Noul format Europa League - Cum se schimbă competiția?
noul format europa league explicat

Noul format Europa League – Ce se schimbă, ce se păstrează?

Autor: Andrei Serban
Ultimul update pe: octombrie 3, 2024
Rate this post

Noul format Europa League, o ediție plină de spectacol și meciuri tari în a doua competiție valorică inter-cluburi la nivel european. Odată cu modificarea structurii competiționale, Europa League capătă o nouă formă. Pe același model ca Champions League și Conference League.

În rândurile ce urmează vedem împreună care este forma pe care Europa League o va avea în sezonul 2024/2025. Un model revoluționar folosit în premieră pentru cele mai tari competiții din fotbalul mare! Să începem!

Noul format Europa League explicat

Grupe Europa League – Care este noul format Europa League?

Matematic, se impun câteva schimbări clare la nivelul formatului nou de Europa League. Prima modificare: numărul echipelor participantelor se schimbă. De la 32 de echipe, UEL ediția 24/25 aliniază la start 36 de cluburi (1 grupă-mamut de 36 de echipe împărțită în 4 zone cheie). Ca să înțelegem mai bine mecanismele noului format de Europa League vom folosi următorii termeni:

  • 4 categorii de valoare – urne valorice (pe modelul urnelor folosite și în trecut la alcătuirea grupelor).
  • 4 zone de clasament –  intervale cheie din grupele de Champions League, Europa League și Conference League.

Ce rămâne neschimbat în noul format UEL ? Clasificarea echipelor pe bază de coeficient + performanțe, exact ca în sezonul precedent. 

Manchester United, Roma, Porto sau Ajax Amsterdam vor fi în continuare tratate ca piese grele ale competiției. Din cele 36 de echipe participante, fiecare categorie de valoare (urnă valorică) va include câte 9 echipe. Și, totuși… cum funcționează noul format Europa League?

Data provided by Scoreaxis

Schimbările din formatul UEL – Noul format Europa League explicat

Odată cu startul noului sezon, trebuie să știi că celebrele grupe vor deveni istorie. Va exista un singur clasament Europa League, o grupă mare (cu toate echipele). Nu mai sunt cele opt grupe a câte patru echipe, așa cum eram obișnuiți să vedem în edițiile trecute. Marea noutate a ediției următoare din UEL este această „grupă-campionat” din noul format Europa League.

  • În noul format din Europa League vor fi 36 de echipe (în loc de 32). 
  • Cum se vor disputa meciurile? Fiecare formație va juca opt partide (în loc de șase, cum era până acum). Patru confruntări vor fi pe teren propriu și patru în deplasare. 

Noul format Europa League – Cum se joacă fosta Cupa UEFA în noua formulă?

Fiecare echipă va înfrunta în meciuri Europa League câte două adversare din fiecare urnă valorică. În total vor fi opt adversari diferiți. Astfel, se renunță la meciurile clasice. Este vorba despre forma tur-retur, formă cu care eram obișnuiți.

Primele opt clasate în mega-grupă se vor califica direct în optimi. Formațiile de pe locurile 9-24 merg în etapa de playoff. Miza: prezența în faza optimilor. Formațiile clasate pe locurile 25-36 sunt eliminate.

Din play-off se califică cele mai bune opt formații. Acestea se vor „împerechea” cu primele opt din „grupa-campionat” pentru super meciuri Europa League. De aici, chiar și în noul format UEL, lucrurile rămân cam la fel – sferturi, semifinale și, desigur, marea finală.

O altă noutate: calendarul partidelor conform noul format Champions League. În total sunt opt etape, așa că „grupa-campionat” se va juca până spre finalul lunii ianuarie, nu în decembrie. Ultima fază din League Stage va fi pe 30 ianuarie 2025, într-o seară de joi.

Alte date cheie:

  • Knockout Playoff Europa League: 13 și 20 Februarie 2025
  • Optimile de finală: 6 & 13 martie 2025
  • Sferturile de finală Europa League: 10 & 17 aprilie 2025
  • Semifinale: 1 & 8 mai 2025
  • Finala: 21 mai 2025

Concluzii – Format nou Europa League

Noul format Europa League – mai multe meciuri, mai mult spectacol. Fie că ești fan Manchester United, Roma, Tottenham sau Bilbao, BETuri are pentru tine programul complet din Europa League.

Aruncă o privire pe articolele speciale – Trageri la sorți UCL și Noul Format Champions League – unde poți vedea care sunt adversarii echipei tale favorite + modificările competiționale. Vezi și program meciuri FCSB Europa League sau bilete FCSB Europa League. Dar citește pe site și preview Liga Campionilor la handbal feminin. Vizionare plăcută și mult succes!