REMEMBER | Victoriile cu Lazio, Rennes și Celtic – Parcurs european CFR Cluj 2019/2020
Stagiunea 2019-2020 a fost una dintre cele mai bune pentru CFR Cluj din ultimul deceniu. Formația antrenată la acea vreme de Dan Petrescu reușea să câștige al treilea titlu consecutiv în Liga 1, însă avea de asemenea și un parcurs impresionant în cupele europene. Iată mai jos povestea acelui sezon!
Parcurs excelent în preliminarii
CFR Cluj, din postura de campioană a României, a început sezonul 2019-2020 în turul 1 preliminar din UEFA Champions League. Primul adversar al feroviarilor a fost Astana, campioana din Kazahstan. Deși echipa noastră a pierdut cu 0-1 manșa tur, oamenii lui Petrescu au întors scorul în Gruia și s-au impus cu 3-1 la retur. Billel Omrani a semnat un hat-trick de senzație, făcând unul dintre cele mai bune meciuri ale sale în tricoul CFR-ului.
În turul al doilea, CFR Cluj a dat peste Maccabi Tel Aviv. De această dată, prima manșă s-a disputat pe teren propriu. A fost un duel care a reprezentat perfect stilul de joc al feroviarilor din acea perioadă. Oamenii lui Petrescu au marcat repede, prin același Omrani, în minutul 22, iar apoi s-au închis perfect și au securizat victoria. Returul a creat mai multe emoții, dar CFR a reușit până la urmă să obțină calificarea după un spectaculos 2-2. Rondon și Culio reușeau să marcheze pentru echipa noastră.
Începe distracția cu un bonus de bun venit sport pe care nu vrei să-l ratezi! Încarcă-ți soldul cu valoarea minimă de 100 RON și îndeplinește cerințele de pariere. Spor(t) în toate!
Dubla cu Celtic
În turul al treilea, misiunea CFR-ului era infinit mai complicată. Adversara care o aștepta pe echipa lui Petrescu era multipla campioană a Scoției, Celtic. Scoțienii erau net favoriți și așteptau o calificare ușoară în fața ardelenilor. Dar clujenii le-au dat planurile peste cap.
Manșa tur din Gruia s-a terminat nedecisă. A fost 1-1, după golurile lui Mario Rondon și James Forrest. Astfel, CFR mergea pe Celtic Park obligată să înscrie, asta pentru că regula golurilor în deplasare încă era în picioare. UEFA a scos-o abia doi ani mai târziu.
Așadar, pe 13 august 2019, CFR Cluj venea la Glasgow hotărâtă să producă o mare surpriză. Și nu doar că a reușit acest lucru, dar a făcut-o în stil mare. Scoțienii au condus de două ori, cu 2-1 și 3-2, însă oamenii lui Petrescu s-au ținut tare. Reușitele lui Omrani din minutele 74 și 80 au forțat-o pe Celtic să se arunce în atac pentru a căuta golul victoriei. În minutul 90+7, pe contraatac, Țucudean a făcut 4-3 cu o scăriță spectaculoasă, aducând calificarea pentru CFR Cluj.
Grupă infernală în Europa League
După ce a eliminat-o pe Celtic, CFR Cluj s-a duelat în play-off-ul pentru grupele Champions League cu Slavia Praga. Cehii au fost prea puternici pentru campioana României și au câștigat ambele partide cu 1-0. CFR a mers însă în Europa League, unde a fost repartizată într-o grupă infernală, cu Rennes, Lazio și din nou Celtic.
Și de această dată, CFR Cluj era considerată outsideră. Doar că clujenii erau din nou hotărâți să dea peste cap toate calculele hârtiei. Ardelenii au încheiat grupa cu 12 puncte, record pentru o echipă românească în Europa League, și s-au calificat în primăvara europeană.
Rennes, Lazio și Celtic, răpuse în Gruia
Campania din Europa League a început cu un duel pe teren propriu cu italienii de la Lazio. Echipa capitolină a venit la Cluj-Napoca cu toate vedetele: Acerbi, Milinkovic-Savic, Lucas Leiva sau Joaqin Correa. Și totul părea că se va îndrepta spre o victorie facilă pentru oaspeți atunci când Bastos a deschis scorul în minutul 25.
CFR, așa cum dovedise și în dubla cu Celtic, nu era o echipă care să cedeze ușor. Deac a egalat de pauză dintr-un penalty. Apoi, în partea secundă, Omrani și-a continuat campania europeană spectaculoasă cu o lovitură de cap perfectă, în minutul 75, care i-a adus victoria CFR-ului.
A urmat o altă deplasare în Scoția, tot pe Celtic Park, unde CFR a fost învinsă de această dată, 0-2. Ulterior, elevii lui Petrescu au mers în Bretania, pe Roazhzon Park, unde o aștepta Rennes. Dintre jucătorii care au făcut parte din primul 11 al francezilor la acel duel îi enumerăm pe Eduard Mendy, Eduardo Camavinga sau Raphinha. Astăzi, toți au statutul de superstaruri ale fotbalului. Partida a fost una nebună de-a dreptul. Mendy și Camavinga au fost eliminați. Mbaye Niang a ratat un penalty. Unicul gol a fost înscris de Ciprian Deac, din lovitură liberă, în minutul 9.
La returul din Gruia, partida n-a mai avut aceeași desfășurare nebună. CFR Cluj s-a ținut tare și a dat lovitura pe final, în minutul 87, prin Mario Rondon. Acesta a înscris cu capul după un corner executat de Ciprian Deac. Astfel, CFR-ul a luat o opțiune serioasă la calificare.
După un 0-1 pe Olimpico în fața lui Lazio, CFR Cluj a obținut biletele pentru primăvara europeană în stil mare. A învins-o fără drept de apel pe Celtic, 2-0, terminând grupa pe locul al doilea, chiar în spatele scoțienilor. Golurile echipei lui Petrescu au fost semnate de Burcă și Djokovic. CFR Cluj termina cu 12 puncte, record pentru o echipă românească în Europa League, și mergea în fazele eliminatorii.
Dubla dramatică cu Sevilla, viitoarea campioană
În faza 32-imilor, CFR Cluj a dat peste Sevilla. Echipa andaluză, având statutul de specialistă a competiției, pornea ca favorită clară. Evident, spaniolii au venit în Gruia cu toate vedetele din lot: Diego Carlos, Jules Kounde, Jesus Navas, Lucas Ocampos, Suso sau Youssef En-Nesyri.
A fost 0-0 la pauză, după o repriză echilibrată. Evoluția bună din primele 45 de minute le-a dat speranțe oamenilor lui Petrescu pentru partea secundă. Iar această încredere s-a văzut în evoluția echipei. Deac a transformat un penalty în minutul 59. CFR nu doar că prelua conducerea, dar dădea senzația că poate să mai înscrie, că poate să obțină un nou succes mare. Totuși, n-a fost să fie. Oaspeții au egalat pe final, prin En-Nesyri, care a salvat-o pe Sevilla de la un eșec rușinos.
Returul din Spania a fost la fel de echilibrat. Spre surprinderea tuturor specialiștilor, campioana României a jucat de la egal la egal cu Sevilla, ba chiar a fost mai bună pe alocuri. Iar CFR a crezut că a dat lovitura în minutul 87, însă VAR-ul le-a spulberat visele clujenilor.
Păun a avut un șut de la distanță scăpat în poartă de portarul Bounou. Oamenii de pe banca CFR-ului au avut o explozie de bucurie. Tabela a arătat 0-1. La acest scor, echipa noastră era în optimi. Însă toată euforia s-a evaporat imediat. Lacina Traore a preluat mingea cu mâna înainte să-i paseze lui Păun, iar reușita a fost anulată din camera VAR. S-a terminat 0-0, iar Sevilla s-a calificat datorită golului marcat în deplasare de En-Nesyri.
Începe distracția cu un bonus de bun venit sport pe care nu vrei să-l ratezi! Încarcă-ți soldul cu valoarea minimă de 100 RON și îndeplinește cerințele de pariere. Spor(t) în toate!
Ce a însemnat parcursul european al CFR-ului?
După ce a eliminat-o pe CFR Cluj, Sevilla a ajuns până în finală, unde a învins-o pe Inter Milano. Andaluzii puteau însă să fie eliminați de multă vreme, de CFR Cluj, dar au fost salvați doar de golul lui En-Nesyri din Gruia.
Pentru CFR Cluj, parcursul european din stagiunea 2019/2020 a fost unul fabulos. Echipa a ajuns în play-off-ul Champions League și a făcut record de puncte în Europa League. Pe lângă rezultate, cel mai entuziasmant aspect legat de acea echipă era capacitatea de a fi competitivă. Înainte de orice duel, indiferent de adversar, CFR Cluj dădea senzația că își poate măsura forțele cu aproape oricine.
Au durat ani buni până vreo altă echipă românească a reușit să aibă un parcurs similar. Performanța CFR-ului poate fi comparată poate doar cu ce a reușit FCSB în stagiunea 2024/2025, când a ajuns până în optimile Europa League, unde a fost eliminată de Lyon. Totuși, într-un fotbal românesc sărac în performanțe europene, CFR Cluj și Dan Petrescu au reușit să țină drapelul sus pentru țara noastră.
Concluzii – Parcurs CFR Cluj Europa League 2019/2020
Dacă ți-a plăcut acest material, te invităm să arunci un ochi și peste alte articole intresante de pe site-ul nostru despre istoria lui CFR Cluj. Vezi portretul lui Ricardo Cadu, căpitanul legendar al CFR-ului, dar și al lui Dan Petrescu, cel mai de succes antrenor al formației feroviare. Retrăiește și povestea primului titlu din istoria lui CFR Cluj. De asemenea, avem și o listă cu statistici și recorduri ale clubului din Gruia. Spor(t) în toate!






