mouratoglou

Mouratoglou, omul de care Halep are nevoie – Editorial BETuri.ro

Autor: Cristi Geiger
Ultimul update pe: aprilie 11, 2022
5/5 - (2 votes)

Simona Halep a făcut una dintre cele mai bune mutări din carieră prin angajarea lui Patrick Mouratoglou, cel puțin din punct de vedere al imaginii. Românca s-a zbătut în ultimul an între Top 10 și Top 20, fără să câștige un titlu cu adevărat important.

În timpul Indian Wells, Halep s-a decis să-l contacteze pe Patrick Mouratoglou pentru o colaborare full time. Francezul a refuzat inițial oferta, dar după ce a discutat cu Serena Williams și-a schimbat decizia.

Halep – Mouratoglou, o colaborare potrivită

Cel puțin din exterior, colaborarea Halep – Mouratoglou pare că va fi una reușită. Francezul este exigent, iar românca este o sportivă care dă totul pe teren și la antrenamente. Halep și Mouratoglou și-au unit forțele cel puțin până la Wimbledon, atunci când în circuit revine Serena Williams, jucătoare pe care o antrena până în acum.

Nu știm dacă Patrick Mouratoglou este cel mai bun antrenor din circuitul WTA în acest moment. Dar rămâne un nume de top. Francezul are o academie de top la Nice și le-a fost alături unor jucători precum Marcos Baghdatis, Anastasia Pavlyuchenkova, Stefanos Tsitsipas sau Coco Gauff în ultimii ani.

Mouratoglou, schimbarea de care avea nevoie Halep

Marele vis pentru Simona Halep rămâne o medalie de aur la Jocurile Olimpice. Românca are o ultimă șansă în 2024, la Paris. Totuși, până atunci fostul lider mondial mai vrea un titlu de Grand Slam, dar acest lucru pare imposibil fără o schimbare vizibilă în joc.

Halep trebuie să devină mult mai agresivă pentru a putea face față unor jucătoare precum Kontaveit, Osaka sau Anisimova. Jocul de tenis s-a schimbat tot mai mult, iar Simona are un dezavantaj enorm în acest moment. Românca este printre cele mici jucătoare din punct de vedere al staturii în TOP 20 și pare că va avea o misiune complicată în următorii ani.

Din circuit au dispărut sportive precum Sara Errani, care se impuneau doar datorită deplasării pe teren și a unui joc strategic excelent. Tenisul a devenit un joc în care forța dictează, iar la acest capitol nu a excelat niciodată Halep.

Cât de tare poate să aplaude Mouratoglou?

Patrick Mouratoglou va sta în loja Simonei Halep la turneul WTA de la Madrid. Simona ne-a obișnuit în ultimii ani cu reacții mai puțin controlate la adresa antrenorilor săi. Românca a țipat la antrenori în multe meciuri, pentru simplul fapt că nu o încurajau suficient de tare.

Rămâne de văzut în perioada următoare cât de tare poate să aplaude Mouratoglou în momentele dificile ale Simonei. Românca și-a luat de multe ori energia de care avea nevoie din încurajările echipei și a fanilor.

WTA Madrid va fi un prim turneu pentru duo-ul Halep – Mouratoglou, o competiție la care vom vedea cât de mult va conta din punct de vedere psihic prezența antrenorului francez.

Roland Garros, primul mare obiectiv

Sezonul 2022 a fost unul cu multe necunoscute pentru româncă. Halep a jucat bine în Australia și la Indian Wells, dar nu a legat niciodată două turnee consecutive la un nivel ridicat în calendar WTA 2022. Accidentările au rămas marea problemă pentru Simona și în acest an.

În acest moment, Halep are probleme musculare și este posibil să nu fie la capacitate maximă în sezonul de zgură. Totuși, Simona trebuie să demonstreze până la Wimbledon că merită să lucreze cu Mouratoglou și vice-versa.

Până la Roland Garros, Simona își va încorda mușchii la Madrid și Roma. Vorbim despre două turnee pe zgură la care a reușit performanțe excelente de-a lungul anilor. Să sperăm că fostul lider mondial nu va avea probleme medicale și va putea juca tenis la cel mai înalt nivel.

Să nu uităm că sub bagheta lui Mouratoglou, Serena Williams a câștigat o mulțime de titluri de Grand Slam după 30 de ani, inclusiv Australian Open la 35 de ani. Să fie o colaborare cu spor(t)!

Nu uita că ai și alte materiale interesante în secțiunea de sport. Poți afla mai multe despre sportul numit bandy. Sau poți citi profilul unor jucători de legendă precum George Best. Plus avancronica pentru CM Snooker 2022. Nu mai spunem de pronosticuri sportive de top!

[my_react_plugin]