Profil adversar: Universitatea Craiova – FC Ararat-Armenia, în Europa League
FC Ararat-Armenia este adversarul celor de la Univesitatea Craiova în play-off-ul Europa League. Formația lui Filipe Coelho îi va întâlni pe armeni pe 20 și 27 august. Iată tot ce trebuie să știi despre clubul din capitala Armeniei înaintea dublei-manșe.
Cine este FC Ararat‑Armenia?
FC Ararat‑Armenia este un club de fotbal din capitala armenă, Erevan, înființat relativ recent, în anul 2017. Deși numele poate sugera o legătură istorică cu vechea FC Ararat Yerevan (fondată în 1935), FC Ararat‑Armenia este o entitate complet separată, fără continuitate directă cu formația respectivă.
Din momentul fundației, clubul a reușit să atragă atenția prin investiții strategice și ambiții înalte. Datorită acestor eforturi, Ararat‑Armenia a avut o ascensiune rapid și a devenit o formație importantă în prima ligă din Armenia.
Palmares și performanțe
Chiar dacă există de puțin peste șapte ani, FC Ararat‑Armenia s-a impus repede la nivel intern:
- Campionatul Armeniei – campioană de trei ori (2025/2026, 2018–19, 2019–20) și locul 2 în ediția 2022–23.
- Cupa Armeniei – trofeu câștigat în sezonul 2023–24; finalistă în 2019–20 și 2024–25.
- Supercupa Armeniei – de două ori câștigătoare, în 2019 și 2024; finalistă în 2020 și 2025.
În sezonul recent încheiat, FC-Ararat Armenia a terminat pe primul loc în campionatul Armeniei, la 4 puncte în fața fostei campioane FC Noah, respectiv la 5 puncte față de Pyunik. A disputat și semifinala Cupei Armeniei, pe care a pierdut-o însă tot în fața lui FC Noah, 1-0 la genral.
Chiar și așa, rezultatele rapide prezintă o ascensiune constantă și profesionistă, consolidând clubul în vârful fotbalului armean.
FC Ararat‑Armenia în Europa
În scurtul său parcurs european, FC Ararat‑Armenia a reușit să ajungă de câteva ori aproape de grupele competițiilor continentale, dar fără a reuși calificarea în fazele principale. În sezonul 2019–2020, armenii au fost eliminați în primul tur preliminar al Champions League de AIK Stockholm (scor general 2‑4), dar au continuat parcursul în Europa League. Acolo, au ajuns până în play-off, unde au fost eliminați dramatic de Dudelange, după 3‑3 la general și 5‑7 la loviturile de departajare.
Un an mai târziu, în sezonul 2020–2021, Ararat‑Armenia a ratat din nou calificarea în grupe, de această dată în fața celor de la Steaua Roșie Belgrad, care s-au impus cu 2‑1 în play-off.
În Conference League, formația din Erevan nu a reușit să depășească rundele preliminare în niciunul dintre sezoanele în care a participat. În ediția 2022–2023, a fost eliminată de estonienii de la Paide Linnameeskond, în 2023–2024 a pierdut în fața lui Aris Salonic, iar în sezonul 2024–2025, a cedat în fața echipei maghiare Puskás Akadémia. Iar în ultimul sezon, a trecut de U Cluj (2-1 la general), dar a cedat în fața celor de la Sparta Praga (2-6 la general).
Acum, Ararat Armenia are locul asigurat în grupa Conference League, după ce a trecut în Champions League de Riga (4-3 la general) și Shamrock Rovers (3-2), pentru a ceda la mare luptă în fața campioanei Sloveniei, Cejle (2-3).
Lot FC Ararat-Armenia
Lotul celor de la FC Aratat-Armenia valorează în total 8,31 milioane de euro. Prin comparație, fotbaliștii lui Universitatea Craiova sunt cotați la 36,35 milioane de euro!
Cel mai valoros fotbalist al amenilor este portarul italiano-brazilian Joao Bravim, cotat la 800.000 de euro. El este urmat în top de fundașul central portughez Bruno Wilson, cu o cotă de piață pe Transfermarkt de 600.000 de euro și de mijlocașul columbian Balanta jr., cotat la 500.000.
Pe ce stadion joacă FC Ararat‑Armenia
FC Ararat‑Armenia își dispută meciurile de acasă pe „Football Academy Stadium”. Arena este una extrem de mică, de numai 1428 de locuri. De aceea, în Europa, Ararat-Armenia joacă pe stadionul național, de puțin peste 14.000 de locuri.
Concluzii
Universitatea Craiova este favorită pe hârtie în duelul cu FC Ararat-Armenia, însă oltenii trebuie să abordeze dubla manșă cu maximă seriozitate și concentrare. De multe ori, calculele nu se potrivesc cu realitate din teren.
Te invităm să arunci un ochi și peste alte articole interesante de pe site-ul nostru. Vezi ce transferuri s-au făcut în Liga 1 în această vară. Dar și care au fost cele mai spectaculoase finale de la US Open.
Iar dacă ești pasionat de pariuri sportive, nu uita că avem zilnic analize și ponturi de calitate pe site-ul nostru. Nu uita însă să pariezi responsabil. Spor(t) în toate!






