Metaloglobus – Hermannstadt – Ponturi Superliga – 24.11.2025
Etapa a doua din returul sezonului regular propune și meciul ultimelor clasate, Metaloglobus – Hermannstadt. Echipa pregătită de Măldărășanu era pe cai mari înaintea jocului direct din tur. Remiza la București în fața campioanei, după ce a fost egalată în al treilea minut de prelungiri. Era mare favorită în duelul cu nou-promovata, care debutase în Superliga cu un eșec la Clinceni, în confruntarea cu U Cluj. Până la urmă, calculele au fost date peste cap. Sibienii au condus din nou, ba chiar la diferență de două goluri, dar partida s-a încheiat 2-2, cu primul punct din istorie în eșalonul de elită pentru Metaloglobus.
Prima jumătate a sezonului avea să fie un fiasco pentru ambele echipe. În cazul bucureștenilor, era de așteptat ca aerul tare al Superligii să pună probleme. În schimb, căderea abruptă a sibienilor a surprins, în condițiile în care sezonul anterior a fost terminat în forță. Puțin a lipsit ca echipa să prindă play-off-ul, iar în Cupa României a ajuns până în finală.
Indiferent de rezultatul din Metaloglobus – Hermannstadt, trupa condusă de Mihai Teja va încheia etapa tot din postura de lanternă roșie. De partea cealaltă, sibienii ar putea ceda penultimul loc în cazul unei victorii. Meciul de luni este programat de la ora 17:30 și va fi televizat de posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Vezi și ponturile pentru CFR Cluj – Rapid, FCSB – Petrolul, FC Botoșani – Dinamo, FC Argeș – Universitatea Craiova, UTA – U Cluj sau Oțelul – Farul. NHL aduce meciul Detroit – Columbus.
Statistici Metaloglobus vs Hermannstadt – Pariuri Fotbal Superliga
- Metaloglobus are cel mai slab atac acasă (la Clinceni), cu doar cinci goluri înscrise în opt partide. Are și a doua cea mai slabă defensivă, cu 14 goluri încasate.
- Echipa pregătită de Mihai Teja nu a marcat în jumătate din jocurile de la Clinceni în campionat (patru din opt)
- Pe de altă parte, Metaloglobus nu a pierdut la Clinceni cu echipe de top, precum, FCSB (2-1), Universitatea Caiova (0-0) sau CFR Cluj (1-1).
- Doar adversara din această etapă are mai puține victorii în acest campionat, în comparație cu Hermannstadt.
- Hermannstadt este echipa cu cele mai puține goluri înscrise în deplasare (5), la egalitate cu Csikszereda. Însă, ciucanii au un meci în minus pe teren străin.
- Toate cele patru confruntări directe au avut semnul x, la pauză sau final.
- Sibienii sunt neînvinși în fața nou-promovatei, dar trei din cele patru partide directe s-au disputat în liga secundă.
Ponturi Metaloglobus – Hermannstadt – Pronosticuri Superliga
Ultimele trei partide directe s-au terminat la egalitate. Iar a patra de până acum a înregistrat semnul X la pauză. Lupta se anunță și acum echilibrată, mai ales că e doar un punct distanță între cele două în clasament. Pentru o remiză înregistrată la pauza sau la finalul meciului Metaloglobus – Hermannstadt, cota este de 1.60.
- Pronostic Metaloglobus – Hermannstadt: PsF X, cotă 1.60 la Get’s Bet.
Forma gazdelor înainte de Metaloglobus – Hermannstadt
Echipa pregătită de Mihai Teja vine după trei eșecuri la rând. A cedat la Clinceni, 2-3 cu FC Argeș în prima etapă a fazei grupelor Cupei, apoi a pierdut la câte două goluri diferență partidele consecutive din deplasare în campionat cu UTA (0-2) și U Cluj (1-3). Paradoxal, precedentele puncte obținute au fost cu nume grele din Superliga, 2-1 cu FCSB și 0-0 cu Craiova, ambele la Clinceni. De altfel, succesul în fața campioanei în exercițiu este singurul în meciurile considerate pe teren propriu, dar jucate la Clinceni. În rest, două remize și cinci înfrângeri pentru nou-promovata care a adunat cele mai puține puncte acasă.
De altfel, FCSB este prima și singura echipă pe care Metaloglobus a reușit să o învingă în scurta sa istorie în Superliga. Împotriva trupei lui Mihai Teja s-au acordat cele mai multe lovituri de la 11 metri (șase, dintre care cinci transformate), dar și cele mai multe cartonașe galbene (38), la acest capitol ‘’lider’’ fiind David Irimia, cu șase. Veteranul Huiban este golgheterul echipei în Superliga, cu patru reușite. După Metaloglobus – Hermannstadt, ultima clasată joacă la Ploiești, cu Petrolul.
Formă Hermannstadt – Ponturi Superliga
După jocul tur cu nou-promovata, finalista Cupei rămânea cu doar două partide pierdute din precedentele zece oficiale și cu gol marcat de fiecare dată. Acum, sibienii au șapte etape consecutive fără victorie. Ultimul succes datează din septembrie, 2-1 în Giulești. De atunci, singurul punct a fost luat chiar runda trecută, 3-3 acasă cu FCSB. Succesul cu Rapid a fost singurul obținut de Hermannstadt în cele opt deplasări din acest campionat. În rest,două remize (cu FCSB și Petrolul) și cinci înfrângeri (cu UTA, Craiova, CFR Cluj, Botoșani și Dinamo).
În comparație cu Hermannstadt, doar Csikszereda și asversara de luni au scos mai puține puncte în jocurile de pe teren străin. Ca și în sezonul trecut, consolarea vine deocamdată din Cupă. Sibienii s-au impus în primul joc din grupă, 1-0 la Chiajna. Buș și Chițu sunt cei mai buni marcatori ai echipei în campionat, cu câte trei goluri, iar Balaure și-a trecut în cont șase assisturi. Echipa lui Măldărășanu e prima în clasamentul fairplay, raportat la numărul de cartonașe galbene și roșii primite. După Metaloglobus – Hermannstadt, sibienii joacă acasă cu UTA.
Metaloglobus – Hermannstadt – Meciuri directe (H2H) – Rezultate Fotbal România
Partida din turul actualului sezon regular a fost și prima confruntare directă în Superliga. Echipa lui Măldărășanu a avut 2-0 la pauză, dar Metaloglobus a revenit spectaculos în partea secundă și a plecat cu un punct de la Sibiu Celelalte meciuri au avut loc în eșalonul secund. În sezonul 2016-2017, Hermannstadt s-a impus cu 3-0 în deplasare, iar jocul de la Sibiu s-a terminat cu o remiză albă. În ediția 2021-2022 s-au întâlnit doar în sezonul regular, 1-1 cu Metaloglobus în postura de gazdă. Așadar, bucureștenii sunt fără victorie în partidele cu adversara de luni: un succes al sibienilor și trei rezultate de egalitate.
Echipe probabile Metalogobus – Hermannstadt – Meciuri Superliga
- Metaloglobus: Gavrilaș – Irimia, Kamara, Caramalău, Sava – Ubbink, Sabater, Aggoun, Zakir – Fernandes, Huiban.
- Hermannstadt: Muțiu – Căpușă, Bejan, Karo – Oroian, Albu, Jair, Batista, Ciubotaru – Chițu, Neguț.
Concluzii
Am ales varianta PsF X pentru penultimul meci al etapei cu numărul 17. Care este pronosticul tău pentru Metaloglobus – Hermannstadt? Vezi și ponturile din Formula 1, Marele Premiu Las Vegas. În Euroliga la baschet se joacă Valencia – Steaua Roșie.
Rămâi cu BETuri.ro și pariază responsabil pe cele mai tari evenimente din lumea sportului. Te așteptăm cu informații utile și pe pagina de Facebook BETuri.ro. Inspirație și cât mai multe bilete verzi!
