
Mihnea Rădulescu va semna cu Universitatea Craiova
Mihnea Rădulescu, unul dintre cei mai promițători jucători din campionatul intern, va semna cu Universitatea Craiova.
Mihnea Rădulescu a impresionat în această stagiune în tricoul celor de la Petrolul. Fotbalistul de 19 ani a reușit sa-și treacă în cont 5 goluri și 2 assist-uri în 37 de partide disputate pentru „găzari”, în toate competițiile.
Mihnea Rădulescu, la Universitatea Craiova
Rădulescu a intrat pe radarul mai multor formații importante din campionatul intern. Cel mai vehiculat nume cu privire la un posibil transfer a fost Dinamo, dar acesta nu va ajunge în Ștefan cel Mare în cele din urmă.
Conform publicației Fanatik, echipa care a reușit să pună mâna pe serviciile lui Mihnea Rădulescu este Universitatea Craiova.
Sursa citată anunță că oltenii le vor plăti 200.000 de euro celor de la Petrolul pentru a-l transfera pe Mihnea Rădulescu.
Aceeași sursă notează că Rădulescu va semna un contract valabil patru ani cu Universitatea Craiova, cu o opțiune de prelungire pe încă un an. Petrolul va păstra și 15% dintr-un viitor transfer al fotbalistului de 19 ani.
Mihnea Rădulescu, o opțiune pentru regula U21
Născut pe 17 septembrie 2005, Mihnea Rădulescu este unul dintre cei mai valoroși tineri jucători din campionatul intern.
Începând cu stagiunea următoare, doar fotbaliștii născuți după 1 ianuarie 2004 vor mai fi eligibili pentru regula U21. Rădulescu va fi, probabil, opțiunea numărul 1 a Universității Craiova la acest capitol.
Mihnea Rădulescu are șanse mari să fie convocat de Daniel Pancu la Campionatul European U21 de peste o lună. România a fost repartizată într-o grupă cu Italia, Spania și Slovacia.
Lista preliminară a stranierilor convocați pentru EURO U21
Vineri, 16 mai, Daniel Pancu a anunțat lista preliminară a stranierilor pe care îi ia în calcul pentru Campionatul European de Tineret:
- Rareș Ilie (Catanzaro / Italia)
- Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru)
- Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite)
- Matteo Duțu (AC Milan / Italia)
- Vlad Rafailă (US Lecce / Italia)
- Ümit Akdağ (Toulouse FC / Franța)
- Rareș Burnete (US Lecce / Italia)
- Răzvan Sava (Udinese / Italia)
- Tony Strata (AC Ajaccio / Franța)
Componența grupelor
GRUPA A: Slovacia, Spania, Italia, ROMÂNIA
GRUPA B: Cehia, Anglia, Germania, Slovenia
GRUPA C: Portugalia, Franța, Polonia, Georgia
GRUPA D: Finlanda, Țările de Jos, Ucraina, Danemarca
România a obținut calificarea la acest turneu după o campanie solidă în Grupa E de calificare, încheind pe primul loc cu 7 victorii, 1 egal și 2 înfrângeri, marcând 23 de goluri și primind 10.
Mihnea Rădulescu a jucat în ultimele meciuri din preliminariile pentru turneul final. A bifat 21 de minute în victoria cu 6-2 din Muntenegru şi 14 minute în succesul cu Elveţia, scor 3-1.
Programul meciurilor României la EURO U21:
- 11 iunie 2025: România vs. Italia
- 14 iunie 2025: România vs. Spania
- 17 iunie 2025: România vs. Slovacia
Toate meciurile din Grupa A se vor desfășura pe Stadionul Național din Bratislava și pe Stadionul Anton Malatinský din Trnava.
Concluzii
Dacă ți-a plăcut acest articol, aruncă un ochi și peste alte articole interesante din lumea sportului pe care le-am pregătit pentru tine: Istvan Kovacs, arbitrul finalei UCL, finale memorabile din istoria Cupei României, portret Cristina Neagu, români care au antrenat echipe naționale din străinătate sau istoria finalei CEE din 1986, Steaua – Barcelona, dar și finala din 1994, Milan – Barcelona. Igli Tare va fi noul director sportiv al lui AC Milan.
Pentru cele mai bune ponturi din fotbalul românesc și internațional, rămâi alături de echipa BETuri.ro și pariază responsabil și calculat. Spor(t) în toate!