Rapid Chiajna | Liga 2 | 02.10.20

Rapid Chiajna, Liga 2, 2020

Rapid Concordia Chiajna – Cum vor reacționa cele două după înfrângerile dureroase din etapa precedentă?

Rapid Chiajna este cel mai tare meci al etapei a-6-a din liga secundă. Ambele formații vin după primele înfrângeri ale sezonului și este de văzut cum vor reacționa. Intuiția noastră este că vom vedea un meci spectaculos. Să sperăm că vom fi la fel de inspirați în alegerea cotelor precum la alte meciuri de Liga 2 pe care le-am analizat recent, FCU Craiova – CSM Slatina și U Cluj – Unirea Slobozia. Iată avancronica și cotele găsite de noi pentru tine!

Motivarea Ponturilor

  • Linia de mijloc a Rapidului pare superioară celei a trupei ilfovene, iar aici ar putea fi cheia meciului de vineri.
  • Pe de altă parte, atacul celor de la Chiajna arată mult mai bine, cel puțin din punct de vedere al componenței și experienței.
  • Ar putea fi și un duel al portarilor. Foarte probabil, ambii portari din etapa trecută vor fi trecuți pe bancă și am putea avea o confruntare de la distanță între Alexandru Tătaru pe de-o parte și Cezar Lungu, pe cealaltă.
  • Vremea ar putea afecta jocul celor două echipe. Dacă va ploua, teoeretic echipa mai combinativă, Rapid, ar fi în dezavantaj.

Ponturi Liga 2 Rapid Chiajna

Greu de crezut că nu vom vedea goluri de ambele părți, la cum se prezintă cele două apărări, dar și portarii. Ai o cotă de 1.87 pentru opțiunea Ambele Marchează, la Betano

Pentru extra siguranță pe biletul zilei, poți opta și pentru varianta Peste 1,5 goluri în meci, la o cotă decentă, de 1.40, tot de la Betano

Rapid joacă mai bine în prima repriză, îar în acest sens ai putea încerca un PSF1 (Pauză sau Final 1), din oferta Superbet. Ai o cotă de 1.88 pentru asta. Ai avea nevoie doar ca giuleștenii să intre în avantaj la cabine în meciul Rapid Chiajna pentru a bifa această cotă, nemaifiind nevoie să aștepți finalul partidei

Tot din oferta casei de pariuri de mai sus poți alege și opțiunea Primul Gol marcat de Gazde. Ai o cotă de 1.89 pentru acest scenariu, unul de care Rapid s-a „ținut”, inclusiv în înfrângerea cu Recea sau în egalul cu Turris.

Forma Rapidului

Giuleștenii au început bine campionatul, cu trei victorii din tot atâtea partide. Dar adversarii au fost unii modești. Astfel, Rapid a trecut de Viitorul Pandurii (3-1), Pandurii Tg. Jiu (2-1) și CSM Slatina (3-0).

A urmat apoi un meci cu o echipa de alta categorie, Turris Tr. Măgurele, iar Rapidul a avut probleme. Deși a avut 1-0 pe tabelă și un om în plus pe tabelă, elevii lui Iencsi nu au reușit să învingă, fiind egalați după o fază trasă la indigo cu cea din meciul cu Pandurii.

Și dacă evoluția din finalul meciului cu Turris e scuzabilă pentru o trupă care are drept obiectiv declarat promovarea, în schimb partida pierdută în Maramureș, cu nou-promovata Comuna Recea (2-1) arată totuși că Rapidul mai are multe de îmbunătățit, atât ca joc, cât și la nivelul lotului. Acolo, Rapid a avut 1-0, dar a capotat în fața atacurilor echipei gazed. În plus, au fost comise două penaltiuri, din care unul apărat de Drăghia. Cel din urmă a și greșit, însă, la golul egalizator. Iar apărarea a fost, în general, extrem de nesigură. De aceea, cel mai probabil vom vedea măcar 2-3 schimbări în formula de start, deși poate s-ar impune chiar mai multe.

Un lucru bun pentru Rapid ar putea fi cele două achiziții recente, fundașul grec Anestis Nastos – care a strâns ceva meciuri în prima ligă elenă – dar mai ales atacantul Adi Bălan, ultima oară la AFC Hermannstadt. Nu este exclus să-i vedem pe cei doi la lucru chiar din primul minut în meciul care se va juca la Buftea.

Posibil Prim 11 pentru Rapid

Așa ar putea arăta gazdele în meciul Rapid Chiajna, dacă Adi Iencsi va pedepsi câțiva dintre titularii din meciul pierdut etapa trecută: Tătaru – Voicu, Crișan, Nastos, Goge – Sefer, Lazăr, Costin – Drăghiceanu, Bălan, Hlistei.

Forma celor de la Concordia

Înainte de Rapid Chiajna, și oaspeții au suferit o înfrângere greu de digerat. Mai ales că ea a venit în minutul 95 al disputei cu Turris, din deplasare (3-2). Hergheligiu și Nsiah au înscris pentru ilfoveni, dar nu a fost de ajuns, iar Concordia a suferit și ea, astfel, prima înfrângere a sezonului, în fața unui adversar totuși superior celor de la Comuna Recea. Până atunci, Concordia remizase de două ori în deplasare, cu același scor, 1-1, în meciurile cu Gloria Buzău și Metaloglobus, plus două succese, 3-1 cu Unirea Slobozia și 4-0 cu Pandurii.

Marele atuu al oaspeților poate fi forța ofensivă. Acolo, Concordia îi are pe Arnăutu, Hergheligiu, Nsiah și Llulaku, jucători cu experiență și care sunt capabili să exploateze o apărare șubredă, cum pare cea a Rapidului în acest moment. Ca și adversarii lor de vineri, însă, și Chiajna are mari probleme în apărare, dar și în linia mediană. În plus, în afara jucătorilor de profil ofensiv, banca este „subțire”.

Posibil Prim 11 pentru Oaspeți

Iată și cum ar putea arăta formația ilfoveană în meciul de vineri, Rapid Chiajna: Lungu – Borța, Cucu, Vișan, Cherecheș – Biceanu, Mihalcea, Rosado – Llulaku, Arnăutu, Hergheligiu.

Rapid Chiajna H2H (Meciuri Directe)

Anul trecut, Rapidul trecea tur-retur de Concordia, cu același scor, 3-1. Cele două loturi s-au schimbat însă destul de mult de atunci. Dacă este să considerăm actualul proiect de la Rapid drept continuatorul celui vechi, atunci trebuie spus că, în confruntările directe dintre cele două echipe, Chiajna nu are decât o singură victorie, în 2012, 1-0 – după o cursă de generic din partea lui Adi Popa. Au fost touși și nu mai puțin de patru remize – una în celebrul „baraj” pentru Liga 1 (2013), meci câștigat în prelungiri de giuleșteni – și doar în sezonul trecut s-a trecut de limita de 3 goluri.

Cote ale Caselor de Pariuri pentru Rapid Chiajna

Nu contează cine înscrie, atâta timp cât se ajunge la 3 goluri. Cota de 2.11 pentru minim 3 reușite în Rapid Chiajna, de la Efortuna, merită încercată

De la NetBet, poți încerca pe biletul tău și varianta Rapid câștigă măcar o repriză, la o cotă de 1.71

În final, nu e este de lepădat nici această cotă de la Unibet: Remiză și Ambele Marchează, la o cotă de 4.60!

Acestea au fost cotele noastre pentru partida Rapid Chiajna. Sperăm că-ți vor fi de folos. Pentru că te vrem mereu informat, inspirat, câștigător! Pariază alături de echipa BETuri, urmărește pagina noastră de Facebook și nu vei regreta.