
Kurt Zouma a semnat cu CFR Cluj | OFICIAL
CFR Cluj a anunțat în mod oficial venirea lui Kurt Zouma. Fostul câștigător al Ligii Campionilor a semnat cu vicecampioana României un contract pe două sezoane.
Kurt Zouma este cel mai important nume ajuns în Superliga României în ultimii ani. Transferul său este o adevărată lovitură de imagine dată de CFR Cluj.
Anunțul CFR-ului după transferul lui Kurt Zouma
„România, faceți cunoștință cu Kurt Zouma! CFR-iști, vă anunțăm cu entuziasm că, începând de astăzi, Kurt Zouma este noul jucător al echipei noastre! Îi urăm bun venit în familia CFR și cât mai multe reușite în tricoul echipei noastre„, este anunțul postat de CFR Cluj după venirea lui Zouma.
Francezul a semnat un contract valabil pe următorii doi ani, cu o opțiune de prelungire pe încă doi.
Cotat la 10 milioane de euro, Zouma a ocupat imediat locul 1 în topul celor mai valoroși jucători din Superliga.
Cine este Kurt Zouma
Fundașul central francez, în vârstă de 30 de ani, are 151 de apariții în tricoul lui Chelsea și 103 partide pentru West Ham.
În 2021, Zouma a cucerit UEFA Champions League alături de Chelsea. În acea stagiune, a fost integralist în cinci din cele 13 partide disputate de londonezi în drumul spre trofeu.
În ultimul sezon a evoluat în prima ligă din Arabia Saudită, pentru Al-Orobah.
Crescut de St-Etienne, acesta a fost cumpărat de Chelsea când avea doar 17 ani, în 2014, pentru 15 milioane de euro. S-a aflat sub contract cu londonezii timp de 7 ani, perioadă în care a fost împrumutat în două rânduri, la Everton și Stoke City.
Kur Zouma, câștigător de Champions League și Conference League
În 2021, după ce a câștigat UCL, Chelsea l-a vândut la West Ham în schimbul sumei de 35 de milioane de euro. A evoluat 3 ani și jumătate pentru „ciocănari”, reușind să câștige Conference League în 2023.
Kurt Zouma are 11 prezențe și la naționala mare a Franței, ultima în noiembrie 2021.
Concluzii
Transferul lui Kurt Zouma reprezintă cu siguranță o lovitură de imagine pentru fotbalul românesc, nu doar pentru CFR Cluj. Sperăm ca acesta să ajute echipe din Gruia și venirea sa să atragă și mai multe nume importante în România.
Te invităm să arunci un ochi și peste alte articole interesante din lumea sportului. Vezi cine transmite Cipru – România, care sunt cele mai scumpe mutări din perioada de transferuri de vară 2025, care sunt cele mai bune cluburi de fotbal din lume, dar și o analiză despre noul Liverpool. Vezi și când joacă echipele românești în cupele europene: program FCSB Europa League și program Universitatea Craiova Conference League. Rămâi la curent și cu toate transferurile din Liga 1 care s-au făcut până acum. Nu în ultimul rând, vezi cine este Alanyaspor, noua echipă a lui Ianis Hagi. Spor(t) în toate!