Andrei Cordea, performerul etapei a doua + Echipa rundei
Dacă un dinamovist, Deian Sorescu, a fost protagonistul primei etape din noul sezon de Liga 1, a venit acum rândul unui jucător de la FCSB să culeagă laurii. După ce a rezolvat meciul cu Șahtior Karagandy, Andrei Cordea a „recidivat” și în campionat, reușind un gol, dar și o pasă decisivă în meciul cu Universitatea Craiova (4-1). Haide să vedem mai multe despre „eroul” rundei a doua, dar și cum arată echipa etapei în viziunea echipei BETuri.ro!
Andrei Cordea, un transfer surpriză la FCSB
Nu puțini au fost cei care s-au mirat de transferul lui Andrei Cordea la FCSB. Și poate pe bune dreptate. Jucătorul ofensiv de 22 ani nu impresionase în vreun fel nici pentru FC Hermannstadt, nici pentru Academica Clinceni. Poate în primul rând polivalența a fost factorul decisiv pentru această mutare a lui Cordea la FCSB, la un nivel mult mai înalt cu cel cu care el fusese obișnuit până acum. Și iată că începuturile sale în roșu și albastru nu arată rău deloc.
Cordea a decis meciul cu Karagandy și a fost neobosit și în cel cu Universitatea Craiova. Iar faptul că poate juca la fel de bine atât în atac, cât și la mijloc și chiar și ca apărător, i-ar putea asigura un loc în primul 11 de acum.
Adus mai degrabă la număr de Hermannstadt
Poate că totuși Andrei Cordea este genul acela de fotbalist care explodează ca joc după 20 ani. Format de renumita școală de fotbal Ardealul, el a trecut și prin fotbalul italian, fiind transferat de tânăr la Novara. Acolo nu a apucat să joace la nivel de seniori prea mult, dar asta l-a ajutat la CV. Hermannstadt l-a luat probabil mai mult ca ajutor pentru regula U21, dar întoarcerea sa în Liga 1 a însemnat momentul revirimentului pentru o carieră care putea aluneca serios prin subsorile fotbalului italian. Cordea nu ar fi fost primul să pățească acest lucru.
În 14 meciuri la Hermannstadt, Cordea a prins 741 de minute în Liga 1, dar tocmai faptul că a jucat puțin nu i-a permis să se remarce. Poate doar o pasă decisivă și un cartonaș roșu ca lucruri remarcabile.
Andrei Cordea și oportunitatea numită Clinceni
Și dacă la FC Hermannstadt, Andrei Cordea nu a primit neapărat foarte multe șanse, în schimb transferul la Clinceni i-a adus un nou plus în carieră. Chiar dacă în anumite meciuri a jucat și ca fundaș stânga, Cordea s-a făcut remarcat la Academica, echipă alături de care a mers în playoff. Probabil, cum spuneam mai sus, că polivalența sa a contat mult în alegerea patronului de la FCSB de a aduce un tânăr altfel promițător, dar nu care să fi rupt norii până atunci. Plus, deisgur, pretențiile financiare reduse ale acestuia.
Pentru Academica Clinceni, Andrei Cordea a apărut în 23 de meciuri în Liga 1. A strâns astfel 1783 de minute, dar și două goluri și două pase decisive. Un progres remarcabil, așadar.
Andrei Cordea și restul de remarcați – Echipa etapei a doua – BETuri.ro – Fotbal Liga 1
E o etapă în care am ales să dăm credit mai ales tinerilor. Asta și pentru că au fost mulți dintre ei care s-au remarcat. Chiar și dacă echipa lor a pierdut, cum e cazul dinamoviștilor Mihai Eșanu și Deniz Giafer. Cei doi au limitat proporițiile scorului în meciul din Bănie. Eșanu a avut câteva intervenții magistrale, în vremce ce tânărul Giafer a avut o evoluție matură, greșind foarte puțin în rolul de fundaș central. Cu atât mai mult cu cât a aflat în ultimele minute de la încălzire că va fi titular înt-un meci atât de greu.
Ilie și Petrila, decisivi pentru echipele feroviare
Rareș Ilie și Claudiu Petrila sunt alți doi tineri care s-au făcut remarcați. Rapidistul a contribuit decisiv la ambele goluri ale echipei sale, iar „ceferistul” a înscris din nou pentru echipa sa. Olimpiu Moruțan, încă o tănără speranță pentru fotbalul românesc, a înscris golul etapei, cu o torpilă trimisă în plasa lui Pigliacelli. De Andrei Cordea am vorbit și mai sus. Dar poate de argentinianul Bauza nu se cunoșteau foarte multe înainte de etapa a doua. Adus de la Csikzereda, el a fost cel mai bun jucător de la FCU Craiova în victoria cu Dinamo. Pasa sa cu exteriorul a amintit de Ricardo Quaresma, dar și elementele sud-americane care lipseau de multe vreme în Liga 1.
Cine nu are bătrâni pierde puncte
Totuși, nu a fost numai despre tineri în această etapă. Avem și trei veterani în echipa rundei. Dragoș Grigore a deschis drumul pentru Rapid către o nouă victorie. Iar Iasmin Latovlevici și-a amintit cum se marchează tocmai când CFR Cluj avea mai mare nevoie. În fine, Alexandru Țigănașu a „arat” flancul său și a pasat decisiv pentru victoria Botoșaniului. Cei trei și-au demonstrat așadar experiența, dar și abilitățile încă „valide” pentru prima divizie și promit că se vor mai întoarce în echipa etapei și pe viitor.
Ultimul, dar nu cel din urmă din echipa etapei este croatul Filip Dangubic. Cu cifre bune în Slovenia, el și-a deschis contul de goluri și la UTA cu o execuție spectaculoasă, dar și decisivă în meciul cu FC Argeș. Pare deja un transfer reușit făcut de Bătrâna Doamnă.
Concluzii
E îmbucurător să vedem tineri fotbaliști români remarcându-se în Liga 1. Poate este un semn bun pentru viitor. Contează, desigur, și jucătorii cu experiență, pentru că aceia își pot aduce din plin contribuția, mai ales la echipele nou-promovate. Sau la cele care joacă cu presiune meci de meci, precum e CFR Cluj. Sperăm că ți-a plăcut profilul făcut de noi pentru Andrei Cordea. Dar și cum arată echipa etapei. Vom încerca etapă de etapă să te ținem la curent cu remarcații rundei. Totul pentru ca tu să fii informat și inspirat.
În secțiunea noastră dedicată de știri din sport, dar și în cadrul BETuri Show, podcastul nostru săptămânal de sport, vom încerca mereu să te surprindem plăcut, prin obiectivitate și un atfel de mod de a privi fotbalul, dar și sportul în general.
Iar la secțiunea de ponturi pariuri găsești mereu pronosticuri inspirate pentru fotbalul românesc. Spor(t) în toate îți dorim!