România – Armenia | Ponturi Fotbal Preliminarii CM 2022 | 11.10.2021
România – Armenia reprezintă un meci esențial pentru tricolori în economia calificării la Campionatul Mondial, care va avea loc în 2022, în Qatar. Jucătorii antrenați de Mirel Rădoi sunt motivați, în ciuda eșecului din meciul cu Germania.
Jucătorii României au demonstrat, în primul rând, că au atitudine în meciurile mari și au plecat cu capul sus din Germania, acolo unde au suferit un eșec la limită, 2-1. Urmează, însă, un joc decisiv pentru obiectivul principal trasat de Federația Română de Fotbal: locul doi în grupă și accederea la baraj.
Armenia va veni la București după ce a fost aproape să câștige în Islanda. Armenii au plecat doar cu un egal și au emoții că pot coborî pe locul patru, în cazul în care se respectă calculele hârtiei după meciurile de luni seara. Armenii vor veni și ei montați să rămână în calculele calificării, mai ales că se află la cele mai bune preliminarii din istorie, fiind aproape de calificarea la un turneu final.
România – Armenia se va juca pe noul stadion din Ghencea, din București, luni, 11 octombrie, de la ora 21:45. Partida se va televiza pe postul Pro TV. Urmărește site-ul nostru, dar și pe Telegram sau pagina de Facebook Beturi pentru cele mai bune pronosticuri din lumea sportului.
Fotbal Preliminarii Campionatul Mondial – Motivarea ponturilor – România – Armenia
- În trei din ultimele cinci meciuri dintre România și Armenia s-au marcat peste 2,5 goluri
- România și Armenia sunt două naționale cu defensive modeste. Echipa pregătită de Rădoi are opt goluri primite în preliminarii, iar armenii stau și mai rău – zece goluri primite.
- România a câștigat toate partidele disputate pe teren propriu contra Armeniei.
- Singura înfrângere a României contra Armeniei a fost în martie, când gazdele de atunci s-au impus cu 3-2.
- Armenia are trei egaluri în ultimele patru meciuri. Singura înfrângere a venit contra Germaniei, 6-0.
Ponturi România – Armenia – Fotbal Preliminarii Campionatul Mondial
- În meciul dintre România și Armenia se vor marca peste 2,5 goluri – Cotă 1.86 la Unibet pariuri sportive.
Meciuri Preliminarii Campionatul Mondial – Formă România
Mirel Rădoi a început meciul Germania – România cu o formulă cu cinci fundași, dar jocul practicat de tricolori a fost unul bun. Spațiile lăsate de germani i-au făcut pe români să-și creeze câteva ocazii bune. De asemenea, Ianis Hagi a arătat că moștenește calitățile tatălui său și a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din preliminarii, după ce a driblat trei adversari.
România a arătat atitudine în Germania și a pierdut la limită, 2-1. Serge Gnabry și Thomas Muller, jucătorii lui Bayern Munchen, au întors rezultatul după pauză. Dacă România va repeta același joc și cu Armenia, atunci sunt șanse mari de victorie, în chiar primul meci jucat pe noul stadion din Ghencea.
Atuul României rămâne jocul ofensiv și motivația în plus că joacă pe teren propriu. România a câștigat meciurile cu Macedonia de Nord și Liechtenstein, singura înfrângere venind în compania Germaniei, 0-1.
- 06.06.2021 Anglia – România (Meci amical) 1-0
- 02.09.2021 Islanda – România (Preliminarii C.M) 0-2
- 05.09.2021 România-Liechtenstein (Preliminarii C.M) 2-0
- 08.09.2021 Macedonia de Nord – România (Preliminarii C.M) 0-0
- 08.10.2021 Germania – România (Preliminarii C.M) 2-1
Meciuri Preliminarii Campionatul Mondial – Formă Armenia
Armenia se află la cea mai bună campanie de calificare din istorie. Armenii sunt aproape de o calificare la un turneu final pentru prima dată în istorie. Performanțele din aceste preliminarii i se datorează selecționerului spaniol Joquin Caparros, care a reușit să aducă performanță pentru sportul din Armenia.
Armenii au făcut un meci bun și în Islanda, vineri seara. Hovhannisyan, jucătorul lui Kayirat Almaty, a marcat golul armenilor în prima repriză. Echipa lui Caparros nu a putut ține de scor, fiind egalată în minutul 75 de tânărul islandez Johannesson, în vârstă de doar 18 ani. Islanda și Armenia au avut multe ocazii de-a lungul celor 90 de minute, iar oaspeții au marcat la singurul șut pe spațiul porții adverse.
Armenia nu a câștigat niciodată în România, dar acum are speranțe să o facă. Jocul le dă speranțe să prindă locul secund în grupă, deși lupta se va de până în ultima etapă a preliminariilor.
- 05.06.2021 Suedia – Armenia (Meci amical) 3-1
- 02.09.2021 Macedonia de Nord – Armenia (Preliminarii C.M) 0-0
- 05.09.2021 Germania – Armenia (Preliminarii C.M) 6-0
- 08.09.2021 Armenia – Liechtenstein (Preliminarii C.M) 1-1
- 08.10.2021 Islanda – Armenia (Preliminarii C.M) 1-1
România-Armenia – Formații probabile – Fotbal Preliminarii Campionatul Mondial
Dacă Mirel Rădoi a început meciul Germania – România într-un sistem 5-4-1, atunci în duelul cu Armenia va aborda altfel partida. Cel mai probabil prim 11 ar fi următorul: Niță – Rațiu, Rus, Chiricheș, Bancu – R.Marin, Stanciu – Hagi, Moruțan, Mihăilă – Keșeru.
Rădoi nu se poate baza pe Burcă, fundașul CFR-ului care s-a accidentat în meciul cu Germania. În lipsa lui Burcă, Rus ar urma să fie titular după un meci foarte bun făcut contra nemților. De asemenea, Toșca ar urma să lipsească din primul 11 după o evoluție mai puțin bună contra Germaniei.
În meciul cu Armenia ar trebui să apară titular și Moruțan, jucătorul lui Galatasaray care se află într-o formă bună. În atac va fi folosit, cel mai probabil, Keșeru, atacantul lui FCSB, asta după ce Pușcaș, titular cu Germania, a dezamăgit.
De asemenea, pentru meciul România – Armenia incert este și Ionuț Nedelcearu, care s-a accidentat înaintea meciului cu Germania.
Joaquin Caparros, de partea cealaltă, va miza pe un prim 11 asemănător cu Islanda, cu un sistem 4-1-4-1: Yurchenko – Hovhannisyan, Voskanyan, Haroyan, Terteyan – Udo – Adamyan, Spertsyan, Mkhitaryan, Barseghyan – Zelarayan.
Adamyan și Mkhitaryan, jucătorul Romei, par să fie cele mai mari pericole pentru defensiva României.
Meciuri Directe (H2H)
România și Armenia s-au întâlnit ultima dată în luna martie. Atunci, duelul de la Erevan a fost câștigat de armeni cu 3-2. Desfășurarea partidei a fost următoarea: armenii au deschis scorul prin Spertsyan, România a întors rezultatul prin reușitele lui Cicâldău, dar Pușcaș a lăsat echipa în 10 și gazdele au revenit pe final. Haroyan și Barseghyan au reușit să îi aducă Armeniei primul succes din istorie cu România.
Anterior, România a câștigat în 2017 cu 1-0 pe teren propriu, iar în același an se impusese cu 5-0 în Armenia.
Pronosticuri România – Armenia – Fotbal Preliminarii Campionatul Mondial
- În meciul România – Armenia ambele echipe vor înscrie – GG – Cotă 1.83 la Betano Pariuri Sportive.
Concluzii
România are nevoie de victorie pentru a spera la locul doi în grupă. Echipa antrenată de Rădoi speră la un rezultat favorabil și în meciul Macedonia de Nord – Germania. O victorie a nemților, coroborată cu un succes contra Armeniei, ar trimite România pe locul secund în grupă, cu 13 puncte.
În acest moment România ocupă locul patru, cu 10 puncte, două mai puține decât Armenia și Macedonia de Nord. În cazul unui eșec sau rezultat de egalitate, șansele României la locul doi ar scădea.
Va reuși România să repete jocul bun din Germania și să câștige cu Armenia? Vor produce armenii surpriza pe noul stadion din Ghencea? Răspunsurile le vom afla luni, 11 octombrie, de la ora 21:45, în duelul România – Armenia. Nu uita că am analizat și celălalt duel tare din grupă, Macedonia de Nord – Germania. Spor(t) la pariuri inspirate!