elimine pe Dinamo Zagreb în cupele europene. Rând pe rând, Poli Timișoara, Petrolul Ploiești, Dinamo Pitești, ASA Târgu Mureș și Astra s-au declarat învinse.
  • Dinamo Zagreb este cea mai de success echipă din Croația, având 20 de titluri câștigate, în timp ce clujenii au câștigat titlul în Liga 1 de 6 ori

CFR Cluj Dinamo Zagreb Champions League Cote Oferite de Casele de Pariuri

Betano îți propune o cotă de 1.73 pentru o calificare a celor de la Dinamo Zagreb. Această cotă este foarte bună pentru a fi adăugată pe biletul zilei.

Cota de 1.91 pe care o găsești la Unibet pentru a avea un meci CFR Cluj vs Dinamo Zagreb în care cel puțin o echipă nu va marca, NG, trebuie luată în calcul.

Încercăm să beneficiem și de cota oferită de Betano, de 7.95, pentru ca rezultatul final al meciului să fie 0-1.

Stai aprope, zi de zi propunem ponturi interesante pe Beturi.ro.