cs comunal selimbar
FC Arges
Liga 2
25.10.2024
Arena Măgura, Cisnădie
Sub 2.5 goluri
1.65
16:00 - Digi Sport 1, Prima Sport 1

Șelimbăr – FC Argeș – Ponturi Pariuri Liga 2 – 25.10.2024

Ultimul update pe: octombrie 24, 2024
Rate this post

Șelimbăr – FC Argeș este meciul care deschide etapa a 11-a din liga secundă. Piteștenii dau semne de revenire după instalarea pe banca tehnică a lui Bogdan Andone, dar sunt în continuare în afara locurilor de play-off la jumătatea sezonului regular. De partea cealaltă, sibienii sunt departe de forma arătată în campionatul trecut, când l-au avut la timonă pe Claudiu Niculescu și au terminat pe locul trei. În condițiile în care, ca și acum, echipa nu a avut drept de promovare.

Cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată, chiar în campionatul trecut. Pentru că sibienii s-au calificat în play-off, iar piteștenii au evoluat în play-out, duelul a avut loc în sezonul regular. S-a jucat în Trivale, iar meciul s-a încheiat fără goluri. Partida Șelimbăr – FC Argeș, de vineri, ora 16:00, se dispută pe Arena Măgura din Cisnădie și va fi televizată de posturile Digi Sport1 și Prima Sport1.

Pronostic Șelimbăr – FC Argeș – Ponturi Liga 2

Cauți un pont pentru Șelimbăr – FC Argeș? Echipa BETuri ți-a pregătit cele mai bune ponturi fotbal din România:

betano
Pronostic Șelimbăr – FC Argeș
Cota 1.65

Sibienii au încasat un singur gol acasă în acest campionat, iar în patru din cele cinci meciuri jucate în deplasare de piteșteni s-au marcat cel mult două goluri. În trei din aceste partide, tabela s-a modificat o singură dată (două remize albe și eșecul de la Oradea, 0-1). Și două din cele patru jocuri de acasă ale sibienilor s-au terminat fără ca vreo echipă să puncteze pe tabelă. În plus, singurul meci direct de până acum (din sezonul trecut) a avut același deznodământ. Pentru mai puțin de trei goluri înscrise în Șelimbăr – FC Argeș, cota este de 1.65.

  • Pontul BETuri: Sub 2,5 goluri, cotă 1.65 la Betano.

Formă Șelimbăr – Pariuri Liga 2

Constantin Schumacher va fi adversarul echipei care l-a consacrat în fotbal ca jucător și pe care a și pregătit-o din postura de antrenor. Pe umerii tehnicianului de 48 de ani este o presiune destul de mare înainte de Șelimbăr – FC Argeș. După ce au terminat pe podium sezonul trecut, sibienii sunt acum abia pe locul 14 în clasament.

Moralul a mai crescut un pic după meciul din etapa trecută, 4-0  în deplasare cu nou-promovata Muscelul Câmpulung. A fost primul succes obținut în deplasare de Șelimbăr în acest campionat. În rest, o remiză și nu mai puțin de patru înfrângeri.

Lucrurile au stat mai bine acasă, unde sibienii sunt neînvinși. Deși, este impropriu spus acasă, în condițiile în care meciurile de pe teren propriu sunt disputate în continuare la Cisnădie. Acolo unde Șelimbăr a trecut cu 3-1 de Metaloglobus, a câștigat la masa verde cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu și a remizat alb cu Unirea Ungheni și FC Voluntari. 

Sibienii au, înainte de Șelimbăr – FC Argeș, cea mai bună defensivă în meciurile de acasă, cu un singur gol primit. Echipa pregătită de Schumacher e invincibilă în ultimele șase partide considerate pe teren propriu. Ultimul eșec datează din aprilie, 1-2 cu Unirea Slobozia. Cel mai bun marcator al sibienilor în acest campionat este croatul Martko Babic. Atacantul de 26 de ani a înscris patru goluri, dintre care trei în deplasare.

Formă FC Argeș – Ponturi România

Schimbarea antrenorului după derby-ul local cu Mioveni pare să fi produs ’’șocul pozitiv’’ mult așteptat la gruparea piteșteană. Sub comanda lui Bogdan Andone, alb-violeții au două victorii consecutive în meciurile oficiale înainte de Șelimbăr – FC Argeș. Ambele obținute cu același scor, 2-1 în deplasare cu Metaloglobus și acasă cu târgoviștenii de la Chindia. Patru marcatori diferiți au avut piteștenii în cele două jocuri. FC Argeș e pe locul zece în clasament, la două puncte de ultimul loc de play-off.

Neschimbat față de mandatul lui Dică rămâne echilibrul din meciurile piteștenilor. S-a înregistrat o diferență de cel mult un gol în fiecare din precedentele opt partide din campionat. FC Argeș este greu de învins când evoluează în deplasare. A pierdut doar o singură dată în ultimele șapte jocuri disputate pe teren străin, 0-1 la Oradea, cu FC Bihor. A fost un meci în care piteștenii au ratat foarte mult.

Pe lângă eșecul de la Oradea, FC Argeș a mai înregistrat o victorie (2-1 cu Metaloglobus) și trei rezultate de egalitate (0-0 cu Steaua și Slatina, 1-1 cu CS Mioveni) în meciurile disputate în deplasare în acest campionat. Cu doar trei goluri primite, piteșetenii au a doua cea mai bună defensivă în partidele de ’’afară’’. În schimb, doar cinci echipe au înscris mai puțin în deplasare în comparație cu gruparea din Trivale.

După Șelimbăr – FC Argeș, echipa lui Bogdan Andone va evolua în prima etapă a fazei grupelor Cupei României. Piteștenii au eliminat deținătoarea trofeului (Corvinul) în play-off, iar acum, în drumul spre sferturi adversare vor fi CFR Cluj, FC Botoșani și CS Afumați. Argeșenii vor juca în deplasare doar cu ilfovenii în această grupă din care mai fac parte Rapid și Ceahlăul.  Roman și Buhăcianu sunt golgheterii echipei în meciurile din Cupă și liga secundă, ambii cu câte trei reușite.

Echipe probabile Șelimbăr – FC Argeș – Meciuri Liga 2

Șelimbăr: Măluțan – Buzan, Natea, Gherman, Șerban – Dijinari, Boboc – Olariu, Hernando, Soare – Babic.

FC Argeș: Straton – Tofan, Tudose, Garutti, Briceag – Rădescu, Seto, Doukoure – Pîrvu, Roman, Moldoveanu.

Etapa viitoare pentru Șelimbăr și FC Argeș – Rezultate Liga 2

  • Metalul Buzău – Șelimbăr
  • FC Argeș – Unirea Ungheni

Concluzii

Dacă scoatem din calcul succesul la masa verde cu Viitorul Pandurii, în celelalte trei meciuri de acasă ale sibienilor s-au marcat doar patru goluri. Nu au oferit spectacol nici cele cinci partide jucate de piteșteni în deplasare (șase goluri înscrise). Patru remize albe s-au adunat în meciurile de pe teren propriu ale sibienilor, respectiv în deplasare ale argeșenilor. Tot fără goluri s-a încheiat și singurul joc direct de până acum. Mergem pe mai puțin de trei reușite pe tabelă vineri. Care este pronosticul tău pentru Șelimbăr – FC Argeș?

Vezi și ponturile pentru meciurile FC Voluntari – Ceahlăul, Corvinul – Dumbrăvița, Real Madrid – Barcelona, Arsenal – Liverpool, Inter – Juventus, Lens – Lille și Marseille – PSG. În Moto GP are loc Grand Prix-ul Thailandei. Rămâi alături de echipa BETuri și pariază responsabil. Pentru mai multă informație, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook. Să fie verde!

Alte ponturi utile:

FCSB
Dinamo Bucuresti
Superliga
05.05.2025
Arena Națională, București
CFR Cluj
u cluj
Superliga
03.05.2025
Stadionul Dr. Constantin Rădulescu
universitatea craiova
rapid bucuresti
Superliga
02.05.2025
Stadionul Ion Oblemenco
fc botosani
Unirea Slobozia
Superliga
03.05.2025
Stadionul Municipal Botoșani
poli iasi
Sepsi
Superliga
02.05.2025
Stadionul Emil Alexandrescu