Ciprian Deac

Ciprian Deac – Motorul din umbră al CFR-ului

Autor: Alex Ivan
Ultimul update pe: noiembrie 14, 2025
Rate this post

Există fotbaliști care nu caută lumina reflectoarelor, dar fără de care scena ar rămâne goală. Ciprian Deac este unul dintre aceștia. Într-o lume grăbită, în care performanța se măsoară în like-uri și impresii pe social media, mijlocașul CFR-ului a ales să vorbească prin fapte. Iată povestea eternului decar din Gruia.

Transferul ratat la U Cluj și venirea la CFR a lui Ciprian Deac

Puțini își mai amintesc începuturile carierei lui Ciprian Deac, la Gloria Bistrița și, ulterior, la Unirea Deja. Era un tânăr subțire, cu privirea încăpățânată și pași ezitanți. Dar încă de atunci, în ochii lui se citea altceva. Avea o ambiție liniștită, acea dorință de a se depăși în fiecare zi.

Puțină lume știe însă că Ciprian Deac putea să ajungă la marea rivală a feroviarilor, U Cluj. În vara lui 2004, puștiul care avea atunci doar 18 ani a susținut probe la U Cluj și a fost luat într-un cantonament în Ungaria. Conducerea Universității nu a fost însă de acord să plătească suma de 50.000 de euro cerută de Unirea Dej pentru transferul său. Astfel, Deac s-a întors la Dej petrecând doar două luni în curtea „șepcilor roșii”.  

După un retur excelent în sezonul 2004-2005 pentru Unirea Dej, Deac a fost cumpărat de CFR Cluj. Însă, până să ajungă la cele peste 500 de meciuri în tricoul ardelenilor, acesta a trebuit să lupte mult pentru locul său de titular în echipă.

500 RON FreeBet

Începe distracția cu un bonus de bun venit sport pe care nu vrei să-l ratezi! Încarcă-ți soldul cu valoarea minimă de 100 RON și îndeplinește cerințele de pariere. Spor(t) în toate!

Un an fără meciuri, debutul în Liga 1 și împrumutul la Oțelul

Primul sezon în vișiniu a fost unul al răbdării. Sau, mai corect, al frustrării: zero minute jucate în 2005-2006. Un an în care alții ar fi renunțat, dar nu și Deac.

Sezonul următor a adus și debutul în Liga 1, într-o victorie clară cu Unirea Urziceni, scor 4-0. Mijlocașul blond a strâns 11 partide, iar clubul a încheiat sezonul pe locul 3, un rezultat istoric pentru CFR.

2007-2008 a venit cu un nou pas înainte. Deac a prins 10 meciuri în tur, dar în iarnă clubul l-a trimis la Oțelul Galați. Mutarea s-a dovedit inspirată: 15 partide, două goluri și evoluții care au atras priviri din străinătate, dar și de la naționala lui Victor Pițurcă. A prins lotul lărgit pentru EURO 2008, dar nu a mai fost păstrat pentru turneu.

Primele titluri cu CFR Cluj și debutul în Champions League

Întors la Cluj pentru finalul sezonului, Deac a prins din plin momentul care a schimbat istoria clubului: primul titlu din istoria CFR-ului și prima cupă a României.

În 2008-2009, a rămas în lot, deși primele luni l-au găsit mai mult rezervă. A fost momentul în care a stat în cumpănă: rămâne sau pleacă? Cum a demonstrat și până atunci, mijlocașul nu s-a dat bătut și a continuat să lupte pentru locul său. Așa s-a transformat dintr-un fotbalist utilizat sporadic în piesă de bază.

A urmat sezonul în care CFR a cucerit campionatul, cupa și supercupa – tripla internă. Anul următor avea să aducă cea mai importantă schimbare din cariera sa de până atunci. 

Transferul la Schalke

La 27 august 2010, Ciprian Deac a devenit jucătorul lui Schalke 04, unul dintre cele mai importante cluburi din Bundesliga. A fost mutarea care l-a scos din anonimatul intern și l-a aruncat în fotbalul mare, într-un vestiar cu Raul, Huntelaar sau Neuer.

Transferul la Schalke părea începutul unei povești europene. N-a fost. A fost, mai degrabă, o lecție. O experiență dură, dar necesară, care l-a întărit. A bifat doar 5 apariții pentru club, iar șederea sa în Germania a durat doar un an. Ciprian Deac este însă mândru de perioada în care a îmbrăcat tricoul nemților. Iar cea mai importantă bornă a aventurii sale a fost câștigarea Cupei Germaniei, un trofeu cu care puțini jucători români se laudă în CV.

Chiar dacă nu a fost titular, experiența de la Schalke l-a întărit, l-a maturizat și l-a pregătit pentru ceea ce avea să urmeze: unul dintre cele mai spectaculoase comeback-uri din fotbalul românesc.

Ciprian Deac, din nou la CFR Cluj, de această dată în insolvență

În 2013, Deac a revenit la CFR într-un moment în care clubul trecea printr-o perioadă de tranziție. Echipa se confrunta și cu probleme financiare, iar acestea au condus chiar la procedura de insolvență doi ani mai târziu. Proiectul care cucerise România avea acum nevoie nu doar de jucători, ci de lideri.

Trei sezoane, Deac a fost unul dintre oamenii care au tras echipa după el, într-o perioadă în care CFR se lupta nu pentru titlu, ci pentru supraviețuire. A jucat cu aceeași seriozitate, indiferent de context, și asta l-a făcut indispensabil.

La finalul celor trei ani, a urmat un nou periplu extern, în Kazahstan, la Aktobe și Tobol. Dar nimic nu putea să-l țină departe de Cluj.

Al treilea „descălecat” în Gruia, cel mai de succes

Ianuarie 2017. Deac se întoarce din nou la CFR. Mulți se gândeau că va fi o revenire scurtă, la final de carieră. Dar a fost exact invers.

Au urmat ani de dominație în Liga 1, ani în care CFR a câștigat titlu după titlu, iar Deac a devenit motorul din umbră al unei echipe care a redefinit performanța în fotbalul românesc. În total, în perioada de glorie 2018-2022, Deac și CFR au câștigat 5 campionate, o cupă și două supercupe.

Specialist în faze fixe, disciplinat ca un metronom, lider tăcut, dar absolut esențial. Și în Europa, Deac a fost adesea cel mai bun om al CFR-ului, indiferent de adversar. Penalty-ul transformat cu Lazio. Golul din lovitură liberă cu Rennes. Toate acestea l-au transfromat într-un idol inconstestabil.

Ce înseamnă Ciprian Deac pentru CFR Cluj?

Pentru unii jucători, fotbalul e o profesie. Pentru Deac, CFR e acasă. E clubul care l-a crescut de la 19 ani, l-a format, l-a pierdut, l-a regăsit și l-a transformat în simbol. A fost acolo la început, în anii romantici. A fost acolo în insolvență, în anii grei. A fost acolo la renaștere, în anii gloriei. Puțini pot spune asta. Iar dintre aceștia, nimeni n-a avut impactul lui.

Deac nu e genul de jucător care îți ia ochii. Nu are spectaculozitatea unui dribleur sud-american, nici nonșalanța unui număr zece de școală veche. Are însă altceva. O rigoare aproape nemțească și o disciplină care l-ar face mândru pe orice antrenor.

De fiecare dată când intră pe teren, știi exact la ce te poți aștepta. Travaliu, pase decisive, mingi recuperate, goluri din lovituri libere. Nu e întâmplător că, ani la rând, cifrele lui au rămas printre cele mai bune din Liga 1.

Concluzii

Povestea lui Ciprian Deac e una dintre cele mai frumoase din fotbalul românesc modern. De la un transfer ratat la U Cluj la o carieră legată pe viață de CFR, de la divizia C la Champions League, de la anonimat la statutul de simbol.

A fost crescut, ignorat, împrumutat, reinventat, exportat, întors și, într-un final, așezat acolo unde îi era locul: în centrul unui proiect care a schimbat fața fotbalului din România. Într-o lume în care fotbaliștii își schimbă echipele cu ușurință, Deac a rămas constantul CFR-ului. Și poate că asta e cea mai mare victorie a lui. Nu numărul de goluri sau de trofee contează, ci faptul că, în Gruia, numele lui nu va fi niciodată doar trecut. Va fi identitate.

Dacă ți-a plăcut acest material, te invităm să arunci un ochi și peste alte articole intresante de pe site-ul nostru despre istoria lui CFR Cluj. Vezi portretul lui Ricardo Cadu, căpitanul legendar al CFR-ului, dar și al lui Dan Petrescu, cel mai de succes antrenor al formației feroviare. Retrăiește și povestea primului titlu din istoria lui CFR Cluj, dar și parcursul european al CFR-ului din sezonul 2019-2020. De asemenea, avem și o listă cu statistici și recorduri ale clubului din Gruia, dar și lista cu golgheterii all-time ai CFR-ului. Spor(t) în toate!

500 RON FreeBet

Începe distracția cu un bonus de bun venit sport pe care nu vrei să-l ratezi! Încarcă-ți soldul cu valoarea minimă de 100 RON și îndeplinește cerințele de pariere. Spor(t) în toate!

Scor: 9.8
Profită acum!
Scor: 9.5
Profită acum!
Scor: 9.6
Profită acum!
Scor: 9.4
Profită acum!
Scor: 9.5
Profită acum!