Steaua – CSM Slatina – Ponturi Liga 2 – 26.02.2026
Echipa pregătită de Daniel Oprița va deschide și etapa cu numărul 19 din liga secundă, la fel cum s-a întâmplat și în prima rundă din 2026. Și tot într-o zi de joi. Steaua – CSM Slatina se joacă de la ora 17:30, iar posturile care televizează partida din Ghencea sunt Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Ambele echipe vin după evoluții și rezultate dezamăgitoare, în meciuri în care nu au reușit să înscrie. Roș-albaștrii au cedat la Voluntari, 0-2, în timp ce oltenii au scos doar o remiză albă acasă cu ultima clasată, Câmpulung Muscel.
Sunt șanse mari ca duelul de joi să se repete și în play-out. Oltenii sunt deja resemnați cu gândul că nu mai pot termina în primele șase locuri, iar roș-albaștrii au șanse infime la play-off chiar și cu un parcurs impecabil în rundele rămase din sezonul regular. CSM Slatina e fără victorie în disputele de până acum cu Steaua, dar a marcat în șase din cele șapte dueluri directe.
Statistici Steaua vs CSM Slatina – Pariuri Liga 2
- Steaua a pierdut ultimele trei jocuri din campionat și a încasat șapte goluri.
- Echipa lui Oprița are doar două victorii în precedentele șapte etape.
- S-a înregistrat o medie de aproape cinci goluri pe meci în amicalele susținute de steliști în pauza de iarnă.
- Steaua are cea mai slabă apărare din primele 14 clasate, cu 25 de goluri încasate în 18 etape. Deține, în același timp, al cincilea cel mai bun atac (30 de goluri înscrise).
- S-au marcat cel puțin două goluri în fiecare din ultimele 11 meciuri, oficiale sau amicale, ale steliștilor.
- CSM Slatina a câștigat șase partide în acest campionat. Doar echipele de la locul 15 în jos au mai puține victorii.
- Oltenii au remizat în cinci din meciurile jucate în acest sezon al ligii secunde. Doar FC Voluntari și CS Dinamo au înregistrat mai multe egaluri.
- S-a consemnat o medie de fix trei goluri pe meci în deplasările slătinenilor din acest campionat.
- Tabela a arătat cel puțin GG la final în șase din cele șapte dueluri directe de până acum.
Ponturi Steaua – CSM Slatina – Pronosticuri Liga 2 România
Pentru șansă dublă de partea gazdelor și cel puțin două goluri pe tabelă în Ghencea, la meciul Steaua – CSM Slatina, cota este de 1.54 la Superbet Pariuri Online.
- Pronostic Steaua – CSM Slatina: 1X & Peste 1,5 goluri, cotă 1.54 la Superbet.
Forma gazdelor înainte de Steaua – CSM Slatina
Echipa din Ghencea a gâfâit în finalul anului trecut, cu o singură victorie în patru etape. Startul lui 2026 a fost la fel de neconvingător. Înainte de Steaua – CSM Slatina, trupa lui Oprița a cedat în deplasarea de la Voluntari, 0-2. Atacul nu a funcționat, în condițiile în care Chipirliu și-a ispășit a doua din cele trei etape de suspendare, iar Rubio s-a remarcat doar cu două pase, dar care puteau fi de gol dacă puștiul Doană era mai atent în fața porții. Sterilitatea ofensivei a surprins, în condițiile în care roș-albaștrii reușiseră să înscrie de 13 ori în cele cinci partide de pregătire din această iarnă. Pentru Adi Popa și compania urmează primul joc de acasă în campionat în 2026. Pe ultimul din Ghencea l-au pierdut, 1-2 cu Gloria Bistrița. Precedentul succes de pe teren propriu din liga a doua datează de la sfârșitul lui noiembrie, 2-0 cu Ceahlăul.
Steaua e abia pe zece într-un clasament al jocurilor de acasă, dar are și două partide în minus pe proprul stadion în comparație FC Bihor, Poli Iași sau Voluntari. Bilanțul de până acum în Ghencea în acest campionat este alcătuit din șase victorii, două eșecuri și niciun rezultat de egalitate. Cu nouă goluri în cont, suspendatul Chipirliu (va reveni etapa viitoare) rămâne cel mai bun marcator ale echipei în liga a doua. După Steaua – CSM Slatina, roș-albaștrii mai joacă la Afumați și în Ghencea cu Poli Iași până la finalul sezonului regular.
Formă CSM Slatina – Ponturi Liga 2
Oltenii au terminat anul trecut cu trei victorii consecutive în campionat. Au câștigat jocurile din deplasare cu Șelimbăr și Dumbrăvița (ambele cu 2-1), iar acasă s-au impus cu 3-1 în fața Olimpiei Satu Mare. Așadar, erau premise pentru un start bun și în 2026. Lotul nu a suferit modificări importante, dar staff-ul tehnic s-a schimbat. Claudiu Niculescu nu a putut rezista tentației de a reveni la o echipă din Superliga, iar pe banca oltenilor a sosit Viorel Ferfelea. Acesta a debutat cu o remiză (2-2) în Cupa României, acasă cu Metaloglobus. A fost singurul punct în grupă pentru slătineni, care au părăsit competiția.
Tot pe teren propriu a fost și debutul în campionat în 2026. Pe o suprafață de joc acoperită cu zăpadă, fotbalul a lipsit, iar tabela a rămas și ea imaculată în jocul cu lanterna campionatului, Câmpulung Muscel. Înainte de Steaua – CSM Slatina, oltenii sunt pe poziția a 13-a, cu 23 de puncte. Departe de play-off, dar cu un număr de puncte liniștitor deocamdată în perspectiva jocurilor din play-out pentru evitarea retrogradării. Bilanțul echipei în deplasare în acest campionat este alcătuit din trei succese, o remiză și patru eșecuri. Oscar Siafa este golgheterul oltenilor în liga secundă, cu cinci reușite. După Steaua – CSM Slatina, trupa lui Viorel Ferfelea va primi vizita celor de la Ceahlăul Piatra Neamț.
Steaua – CSM Slatina – Meciuri directe (H2H) – Rezultate Fotbal România
Bucureștenii au avantaj net în disputele directe de până acum. Sunt neînvinși în cele șapte meciuri cu CSM Slatina (patru victorii și trei rezultate de egalitate). Steaua – CSM Slatina 2-0, din aprilie 2024, a fost singura confruntare directă în care nu au punctat pe tabelă ambele echipe. Tot în acel meci s-a înregistrat și singura diferență mai mare de un gol din jocurile directe.
Ultimul duel a fost amicalul din Ghencea din februarie anul trecut, în care echipa lui Oprița s-a impus cu 2-1. În campionat, precedenta partidă directă s-a jucat la Slatina, 1-1 în sezonul regular al ediției trecute din liga a doua.
Echipe probabile Steaua – CSM Slatina
- Steaua: Frânculescu – Huszti, Bonet, Ilie – Răsdan, Gualda, Nedelcu, Pacionel, Drăghici – Roman, Doană.
- CSM Slatina: Răcășan – Mitran, Șoptirean, Andreș, Buta – Prejmerean, Lupu, Năstăsie, Siafa, Rodri – Magyari.
Concluzii
Varianta aleasă la meciul care deschide etapa cu numărul 18 din liga secundă este 1X & peste 1,5 goluri. Care este pronosticul tău pentru duelul Steaua – CSM Slatina?
Cu o zi înainte de partida din Ghencea, în Champions League au loc jocuri decisive pentru calificarea în optimi: PSG – AS Monaco, Real Madrid – Benfica sau Atalanta – Borussia Dortmund.
Rămâi cu BETuri.ro și pariază responsabil pe cele mai importante evenimente din lumea sportului. Te așteptăm cu informații utile și pe pagina de Facebook BETuri.ro. O săptămână inspirată, plină cu bilete verzi!
