Oliveira – Makhachev – Ponturi Pariuri UFC – 23.10.2022
Oliveira – Makhachev este unul dintre cele mai așteptate meciuri din UFC în acest an. Acesta pune față în față probabil cei mai buni doi luptători ai categoriei ușoare în acest moment.
Charles Oliveira este de fapt și de drept campionul la această categorie. Brazilianul a fost însă deposedat de centură pentru că a ratat cântarul cu câteva grame în meciul cu Justin Gaethje, în care trebuia să-și apere centura. Oliveira l-a învins însă pe american și acum are din nou șansa să pună mâna pe titlu.
Islam Makhachev este un luptător cu 10 victorii la rând în UFC. Oliveira va reprezenta cel mai greu test al carierei sale. Rusul nu a dat până acum de vreun luptător de top, dar este văzut drept un sportiv de elită al artelor marțiale mixte. Asta datorită lui Khabib Nurmagomedov, fostul rege al categoriei ușoare. Makhachev și Nurmagomedov sunt legați de o prietenie strânsă, fiind și parteneri de antrenamente.
Este destul de limpede că această luptă va fi una pe cinste. Cine va ieși însă campion din duelul Oliveira – Makhachev?
Oliveira Makhachev este Main Event-ul Galei UFC 280. Aceasta va putea fi urmărită în România duminică dimineața, 23.10.2022, începând cu ora 01:00. Acest eveniment din UFC se va disputa pe Etihad Arena din Abu Dhabi. Să vedem ce pariuri UFC am găsit pentru tine aici!
Motivarea ponturilor pentru Oliveira – Makhachev – Pariuri UFC 280
- Lupta Oliveira – Makhachev aduce față în față doi luptători de elită în lupta la sol. Oliveira este unul dintre cei mai buni practicanți de Jiu-Jitsu din întreg UFC-ul, fiind foarte bun în tehnicile articulare. Makhachev este specializat în disciplina Combat Sambo, ce pune accent pe controlul oponentului la sol.
- Când vine vorba despre lupta din picioare, Oliveira este luptătorul net superior. Acesta a demonstrat că se poate lupta de la egal la egal cu cei mai buni ”strikeri” ai diviziei, cum ar fi Chandler, Poirier și Gaethje.
- Makhachev va încerca să-și ducă oponentul la sol. Singura sa șansă la victorie este să-l domine pe Oliveira la podea, fără ca acesta să-l prindă în vreo tehnică articulară. Iar acest lucru va fi extrem de dificil, având în vedere că brazilianul are abilități mai bune în Jiu-Jitsu.
- Dacă Oliveira va păstra lupta în picioare, ar trebui să obțină un succes facil. Tehnicile sale de lovire sunt mult mai avansate decât ale rusului. Nu este exclus ca ”Do Bronx” să obțină o victorie rapidă prin KO.
- Makhachev va avea sprijinul publicului. Dar rămâne de văzut cât îl va afecta acest lucru pe brazilian.
Ponturi Oliveira – Makhachev – Pariuri UFC
- În duelul Oliveira – Makhachev alegem să mergem pe o victorie a brazilianului, la o cotă de 2.25 oferită de Betano Romania. Oliveira și-a demonstrat superioritatea în fața celor mai buni luptători ai diviziei. Makhachev încă nu a înfruntat vreun sportiv de top.
Acest meci este unul foarte greu și din punct de vedere stilistic pentru rus. În fața unui specialist la sol precum Oliveira, tactica sa s-ar putea să nu funcționeze foarte bine. Iar dacă va ține lupta în picioare, va fi surclasat de către brazilian.
Formă Charles Oliveira – Ponturi UFC
Charles Oliveira a avut o creștere absolut spectaculoasă în UFC. S-a îmbunătățit constant și a ajuns cel mai bun luptător al diviziei la ora actuală, chiar dacă la începutul carierei era mai degrabă un sportiv de pluton. În acest moment adună un șir de 11 victorii consecutive.
După opt succese impresionante, lui Oliveira i-a fost oferită șansa la titlu în lupta cu Michael Chandler. Deși Chandler l-a trimis la sol cu o dreaptă puternică în prima rundă, brazilianul a revenit și l-a făcut KO pe american în runda a doua.
Oliveira a trebui să-și apere centura apoi în fața lui Dustin Poirier, care a început în forță meciul. Charles a rezistat asediului timpuriu și a răspuns foarte bine cu niște lovituri de genunchi în abdomen care l-au obosit pe Poirier. În runda a treia avea meciul total sub control, și a câștigat printr-o sufocare.
Lucrurile au stat la fel și cu Gaethje. Oliveira a pierdut însă centura înainte de startul meciului, pentru că a picat proba cântarului. Și Gaethje a încercat să-l facă KO pe brazilian, dar fără succes. Charles a demonstrat o durabilitate incredibilă. În prima rundă l-a trimis pe american jos cu o directă de dreapta, i-a luat spatele și l-a sufocat, demonstrând că este cel mai bun luptător al diviziei.
Își va continua șirul de victorii și în meciul Oliveira – Makhachev de la UFC 280?
Formă Islam Makhachev – Ponturi Pariuri UFC
Makhachev este și el un luptător cu un record impresionant, care s-a îmbunătățit odată cu trecerea timpului. Diferența dintre el și Oliveira este că nivelul adversarilor întâlniți este unul mult diferit.
Makhachev a făcut ce trebuie să facă un luptător provenit din Daghestan. Încă din primele momente ale luptei și-a dus oponenții jos, unde i-a controlat și i-a lovit din poziție dominantă. Când a avut posibilitatea a făcut tranziția către o metodă de submission, prin care a obținut victoria.
Renumele său este construit mai degrabă datorită lui Khabib Nurmagomedov. Fostul campion nedisputat al diviziei, care avea același stil de luptă. Acest lucru nu înseamnă însă că Makhachev este un luptător la fel de bun precum Khabib.
Cele mai mari victorii ale sale vin în fața unor sportivi ca Dan Hooker, Drew Dober sau Thiago Moises, luptători mult inferiori lui Oliveira. Va reuși rusul oare să-și impună cu succes tactica în Main Event-ul UFC 280, Oliveira – Makhachev?
Concluzii
O eventuală victorie a rusului în duelul Oliveira – Makhachev nu este exclusă. Luptătorii din Dagestan sunt niște grappleri foarte buni, și impresionează prin condiția fizică pe care o au. Makhachev poate duce fără probleme cinci runde de luptă la sol cu Oliveira.
Dar credem că brazilianul va opune însă rezistență, și poate să-l prindă pe rus într-o tehnică articulară care să-l facă să cedeze. În Jiu-Jitsu, Oliveira are un avantaj clar. De asemenea, brazilianul este luptătorul mult mai bun și în lupta din picioare. Mizăm pe o victorie a lui Oliveira. Acesta este luptătorul mai complet. Și și-a demonstrat calitățile în fața unor oponenți mai tari. De asemenea, are și mai multe variante prin care poate câștiga această luptă.
Vezi și analiza noastră pentru alte superfight-uri, Yan vs O'Malley și Sterling vs Dillashaw! Dar avem pentru tine și avancronici unor meciuri tari de fotbal, precum UTA – FCSB, Getafe – Bilbao, Sevilla – Valencia sau Crystal Palace – Wolves. Plus handbal: Kristiansand – CSM și Rapid – Storhamar. Te sfătuim să te alături grupului de Telegram Beturi pentru a fi la curent cu cele mai tari ponturi și opțiuni de pariuri. Spor(t) în toate!