Argentina Paraguay | Calificări Cupa Mondială | 13.11.2020

Argentina Paraguay , Calificari CM 2022

Argentina vs Paraguay –  În drumul spre Campionatul Mondial din 2022

Pe continentul sud-american, naționalele de fotbal se luptă pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2022. Argentina și Paraguay se vor întâlni în Buenos Aires, pe stadionul celor de la Boca Juniors. „Pumele” au maximum de puncte după primele două partide și vor încerca să bifeze a treia victorie consecutivă în preliminariile pentru Cupa Mondială. De partea cealaltă, Paraguay, care nu a mai pierdut în fața Argentinei din 2015, vrea să rămână neînvinsă și să acumuleze cât mai multe puncte, pentru a ajunge la viitorul turneu final.

Argentina – Paraguay se va disputa în noaptea de joi spre vineri, la ora 2.00 (ora României), pe „La Bombonera”, în etapa a III-a din preliminariile Cupei Mondiale 2022, zona America de Sud. 

Cupa Mondială 2022 Argentina Paraguay Motivarea Ponturilor

  • Argentina are patru victorii în ultimele cinci partide disputate și este neînvinsă de nouă meciuri.
  • Paraguay este neînvinsă în ultimele cinci meciuri. În trei dintre acestea nu a primit gol. 
  • În patru dintre ultimele cinci partide ale Paraguayului nu s-au marcat mai mult de două goluri.
  • Trei din ultimele întâlniri directe s-au încheiat cu mai puțin de trei goluri marcate.
  • Din 1921, Argentina a pierdut o singură dată pe teren propriu, contra Paraguayului. 
  • În ultimele patru din cinci partide jucate de Paraguay în deplasare s-a marcat maximum 1 gol!

Ponturi Fotbal Argentina Paraguay Program Calificări Cupa Mondială 2022

Ca în prima repriză dintre Argentina și Paraguay să se marcheze maximum un gol, Superbet oferă cota 1,43. 

Betano oferă o cotă de 1,90 ca în meciul dintre Argentina și Paraguay să nu se marcheze mai mult de două goluri (0-2). 

Unibet oferă o cotă de 2,18 ca Lionel Messi să marcheze și ca Argentina să câștige disputa cu Paraguay. 

Argetina este favorită în fața Paraguayului Cupa Mondială 2022

Toate calculele hârtiei o dau favorită pe gazda întâlnirii care se va consuma la noapte. De nouă partide „pumele” sunt neînvinse. Mai exact din 3 iulie 2019, când Argentina pierdea în fața marii rivale Brazilia, în semifinalele Copa America. Au urmat de atunci șase victorii și trei remize. Pe teren propriu, naționala lui Lionel Messi nu a mai pierdut din 16 iunie 2019, când era învinsă de Columbia cu 0-2. 

Până acum, în calificările pentru Cupa Mondială, Argentina a disputat două meciuri pe care le-a câștigat. A fost un 1-0 pe teren propriu cu Ecuador, respectiv un 2-1 în deplasarea dificilă, disputată la altitudine, în Bolivia. 

O altă statistică interesantă ne arată faptul că Argentina a pierdut o singură dată pe teren propriu contra Paraguayului, în aproape 100 de ani. Singura înfrângere a venit în 2016, atunci când paraguayenii se impuneau cu 0-1, iar Kun Aguero rata egalarea de la punctul cu var. 

Argentina s-a calificat la toate turneele finale din 1970 încoace, iar drumul către Cupa Mondială din 2022 pare ușor. Singura echipă care la prima vedere i-ar putea pune probleme este Brazilia. Dacă nu va pierde în fața Paraguayului, Argentina va ajunge la 10 meciuri consecutive fără înfrângere. 

Absenții Argentinei

Argentina nu se va putea baza pentru meciul cu Paraguay pe atacantul lui Juventus, Paulo Dybala, dar nici pe Sergio Aguero, care nu s-a recuperat după accidentare, dar nici pe Juan Foyth sau Marcos Acuna. Totuși, argentinienii nu duc lipsă de resurse și de jucători excepționali, în centrul atenției fiind, desigur, Lionel Messi. Starul argentinian vine după un sfârșit de săptămână în care a marcat două goluri, contra lui Betis Sevilla, în victoria Barcelonei cu 5-2. 

Echipa probabilă a Argentinei

Ținând cont și de absențele din lot, antrenorul Lionel Scaloni va începe cel mai probabil în formula 4-3-3, cu: Martinez – Montiel, Otamendi, Martinez Quarta, Tagliafico – Paredes, De Paul, Palacios – Messi. Lautaro Martinez, Ocampos.

Paraguay nu a mai pierdut cu Argentina din 2015

Din 2010 nu a mai reușit Paraguay să se califice la un Campionat Mondial. A treia oară speră să fie cu noroc, mai ales că startul campaniei este unul bun, iar ultimele rezultate dau speranțe acestora. 

Paraguay a început campania de calificare la Campionatul Mondial din 2022 cu un rezultat de egalitate, 2-2, în fața lui Peru, pe teren propriu. A urmat o victorie, în urmă cu aproximativ o lună, obținută în deplasarea din Venezuela, scor 1-0. Astfel că după primele două etape paraguayenii sunt neînvinși și au un total de 4 puncte, fiind pe poziția a patra, la egalitate de puncte cu Columbia. Loc care-i califică la CM 2022, ce se va disputa în Qatar. Doar Brazilia și Argentina au maximum de puncte și stau mai bine în clasament. În aceeași notă mai menționăm cu Paraguay nu a mai pierdut în ultimele cinci jocuri. Iar în trei dintre ele nici măcar nu a primit gol. 

În ciuda acestor aspecte oaspeții au doar o șansă din opt să câștige în deplasarea din Argentina, iar un egal este cotat la 5 de casele de pariuri. 

Pentru duelul cu Argentina, Paraguay nu va putea conta pe goalkeeper-ul Roberto Fernandez. Cel mai probabil, între buturi va fi titularizat Anthony Silva. 

Echipa probabilă a paraguayenilor, în deplasarea din Argentina

Paraguayul obișnuiteșe să joace tot în formula 4-3-3: Silva – Espinola, Gomez, Alonso, Arzamendia – Gimenez, R. Rojas, Villasanti – A. Romero, Lezcano, Almiron. 

Calificări Cupa Mondială 2022 Argentina Paraguay Meciuri Directe (H2H)

Cele două echipe s-au întâlnit, de-a lungul istoriei, de 103 ori. Argentina are 54 de victorii, 33 de meciuri s-au încheiat la egalitate iar Paraguay a câștigat doar de 16 ori. Și, atenție, în cele 32 de meciuri care au avut loc în Argentina, din 1921 până acum, Paraguay a câștigat o singură dată. Se întâmpla în 2016, tot în calificările pentru Campionatul Mondial. În ciuda victoriei, Paraguay rata pentru a doua oară consecutiv șansa de a ajunge la turneul final. 

Însă istoria recentă a meciurilor directe dă speranțe paraguayenilor. Argentina a câștigat ultima dată în 1 iulie 2015, un zdrobitor 6-1. Au urmat alte trei meciuri, două încheiate la egalitate, respectiv victoria din 2016 a Paraguayului. Bilanțul din ultimele cinci meciuri este de o victorie de fiecare parte și trei remize.

Conmebol Argentina Paraguay, cotele caselor de pariuri

PsFX, adică la pauză sau la finalul meciului dintre Argentina și Paraguay să fie egal, la o cotă de 2,06, din partea Fortuna.

1&0-2 goluri, adică Argentina să câștige iar în meci să nu se marcheze mai mult de două goluri, la o cotă de 2,82 oferită de Superbet.

Acestea au fost informațiile și ponturile oferite de echipa BETuri pentru partida dintre Argentina și Paraguay, din calificările pentru Campionatul Mondial 2022, care se va disputa în Qatar. 

Pariați în siguranță, cu echipa BETuri. În vremuri pandemice, cel mai recomandat este să faceți pariurile în mediul online.

Autor: DAN OANCIA