
Turul Italiei – Preview | Ponturi Pariuri Il Giro 2022
Fanii ciclismului se vor delecta pe parcursul lunii mai cu Turul Italiei, primul Mare Tur al sezonului 2022. Competiția este considerată una premium în lumea sportului. Așa că te invităm să afli cele mai bune cote înainte de Il Giro 2022, care va începe peste doar câteva zile.
Multe staruri ale ciclismului se vor alinia la startul Il Giro 2022. Cursa va pleca în acest an din Ungaria, țara noastră vecină. Un Mare Tur propune nu mai puțin de 21 de etape, iar primele trei se vor desfășura în Budapesta și alte două orașe vecine. Din runda a patra, Turul Italiei se va întoarce în „Cizmă” pentru o etapă brutală cu final pe Etna.
Traseul Il Giro 2022 propune multe etape pentru cățărători, două etape de contratimp individual și alte runde pentru sprinteri sau puncheuri (sprinteri mai puternici). Cine transmite Turul Italiei? Competiția va avea loc în perioada 6-29 mai 2022 și va fi transmisă în România pe postul Eurosport 1.
Urmărește site-ul nostru, dar și pe Telegram sau pagina de Facebook Beturi pentru cele mai bune pronosticuri din lumea sportului!
Il Giro 2022 – Motivarea ponturilor
- În absența slovenilor Pogacar și Roglic, dar și a lui Egan Bernal, deținătorul trofeului, marele favorit al competiției va fi Richard Carapaz. Ecuadorianul de la Ineos-Grenadiers va avea alături de el o echipă puternică, care îl va ajuta în etapele montane. Carapaz a mai câștigat o dată Turul Italiei, în 2019.
- Simon Yates, rutier la BikeExchange, a impresionat mereu în Il Giro și a fost aproape să câștige competiția în 2018. Atunci pierdea tricoul roz în favoarea lui Chris Froome cu câteva runde înainte de final. Acum, britanicul este văzut cu șanse mari la câștigarea Turului Italiei.
- UAE Team Emirates îl propune ca lider în Il Giro 2022 pe Joao Almeida. Portughezul poate termina pe podium pentru prima dată în carieră într-un Mare Tur.
- Cele două probe de contratimp îl avantajează pe Tom Dumoulin. Dar olandezul nu a arătat o formă prea bună în acest sezon. Câștigătorul Turul Italiei din 2017 nu a obținut niciun succes în 2022.
- De urmărit în Turul Italiei va fi și Romain Bardet, francezul reușind să câștige, recent, Turul Alpilor (cursă pregătitoare pentru Giro).
Ponturi Turul Italiei 2022
- Richard Carapaz va câștiga clasamentul general din Il Giro 2022 – Cotă 2.25 la 888Sport.
- Simon Yates va termina pe podium Il Giro 2022 – Yates termină pe podium (1-3) – Cotă 1.85 la Unibet Pariuri Sportive.
Il Giro 2022 – Preview traseu
Turul Italiei 2022 va începe în acest sezon din Ungaria. Țara vecină va găzdui primele trei etape, una dintre ele cu final la Visegard fiind dedicată puncheurilor. Runda a doua va fi, de fapt, un contratimp individual prin Budapesta, iar a treia etapă se va încheia la Balantonfured și va aduce prima oportunitate pentru sprinterii puri.
Rutierii din Il Giro 2022 vor reveni în Italia odată cu etapa a 4-a, care va avea final pe muntele Etna. Prima săptămâna îi va purta pe rutieri în Sicilia și în sudul „Cizmei”. Cea mai importantă etapă este cea de-a noua, cu final pe Blockhaus. Este vorba despre o cățărare de 13.7 km cu o pantă medie de 8,5%. Acolo se va da prima bătălie adevărată pentru clasamentul general.
Săptămâna a doua din Turul Italiei va continua cu o trecere prin centrul țării. Apoi cicliștii vor ajunge în Piemont în al treilea weekend al cursei. O rundă cheie va fi a 15-a, care se va termina la Cogne pe o cățărare lungă de 22.1 km cu o pantă medie de 4.1%.
A treia săptămâna va decide purtătorul tricoului roz (tricoul care îl răsplătește pe câștigătorul de la general) de la final. Cățărătorii vor fi delectați cu finișuri în cățărare la Aprica (etapa a 16-a), Santuario di Castelmente (etapa a 19-a) și Passo Fedaia (etapa a 20-a). Il Giro 2022 se va încheia cu un al doilea contratimp individual. Acesta va avea loc în Verona și va măsura 17.1 km.
Il Giro 2022 – Favoriții la câștigarea cursei
Așa cum menționam și în motivarea ponturilor, Richard Carapaz este principalul favorit la câștigarea Il Giro 2022. Sportivul din Ecuador, campion olimpic la Jocurile Olimpice de la Tokyo, este cel mai redutabil cățărător dintre cei prezenți la start.
Carapaz a mai câștigat Turul Italiei în 2019, dar atunci nu se afla printre favoriți. Acum, el va avea o presiune în plus, mai ales că în primele luni ale anului nu a bifat decât un loc doi la general în Turul Cataloniei. În rest, Carapaz a câștigat medalia de aur în proba de contratimp de la campionatele naționale ale Ecuadorului.
Principalul adversar din Il Giro 2022 pentru Carapaz va fi Simon Yates. Britanicul de la BikeExchange, formație australiană, are conturi neîncheiate cu Turul Italiei. Este o competiție care a fost aproape să o câștige în 2018, dar a fost învins în cele din urmă de Chris Froome. Yates a progresat enorm la contratimp în ultimii doi ani. Yates a rulat cel mai bine anul acesta în Paris-Nice, unde a terminat pe doi la general, în spatele lui Primoz Roglic.
Al treilea pretendent la tricoul roz ar putea fi Mikel Landa. Rutierul iberic de la Bahrain-Victorious încă nu a câștigat un Mare Tur în carieră. Dar acum pare să își fi dozat energia doar pe câștigarea Turului Italiei 2022. Landa a bifat cel mai bun rezultat din această primăvară în Tirreno-Adriatico, unde a terminat pe poziția a treia.
Potențiale surprize în Turul Italiei
UAE Team Emirates, una dintre cele mai bogate echipe din ciclism, îl propune în Il Giro pe Joao Almeida. Acesta a terminat pe poziția a patra ediția din 2020, iar acum speră la măcar un podium. Almeida va avea susținerea echipei și are o ușoară presiune pe umeri, fiindcă patronii arabi își propun să câștige toate marile competiții din ciclism.
De urmărit în Turul Italiei 2022 vor mai fi și Tom Dumoulin sau Romain Bardet. Olandezul Dumoulin s-a mai impus în Il Giro în 2017, dar este departe de forma care l-a consacrat. Acesta s-a și retras o perioadă din ciclism în 2021, iar acum are ca obiectiv clasarea între primii cinci. Bardet, în schimb, a câștigat, recent, Turul Alpilor și pare pregătit să înfrunte marile cățărări cu mai multă încredere și, de ce nu, să dea marea lovitură la final – câștigarea turului.
Pronosticuri Turul Italiei
- Mikel Landa încheie și el pe podium Il Giro 2022 – Landa termină pe podium (1-3) – Cotă 2.75 la Unibet Pariuri Sportive.
Concluzii
Il Giro 2022 aduce pentru fanii ciclismului una dintre cele mai fascinante competiții dintr-un sezon. Cursa va aduce la start mulți favoriți de calibru și ne așteptăm la spectacol garantat.
Desigur, pe parcursul unui tur de trei săptămâni pot apărea și accidentări, dar sperăm ca rutierii să nu aibă parte de ghinioane. Carapaz pare favorit la câștigarea cursei, dar bătălia pentru tricoul roz va fi decisă, cel mai probabil, chiar la contratimpul de la Verona, din ultima zi.
Vezi în această săptămână, ponturi bune și pentru meciuri de fotbal sau tenis, precum AS Roma – Leicester, Rangers – Leipzig, Răducanu – Kalinina sau Halep – Jabeur. Spor(t) în toate!