Liga 2
01.04.2021
Stadionul Orășenesc, Mioveni
CS Mioveni
FC U Craiova
CS Mioveni
vs
fc u craiova
GG
1.90
19:30 - Digisport, Looksport, Telekomsport

CS Mioveni – FC U Craiova | Ponturi Pariuri Liga 2 | 01.04.2021

Se dă startul play-off-ului Ligii 2, pentru care nu mai puțin de 11 echipe s-au luptat până în ultima etapă a sezonului regular. CS Mioveni – FC U Craiova va fi primul meci din bătălia finală pentru promovarea pe prima scenă fotbalistică din România.

CS Mioveni – U Craiova 1948 dau startul play-off-ului joi seară, în data de 1 aprilie, de la ora 19.30. Cu timișoreanul Alexandru Pelici pe banca tehnică, echipa din Mioveni este neînvinsă în 2021, rezultate grație cărora a urcat până pe 3. De partea cealaltă, oltenii au trecut prin schimbări majore, au schimbat antrenorul, iar până la urmă s-au menținut pe prima poziție a clasamentului și au principala șansă la promovare.

Partida va fi una dintre cele 10 „finale” pe care cele două echipe le vor disputa, în bătălia pentru Liga I. Tot în prima etapă din play-off se dispută Dunărea Călărași – ASU Poli, un meci pe care echipa BETuri l-a analizat cu atenție și pentru care a propus câteva ponturi.

CS Mioveni – FC U Craiova, motivarea ponturilor – Fotbal Liga 2

  • Trupa argeșeană este neînvinsă în cele cinci meciuri disputate în 2021. Are patru victorii și un rezultat de egalitate.
  • Eugen Trică a ajuns, din nou, pe banca tehnică a oltenilor, după ce echipa a suferit două înfrângeri la rând. În cele din urmă, FC U Craiova a terminat sezonul regulat pe prima poziție.
  • Ultimele cinci partide jucate de CS Mioveni pe teren propriu s-au încheiat cu goluri marcate de ambele părți.
  • Patru din ultimele cinci meciuri ale lui FC U Craiova 1948 s-au încheiat cu mai puțin de două goluri marcate.
  • CS Mioveni este echipa din play-off cu cele mai puține goluri primite – 11.

CS Mioveni – FC U Craiova, ponturi fotbal Liga 2

  • CS Mioveni – FC U Craiova, ambele echipe vor marca în debutul din play-off, la o cotă de 1,90, oferită de Superbet pariuri sportive.

CS Mioveni, excelentă în 2021 – Clasament Liga 2

Înainte de CS Mioveni – FC U Craiova, gazdele meciului de joi seară sunt neînvinse în 2021. Din 15 puncte rămase în joc au cucerit 13 și s-au cocoțat până pe poziția a 3-a a clasamentului, distanța față de liderul FC U Craiova fiind de două puncte.

CS Mioveni a debutat în 2021 cu o victorie la limită, în deplasarea de la Slatina. A fost 1-0, prin golul marcat de Rădescu.

Singurele puncte pierdute au fost pe teren propriu, într-un meci cu Comuna Recea, o echipă incomodă. Același Rădescu a punctat în prima repriză, însă echipa lui Pelici a fost egalată în partea secundă.

Cea mai importantă victorie a Mioveniului a avut loc în 7 martie, chiar pe terenul… Craiovei! Scorul a fost 2-1.

„Galben-verzii” au avut un nou test important în penultima etapă a sezonului regular. Și au învins, la Ploiești, pe Petrolul. Gol Blănaru, în minutul 85, e drept, după un ofsaid nesemnalizat de unul dintre tușieri.

În ultima etapă, CS Mioveni a făcut instrucție cu Aerostar Bacău. Trupa antrenată de Alexandru Pelici a marcat repede, prin Vereș, apoi au fost egalați. Până la pauză avea să fie 4-1, marcatori Șerbănică, Isfan și Blănaru. Rusu a stabilit scorul final în partea secundă, 5-1.

CS Mioveni – FC U Craiova – Galben-verzii nu se descurcă pe teren propriu

Vă vine sau nu să credeți, într-un clasament al meciurilor disputate pe teren propriu în sezonul regular, CS Mioveni ar fi de abia pe poziția a… 18-a! „Galben-verzii” nu au prea reușit să-și câștige jocurile de „acasă”, singurele victorii venind în întâlnirile cu echipe din coada clasamentului – CSM Reșița și Aerostar Bacău. Din 24 de puncte posibile, Mioveniul a strâns doar nouă pe teren propriu.

În schimb, în deplasare CS Mioveni a mers „ceas”. 11 meciuri au jucat pe teren advers, din care au câștigat 7, trei au încheiat la egalitate și au fost învinși o singură dată, de Dunărea Călărași.

Minunea făcută de Pelici – Meciuri Liga 2

Alexandru Pelici a preluat-o pe CS Mioveni când era pe locul 12, cu 10 puncte. De când a fost numit antrenorul echipei din județul Argeș, timișoreanul Pelici a dus echipa pe locul al treilea și a reușit calificarea în play-off. Reușită în care, spune el, a crezut de la început.

CS Mioveni – FC U Craiova, posibila formulă de start a gazdelor

Alexandru Pelici i-ar putea trimite în teren pe Popescu – Șerbănică, Al. Iacob, Gherghe, Mar, Rădescu, M. Șerban, Vereș, Ișfan, Blănaru, Rusu.

FC U Craiova, lider înainte de startul play-off-ului – Program Liga 2

FC U Craiova este, în continuare, favorită pentru ocuparea primei poziții la finalul play-off-ului, care i-ar duce pe olteni pe prima scenă fotbalistică a țării. Echipa din Bănie a trecut, recent, prin schimbări majore, a schimbat antrenorul, iar acum pe banca tehnică se află Eugen Trică.

Cu Trică revenit, Craiova a terminat la egalitate cu Farul, pe teren propriu, 0-0. A urmat în ultima etapă din sezonul regular o deplasare la Reșița. Deși a evoluat în inferioritate numerică din minutul 30, trupa din Bănie s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate de Compagno și Răducanu.

În urma victoriei din Valea Domanului, FC U Craiova a încheiat sezonul regulat pe prima poziție, cu 35 de puncte. Următoarea clasată, Dunărea Călărași, are un punct mai puțin, iar diferența între lider și locul 6 este nesemnificativă – doar 3 puncte.

Craiova, doar două înfrângeri – Liga 2 Fotbal

Înaintea startului de play-off, Craiova este echipa cu cele mai puține înfrângeri. Ambele au avut loc, însă, relativ recent, în ultimele patru etape ale sezonului regular. Principalul motiv pentru care Trică a fost readus pe banca tehnică a lui FC U Craiova.

FC U Craiova 1948 este, totodată, și echipa cu cele mai multe rezultate de egalitate. În 19 meciuri a terminat indecis de opt ori.

Pentru CS Mioveni – FC U Craiova, oltenii nu se vor putea baza pe Blidar, care a văzut cartonașul roșu în meciul de la Reșița. Ar putea reveni în primul „11” Ispas, care a fost suspendat. Ar putea reveni și Baeten, care a avut o contractură musculară.

Posibil prim „11” al Craiovei, la CS Mioveni

Eugen Trică ar putea începe în deplasarea de la Mioveni în formula 4-2-3-1, cu Mogoșanu – Ispas, Gugu, Paramatti, Huyghebaert – Albu, Cristea – Negru, Baeten, Răducanu – Compagno.

CS Mioveni – FC U Craiova, meciuri directe (H2H)

Ultima întâlnire dintre CS Mioveni – FC U Craiova a avut loc în 9 martie 2021. Oltenii au condus cu 1-0 în urma golului marcat de Compagno în minutul 52. Când totul părea că se îndreaptă spre o victorie a echipei din Bănie, au urmat două goluri în două minute în contul Mioveniului.
Isfan a marcat de la punctul cu var în minutul 80, iar în minutul 81 Huyghebaert a marcat în propria poartă.

CS Mioveni – FC U Craiova, pronosticuri fotbal azi

Concluzii

Sunt 10 meciuri cât 10 finale pentru cele șase echipe care au reușit calificarea în play-off. Fiecare punct din cele 30 aflate la dispoziție va conta în economia finală a clasamentului, astfel că ne așteptăm la meciuri încinse. Pentru CS Mioveni – FC U Craiova, prima „finală” va avea loc joi seară, 1 aprilie, de la ora 19.30. Sâmbătă seară se va disputa Dunărea Călărași – ASU Poli, iar marți 6 aprilie, Csikszereda Miercurea Ciuc – Rapid București.

CS Mioveni – FC U Craiova va putea fi urmărit pe canalele Digi Sport, Looksport și Telekom Sport. Spor la pariuri inspirate!