Koln – Partizan – Ponturi Conference League – 06.10.2022
Koln – Partizan este unul dintre cele mai interesante dueluri din Conference League în această săptămână. Cele două echipe ocupă primele două locuri din Grupa D.
Nemții sunt lideri, cu patru puncte după două meciuri. Aceștia au remizat cu Nice, în deplasare, și au învins pe teren propriu formația cehă Slovacko.
Partizan se află pe locul secund, cu două egaluri înregistrate. Sârbii au remizat, 3-3, cu Slovacko, iar apoi au reușit să scoată un egal și cu Nice.
Pe hârtie, nemții reprezintă echipa mai puternică. Koln vine dintr-un campionat mai tare și are jucătorii mai valoroși. Dar nu trebuie subestimat nici spiritul de luptă al celor de la Partizan. Vor reuși oare gazdele să se impună în duelul Koln – Partizan de joi?
Partida Koln – Partizan nu va fi transmisă la TV în România. Meciul poate fi însă urmărit pe platforma Voyo.ro.
Motivarea ponturilor pentru Koln – Partizan – Fotbal Conference League
FC Koln trece printr-o serie bună de meciuri. După înfrângerea cu Union Berlin, ”țapii” au legat trei meciuri fără înfrângere. Aceștia au un moral foarte bun înainte de meciul Koln – Partizan, din Conference League. Elevii lui Steffen Baumgart vin după o victorie în campionat cu Borussia Dortmund.
Koln este o echipă foarte ofensivă. A marcat 19 goluri în cele 10 partide oficiale disputate în acest sezon. Formația germană are însă și ceva probleme defensive. A încasat 13 goluri în aceste meciuri.
Partizan nu se află în cel mai bun moment. Deși în Conference League a obținut rezultate bune, în campionat lucrurile stau diferit. Echipa din Belgrad se clasează doar pe locul patru, la cinci puncte în spatele liderului Steaua Roșie.
Koln este echipa mai valoroasă, care pleacă din postura de favorită în partida Koln – Partizan. Nemții au o valoare de piață de aproape de trei ori mai mare decât adversarii de joi.
Nemții se descurcă bine pe teren propriu. Au înregistrat o singură înfrângere, în meciul cu Union Berlin. Mai au trei victorii și un egal ”acasă”.
Ponturi Koln – Partizan – Pariuri Conference League
- Mizăm pe victoria gazdelor în duelul Koln – Partizan, la o cotă de 1.40, oferită de Betano. În ciuda problemelor de lot, credem că echipa din Germania este mai valoroasă, practică un fotbal mai ofensiv și ar trebui să-și adjudece victoria în fața propriilor fani.
Formă FC Koln – Ponturi Conference League
Koln a alternat rezultatele bune cu cele mai puțin bune în campionat, și se află pe locul al șaptelea. Acest sezon de Bundesliga este unul extrem de imprevizibil. Union Berlin și Freiburg sunt primele două echipe din clasament, iar Leverkusen se află la retrogradare. Putem spune că ”țapii” stau destul de bine. Se află la doar două puncte distanță de locurile din Champions League.
Koln a demonstrat însă că este o echipă foarte greu de bătut. Ca atare, singura înfrângere înregistrată în acest sezon a fost cea din meciul cu Union, liderul Bundesligii. ”Țapii” au dat și peste alți adversari puternici până acum, însă au scos rezultate bune. I-au învins pe cei de la Dortmund, și au scos două egaluri cu Leipzig și Frankfurt.
În Conference League, lucrurile au stat mult mai bine. Elevii lui Baumgart și-au arătat superioritatea în cele două jocuri disputate. Mai întâi au fost egalați de Nice, în repriza secundă dintr-un penalty. Apoi au obținut o victorie clară în fața celor de la Slovacko. Chiar dacă au avut un avantaj de două goluri la pauză, ”țapii” s-au văzut egalați în actul secund. Apoi au mai înscris de două ori prin Ljubicic, asigurându-și victoria.
De la înfrângerea de acasă cu Union Berlin, Koln n-a mai făcut pași greșiți. Au contabilizat victoria din Europa în fața cehilor, o remiză cu Bochum și marele succes din meciul cu Dortmund. Vor reuși aceștia să termine neînvinși și în partida Koln – Partizan de joi seară?
Formă Partizan – Pariuri Conference League
Partizan a început mai devreme campionatul intern. Acest lucru i-a ajutat să intre în formă pentru meciurile europene. Sârbii s-au descurcat chiar foarte bine în cadrul Grupei D. Deși Koln și Nice erau văzute favorite pentru calificare, Partizan ocupă locul doi în acest moment.
Sârbii s-au încurcat cu Slovacko, meci care s-a încheiat cu scorul de 3-3. Însă au impresionat în partida cu Nice, în care au avut mai multe șanse de a câștiga. Francezii au deschis scorul încă din minutul 2. Dar sârbii au egalat după o oră de joc, și au trecut în câteva rânduri pe lângă victorie.
Și în campionat rezultatele au început să se lege pentru Partizan. Egalul de acasă cu Steaua Roșie pare că le-a dat aripi elevilor lui Gordan Petric. De atunci, Partizan a înregistrat patru succesuri consecutive în campionat. Golaverajul în aceste victorii a fost unul senzațional: 17 goluri marcate și doar două primite.
Vor reuși sârbii să-și mențină nivelul ofensiv și în partida Koln – Partizan din Conference League?
Echipe probabile – Koln – Partizan – Pariuri Fotbal
Koln se confruntă cu ceva probleme de lot, dar poate alinia o echipă puternică. Baumgart probabil va miza pe un 4-1-3-2 în meciul Koln – Partizan de joi:
Schwabe – Schmitz, Kilian, Hubers, Hector – Skhiri – Ljubicic, Duda, Kainz – Maine, Tigges.
Petric poate merge pe un sistem 4-2-3-1 pentru partida din Germania:
Popovic – Filipovici, Markovici, Vujacic, Urosevici – Belici, Fejsa – Diabate, Natcho, Mening – Gomes.
Meciuri Directe (H2H) – Koln – Partizan – Meciuri Conference League
A trecut foarte mult timp de când meciul Koln – Partizan nu s-a mai disputat. Mai exact 48 de ani. Cele două formații s-au întâlnit în optimile Cupei UEFA din 1974. Partizan s-a impus în tur cu 1-0, dar au fost zdrobiți de nemți la retur, cu 5-1. Și Koln a părăsit competiția în turul următor. A pierdut cu 5-1 în dublă manșă în fața celor de la Tottenham. Englezii aveau să facă finala în acel an, fiind învinși de Feyenoord.
Concluzii
Ambele echipe se află într-o formă bună, atât în campionat, cât și în Conference League. Ne așteptăm la un meci disputat, însă pe teren propriu, nemții ar trebui să aibă avantajul. La urma urmei Koln este echipa mai bună. Și cu siguranță, ”țapii” au ca obiectiv calificarea în primăvara europeană. Sârbii pot avea o prestație reușită în partida Koln – Partizan, care să le mai aducă un rezultat pozitiv. Însă le va fi greu în fața nemților. Cu o victorie în acest meci, Koln poate rezolva în mare parte problema calificării.
Pentru tine am analizat și alte meciuri interesante din Europa League și Conference League. Aruncă o privire asupra ponturilor din meciurile Roma – Betis, Omonia – Manchester United sau Rennes – Dinamo Kiev.
Nu uita să te alături grupului de Telegram Beturi, pentru a fi la curent cu cele mai bune pronosticuri.
Spor(t) în toate!