Finala Champions League – Profil Luis Enrique

Despre antrenorul care duce o echipă în finala Champions League nu se poate spune ca a avut noroc, a fost o întămplare sau a beneficiat de conjuncturi favorabile. Mai ales când vine vorba despre cineva care ‘’recidivează’’  și care a obținut performanțe remarcabile si din postura de jucător. Acesta este Luis Enrique.

Luis Enrique, de la Gijon, la Barcelona și în naționala Spaniei

Povestea de viață, dar și cea fotbalistică a lui Luis Enrique Martinez Garcia a început în orașul cu cea mai mare populație din regiunea Asturia. La Gijon a făcut primii pași în fotbal. Între 11 și 21 de ani a evoluat pentru Sporting de la juniori și până la echipa mare. Cel poreclit Lucho a atras repede atenția echipelor de top din Spania, iar timp de 13 ani a jucat la cel mai înalt nivel posibil în fotbalul iberic, pentru granzii Real Madrid și Barcelona.

Ca jucător, a câștigat tot pe plan intern, dar și două cupe europene și un titlu olimpic

Recunoscut pentru versatilitatea sa ,Luis Enrique era capabil să joace pe orice poziție de la mijloc în sus. Mai mult, singurele posturi în care nu a evoluat în cariera sa au fost cele de portar și fundaș central. La nivel intern a câștigat tot ce se putea. 

Cu Real Madrid a luat titlul, Cupa și Supercupa Spaniei. Din postura de jucător al Barcelonei și-a trecut în cont două titluri, tot atâtea Cupe și o Supercupă a Spaniei. Tot în tricoul catalanilor a triumfat în Cupa Cupelor și Supercupa Europei. La națională a bifat 62 de meciuri și a marcat 12 goluri, iar în 1992 a devenit campion olimpic cu reprezentativa iberică.

După ce a agățat ghetele în cui, Luis Enrique a trecut la surf și maraton

Cariera de jucător s-a oprit în 2004, după ce cu doi ani în urmă a spus adio naționalei. Retragerea nu a fost urmată imediat de o carieră în antrenorat. O perioadă, Luis Enrique s-a mutat în Australia și s-a apucat de surf. 

Și nu doar atât. În 2005 a participat la maratonul de la New York. Un an mai târziu a luat startul în aceeași probă la Amsterdam, iar în 2007 la Florența. A decis apoi să-și testeze limitele la Marathon de Sable (un ultramaraton de șapte zile în care a avut de parcurs 257 de kilometri).

Barcelona B, Roma și Celta, primele provocări pentru antrenorul Enrique

Chemarea fotbalului a fost însă puternică. Iar drumul în antrenorat a pornit de jos, cu echipa secundă a Barcelonei. ‘’M-am întors acasă. Am terminat cariera de jucător aici și tot aici mi-am dorit să debutez ca tehnician’’, spunea Enrique în 2008. După trei ani urma ‘’provocarea’’ Serie A și AS Roma. Nu a fost o experiență reușită. Capitolinii au fost eliminați din Europa League de Slovan Bratislava, iar Enrique a stârnit rumoare când a decis să îl inlocuiască pe legendarul Totti cu Stefano Okaka. Relația rece cu liderul vestiarului, dar și ratarea unui loc european la finalul sezonului au dus la despărțirea de Roma după doar un an.

Revenirea în Spania a coincis cu un sezon la Vigo, pe banca Celtei. A terminat la jumătatea clasamentului, dar a reușit să o învingă pe Real Madrid în meciul care a echivalat cu ratarea titlului de către galactici. Care a mers la Barcelona. Tot acolo avea să ajungă și Luis Enrique.

Anii glorioși pe banca Barcelonei și flexibilitatea sistemului de joc

Adept al fotbalului incisiv, direct, bazat pe posesie și tranziție rapidă din apărare în atac, Enrique s-a adaptat foarte repede în postura de tehnician la echipa la care a cunoscut cele mai mari satisfacții ca jucător. Statistic, în primii doi ani pe banca grupării de pe Camp Nou a fost peste Guardiola. Echipa a marcat mai mult și a fost mai solidă în defensivă, a avut un procentaj mai bun la numărul de victorii, în timp ce la trofee câștigate a fost egalitate. 

Tot în primii doi ani de mandat, Luis Enrique a folosit sistemul 4-3-3. În ultimul sezon la Barca, a trecut la un 3-4-3 pe fază ofensivă, care se transforma în 4-4-2 când echipa se apăra. În acest modul a reușit cea mai importantă remontada din istoria Ligii Campionilor. Ironia sorții, chiar în fața echipei pe care o pregătește acum, 0-4 și 6-1 cu PSG.

Ca și la Roma, a avut un conflict cu un star, de data aceasta Messi. Însă, uterior argentinianul l-a descris drept unul dintre cei doi cei mai buni tehnicieni cu care a lucrat, celălalt fiind Guardiola. În cei trei ani ca antrenor al catalanilor, Enrique a adunat două titluri, trei Cupe și o Supercupă a Spaniei. Iar pe plan internațional mult râvnitul trofeu UCL, Supercupa Europei și CM al cluburilor.

Mandatul lui Luis Enrique la reprezentativa Spaniei

După trei ani colosali ca antrenor al catalanilor, a venit provocarea numită naționala Spaniei. Un ciclu de patru ani, cu câteva luni de pauză din cauza unei tragedii în familie. Enrique i-a reproșat interimarului Roberto Moreno lipsa de loialitate, susținând ca vrut să-i ia locul, iar apoi a declansat o polemică uriașă după ce nu a selecționat vreun jucător de la Real Madrid pentru Euro 2020. A dus totuși echipa până în semifinale, eliminată de Italia la penalty-uri. La CM 2022, ibericii au pierdut tot la lovituri de departajare, în optimi cu Maroc. Enrique a dus naționala și în finala Nations League, în 2021.

Povestea pariziană și șansa unui trofeu istoric

În 2023, provocarea s-a numit PSG. În Capitala Franței a găsit o ‘’rană deschisă’’. De la preluarea clubului în 2011, Al-Khelaifi a stabilit o hegemonie în plan intern, dar i-a fost interzis trofeul UCL. PSG începea să se despartă de vedetele de sute de milioane de euro, iar Luis Enrique era soluția potrivită. Un manager proactiv, capabil să strunească o echipă tânără (în privința vârstei sau expunerii la un nou proiect) și să o facă să adere la filosofia lui.

Primul an a fost de vis, cu tripla campionat, Cupă și Supercupa Franței. În Champions League, drumul parizienilor a fost oprit în semifinale de Dortmund. Actualul sezon a fost la fel de prolific pe plan intern, iar parcursul european a fost dus la un nivel superior. PSG merge pentru ultimul act, cu Inter, în Germania, pe terenul lui Bayern, echipa care i-a refuzat trofeul în 2020, la singura finală jucată de parizieni.

Pentru PSG și pentru Xana

Pe 31 mai, Luis Enrique poate scrie istorie pentru PSG, dacă va aduce în premieră ‘’urecheata’’ în vitrina clubului. Însă, există și o miză emoțională. Acum zece ani, Enrique cucerea singurul său trofeu UCL de până acum ca antrenor. Ca și de aceată dată, finala s-a jucat în Germania. Iar Barca triumfa în fața lui Juventus.

La final, o imagine cât o mie de cuvinte. Enrique așeza pe trofeu (ca o prințesă pe un tron), o fetiță care purta tricoul lui Xavi. Era Xana, fiica lui Enrique, în vârstă de cinci ani. Care avea să urce la Ceruri patru ani mai târziu, după o luptă cu o boală incurabilă. ‘’Xana trebuie să rămână printre noi, este steaua care luminează familia. Trofeul UCL, dacă va fi să îl ridic încă o dată, am să îl simt mai greu, de parcă o fetiță s-ar fi așezat pe el’’. Familia și fotbalul, pilonii existenței omului și antrenorului Luis Enrique, se vor reuni sâmbătă pe Allianz Arena.

Pe site-ul nostru ai și preview-urile pentru ATP Roland Garros 2025 și WTA Roland Garros 2025. Vezi și analiza pentru finala Champions League: PSG – Inter! Nu rata profilul pregătit pentru Simone Inzaghi.