
Universitatea Craiova l-a transferat pe mijlocașul Samuel Teles de la Oțelul
Universitatea Craiova a anunțat oficial transferul mijlocașului Samuel Teles de la Oțelul Galați.
Universitatea Craiova a dat startul campaniei de transferuri din SuperLiga. Oltenii au făcut prima mutare importantă pentru sezonul viitor și au adus un jucător de la marea revelație din partea secundă a sezonului.
Samuel Teles a semnat cu Universitatea Craiova
Clubul din Bănie a anunțat prin intermediul canalelor oficiale că a ajuns la un acord cu mijlocașul Oțelului, Samuel Teles.
Samuel Teles a semnat cu Universitatea Craiova o înțelegere valabilă timp de 2 sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. Acesta va ajunge pe Ion Oblemenco începând cu data de 1 iulie, din postura de jucător liber de contract.
Fotbalistul portughez a bifat 39 de apariții pentru Oțelul în actuala stagiune, în toate competițiile. A reușit să-și treacă în cont 4 goluri. 3 dintre aceste reușite au venit în play-out, unde Oțelul a câștigat 6 din cele 9 partide disputate.
Cine este Samuel Teles, primul transfer făcut de Universitatea Craiova pentru sezonul viitor
Samuel Teles are 28 de ani și a ajuns la Oțelul în iulie 2023, când a semnat liber de contract după despărțirea de Feirense.
Până să ajungă în SuperLiga, Teles nu mai evoluase niciodată în cariera lui în străinătate. A jucat pentru mai multe formații din eșaloanele inferioare din Portugalia.
Cel mai important nume din CV-ul lui Samuel Teles este Sporting Braga, echipă pentru care a evoluat la nivel de U19.
- 500.000 de euro este cota lui Samuel Teles, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
Unde va juca Samuel Teles la Universitatea Craiova?
Portughezul este un jucător versatil. Poate evolua atât pe postul de mijlocaș „box to box”, dar și în fața apărării. La Universitatea Craiova, Samuel Teles va concura pentru un post de titular cu japonezul Takuto Oshima, georgianul Anzor Mekvabishvili și românul Vladimir Screciu.
Mirel Rădoi obișnuiește să folosească doi închizători în fața apărării, astfel că e posibil să-l vedem pe Teles în tandem cu unul dintre numele menționate mai sus.
Aducerea lui Teles se poate dovedi o mișcare inspirată, dacă portughezul va reuși să dea randamentul dorit. Oltenii speră să dea lovitura cu Teles cum a făcut-o FCSB prin aducerea lui Juri Cisotti, un alt fost mijlocaș al Oțelului. Italianul s-a transformat în piesă de bază în angrenajul campioanei României și i-a făcut pe suporteri să uite de accidentarea lui Darius Olaru.
Concluzii
Samuel Teles este primul transfer oficializat de Universitatea Craiova pentru stagiunea următoare. Și Mihnea Rădulescu e așteptat în Bănie, însă mutarea sa nu a fost încă confirmată. De asemenea, oltenii s-au înțeles și cu David Matei, mijlocașul de doar 18 ani care a impresionat în tricoul Stelei, în Liga 2.
Craiova va face cu siguranță și alte mutări, mai ales că oltenii nu vor să mai rateze titlul. În actuala stagiune, formația lui Mirel Rădoi nu a reușit să țină pasul cu FCSB în meciurile decisive din play-off.
Dacă ți-a plăcut acest articol, aruncă un ochi și peste alte materiale interesante despre fotbalul românesc de pe site-ul nostru: finale memorabile din istoria Cupei României, români care au antrenat echipe naționale din străinătate sau analiza adversarelor României la EURO U19.
Vezi și retrospectiva carierei lui Cristi Săpunaru, legenda Rapidului care se retrage din activitate. Ianis Hagi pleacă de la Rangers după 5 ani.
Dacă îți plac pariurile sportive, rămâi alături de echipa BETuri și mizează pe cele mai spectaculoase campionate ale lumii. Nu uita că avem cele mai bune ponturi bune pentru tine, la rubrici precum Biletul Zilei sau Cota 2. Spor(t) în toate!